BIBLIA, STIINTA SAU FANTEZIE

Papa Pius al XII-lea

În anul 1951 ca pe o dovadă în sprijinul Genezei:

S-ar părea că știința din zilele noastre dintr-un singur salt înapoi în timp, peste secole, a reușit să fie martoră la momentul august al primordialului Fiat Lux – Să fie Lumină, când împreună cu materia, a răbufnit din nimic o mare de lumină și de radiație, iar elementele s-au divizat și s-au învolburat, alcătuind milioane de galaxii.

Astfel, cu aceea concretețe caracteristică dovezilor fizice, știința a confirmat contingența universului și totodată bine fundamentată concluzie cu privire la epoca în care lumea a luat naștere din mâinile Creatorului. Prin urmare, creația a avut loc. Noi spunem:,, Prin urmare, exista un Creator. Prin urmare, DUMNEZEU există !’’

Papa Francisc, declarație despre internet

Papa Francisc i-a indemnat pe catolici să fie ,,cetățeni digitali’’constructivi, folosind internetul, pe care l-a catalogat drept un dar ’’de la DUMNEZEU’’, ca modalitate de consolidare a solidarității, într-un ’’dialog autentic’’pentru ajutarea celorlalti și pentru evitarea excluziunii.

Papa a făcut public primul său mesaj pe rețele de socializare, transmis tradițional în fiecare an, cu ocazia Sfântului Francisc de Sale, ocrotitorul jurnaliștilor, întitulat,’’comunicarea în folosul unei autentice culturi a întâlnirii’’.

În acest mesaj, prezentat de AFP și de cotidianul catolic Avvenire, Papa Francisc afirmă că ‚’’Internetul poate oferi posibilități de întânlire și solidaritate între toți oamenii și că acesta reprezintă un lucru bun, un dar de la DUMNEZEU”.

Totodată, conform AFP, Suveranul Pontif a atras atenția asupra riscului excluziunii, dezorientării, închiderii și ignoranței, care pot fi favorizate de Internet.

’’Mărturisirea evanghelică creștină nu se face printr-un bombardament cu mesaje religioase ci prin voința de a ne oferi altora, prin disponibilitatea de a ne implica răbdător și respectuos în problemele și remedierea dubiilor altora’’, a subliniat Francisc, citat din Avvenire.

 

INTRODUCERE

Biblia, Cartea Cărţilor, izvor nesecat de înţelepciune şi cunoaştere ne oferă o paletă practic infinită de teme de gândire, de la actul primar de formare a universului până la principiile de convieţuire socială.

Scrisă sub forma unui fluviu de metafore, o face la prima lecturare mai greu de înţeles în anumite părţi ale ei, iar o abordare unilaterală, ca pe o simplă descriere de fapte conduce la neînţelegerea ei.

O abordare pluridisciplinară te conduce la descoperiri uimitoare, unele dintre ele încă neelucidate, care fac posibilă trecerea graduală de la ocultism la paranormal, la religie, la ştiinţă, la tehnologie, la universalitatea viitorului.

La o citire atentă prin decodarea metaforelor conţinute de Biblie, în funcţie de gradul de cunoaştere tehnologică a momentului, ni se relevă adevăruri de necontestat in privinţa existenţei lui DUMNEZEU, ca fiind cel care a creat universul şi tot ce conţine acesta, inclusiv omul.

Tainele lui DUMNEZEU nu pot fi pătrunse de ascuțimea minții omenești, nici de lumina învățăturii acestei lumi ci numai de credință.

Cunoașterea directă a lui DUMNEZEU este imposibilă:

DUMNEZEU este imaterial, iar cunoașterea noastră are la bază experiența palpabilă dată de cele 5 simturi. În discuția lui Isus, lângă fântana lui Iacob, cu femeia din Samaria, aceasta i-a spus: ”DUMNEZEU este DUH și care i se inchină Lui, trebuie să I se închine în duh și adevăr”
DUMNEZEU este ființa nemărginită și desăvârșită în timp ce mintea noastră este marginită și nu poate cuprinde infinitul. În cartea Apocalipsul DUMNEZEU însuși se definește: “Eu sunt Alfa și Omega … Acela care este, care era și care vine, cel Atotputernic”
Învățătura creștină cu privire la DUMNEZEU și la însușirile Sale este confirmată de Conciliul Vatican I (din 1868) care “mărturisește că este un DUMNEZEU viu și adevărat, creator și stăpân al cerului și al pământului, atotputernic, veșnic, nemărginit, necuprins, infinit în inteligență, voință și în orice perfecțiune, care fiind o substanță spirituală unică, absolut simplă și neschimbătoare trebuie considerat … superior față de tot ce există sau poate fii gândit în afară de EL.”

Prezentarea considerată de unii cititori ca naivă a facerii universului ascunde de fapt o super inteligență care a stat la baza formării, estimată ca timp în urmă cu 15 miliarde de ani.

Pe măsură ce se ridică vălul istoriei universului, se confirmă ştiinţific existenţa Creatorului, a lui DUMNEZEU.

Pentru prima dată în istoria omenirii datorită descoperirilor ştiinţifice din ultimii 20 – 30 ani, antagonismul religie – ştiinţă s-a transformat în dualitatea religie – ştiinţă. Ceea ce părea la început contradictoriu, datorită necunoașterii, a ajuns astăzi la o simbioză perfectă. Multe teme de cercetare științifică se bazează în fapt pe interpretarea metaforelor din BIBLIE, aceasta din urmă reprezentând pe bună dreptate un izvor nesecat de cunoaștere.

Am fost, suntem și vom fi în aceeași postură cu Socrate care spune că ceea ce știm este că nu știm nimic. Să nu uităm că toate curg și se prefac în această lume, dar adevărul vieții, cu ordinea lui dumnezeiască, rămâne mereu !

Astfel, integralitatea constitutivă a ființei omenești, așa cum a voit-o Creatorul , se menține pentru veșnicie. Chiar mai mult, se desăvârșește printr-o nouă creație în cadrul acelui „Cer nou și pământ nou”.

Chiar dacă este necesar și firesc pentru om să știe cum merge cerul, este infinit mai necesar pentru viața lui spirituală să știe cum se merge la Cer. Prin creația ființei umane DUMNEZEU și-a încununat Creațiunea prin unirea celor două lumi: materia și spiritul.

Cântările, gluma, râsul, ospețele din care nu paote lipsi „rodul vieții” și toate celelalte forme de manifestare ale dorului de viață individuală și socială niciodată nu au fost combătute de religia creștină în ele însele, ci în devierile lor care duc la polul opus al vieții.

Creștinismul concepe viața într-o eternă continuitate, ca un dar special al lui DUMNEZEU, care tocmai pentru că vine de la DUMNEZEU, în ceea ce privește starea ei de autentică fericire. De aceea creștinismul nu e numai un corp de credință și morală, ci și un imn de culminantă glorificare a vieții așa cum ne-o arată cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „ Unde-ti este moarte biruința ta ? Unde-ți este moarte acul tau ? Multumiri fie aduse lui DUMNEZEU care prin ISUS HRISTOS, Domnul Nostru, ne-a dat biruință”.

Creștinismul este prin excelență religia vieții și masivitatea optimismului său unic se vede nu numai din plinătatea cu care îmbrățișează desfășurarea acestei vieți pământești în toate cerințele ei naturale, dar și prin faptul că el depășește moartea însăși pentru a face din ea un simplu incident în calea unei vieți, care te proiectează în eternitate. Pentru concepția creștină eternitatea îmbrățișează în aceeași măsură însăși existența trupului omenesc, deoarece coborârea lui în mormânt, nu este decât o trecătoare adormire, din care se va ridica transfigurant spiritualizat, prin taina dumnezeiască a învierii, exemplificată prin Învierea din morți a Mântuitorului.

Desigur, sunt și oameni care-l contesta pe DUMNEZEU, ceea ce nu înseamnă că prin asta a încetat să existe. Aceasta este mai curând o chestiune personală între ei și DUMNEZEU. Fiecare om are în conștiința sa o chestiune personală cu DUMNEZEU. Depinde însă de modul cum și-o rezolvă.

Din punct de vedere a atitudinii omenești în fața Creațiunii, oamenii de știință se confruntă astăzi cu drama care se zbate între dogma absurdă a materialismului ca unică existență și chemările spiritului.

DUMNEZEU nu este așadar o ipoteză în disperare de cauză sau un simbol al obscurantismului, ci realitatea supremă la care trebuie să facă apel știința omenească pentru a nu rămâne o simplă lucrare descriptivă, fără principii, fără sens și fără concluzii.

DUMNEZEU nu este numai un postulat al spiritului și al moralității, ci și un postulat științific.

El este în același timp suprema năzuință a sufletului omenesc care este cu totul altceva decât vremelnica materie a corpului pe care-l îmbracă.

EL este unicitate, unic principiu, origine, începutul și sfârșitul, existența prin excelență, ceea ce rămâne statornic dincolo de prefacerile și sfârșiturile necontenite ale lumii materiale.

Interzicerea dumnezeiască ce i s-a pus în Rai lui Adam nu are sensul obscurantismului în materie de cunoaștere, cum este răstălmăcită în mod perfid, și are un sens spiritual și moral în armonie cu menirea omului și cu posibilitățile lui limitate în fața Creatorului. În clipa în care Adam a fost ispitit să smulgă absolutul ca știință și ca putere, s-a prăbușit mai jos decât posibilitățile lui inițiale, când a fost capabil să numească și să clasifice făpturile create de DUMNEZEU, pentru că absolutul îl depășește.

Logica riguroasă a științei ne conduce la actul creator al lui DUMNEZEU și nu e vina ei că există spirite care i se opun, chiar si împotriva evidenței imediate.

Năzuințele omului către absolut îi sunt inerente și deci, firești, dar ele au o dublă condiționare: pe de-o parte de dimensiunile mărginite ale ființei sale, iar pe de altă parte de dotarea înțelepciunii dumnezeiești care este ea însăși un dar condiționat din partea Creatorului.

Nu un optimism de suprafață care duce de fapt la reducerea, falsificarea vieții și la atâtea drame și tragedii, în viața atâtor indivizi și familii, ci un optimism de adâncime care salvează viața omenească și-n vremelnicia ei, dar și-n eternitatea ei.

Superioritatea Bibliei față de toate construcțiile megalitice existente – piramide, obeliscuri, etc., stă în forța cuvântului. Lucrările fizice se adresează unui număr limitat de oameni, religia creștină se adresează miliardelor de oameni, cunoștințele ca atare propagându-se mult mai repede.

Prezenta lucrare se constituie ca un exercițiu de înțelegere a BIBLIEI și poate fi utilizată parțial sau total în abordările dumneavoastră ulterioare, fară a necesita acordul scris sau verbal al autorului. Nu se pune problema dreptului de proprietate asupra celor prezentate în lucrare, acestea fiind un bun al omenirii dat de DUMNEZEU.

Universul este SPIRIT în manifestare; orice fenomen fizic, cosmic pe care il putem studia prin instrumente știintifice are la baza SPIRITUL și VOINȚA DIVINĂ. Nimic nu este întâmplător în Univers, totul este perfect coordonat de către DUMNEZEU și se petrece în sensul și cu scopul evoluției spirituale a ființei umane.

BIBLIA este un dar de la DUMNEZEU, noi, oamenii, trebuie doar să o înțelegem și să o aplicăm în viața noastră, nepunându-se problema dreptului de proprietate intelectuală.

Credința în DUMNEZEU este începutul înțelepciunii !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MAREA EXPLOZIE – FACEREA

 

“Ştiinţa fără religie este şchioapă,

Religia fără ştiinţa este oarbă”

A. Einstein

Marea explozie care a condus la crearea Universului, teză unanim acceptată la nivelul cunoaşterii actuale, s-a bazat în decursul anilor pe ipoteze successive ale diferiţilor savanţi, care treptat s-au confirmat. Una dintre acestea era că la momentul “zero”, o concentrare maximă de energie pură s-a transformat în materie, degajând o temperatură de ordinul milioanelor de grade Celsius, fiind urmată de dilatarea Universului. Această ipoteză a fost evidenţiată matematic prin teoria relativităţii generalizate şi prin efectul Doppler – lungimea de undă creşte, se deplasează spre roşu când sursa se îndepărtează şi descreşte, deplasându-se spre violet, când sursa se apropie. Efectul Doppler a fost confirmat de E. Hubble prin descoperirea deplasării spre roşu a galaxiilor. Pe baza calculelor matematice, G. Gramov a prezis încă din 1953 o radiaţie “relicvă” pe seama ipotezei Marii Explozii. În anul 1965, doi radioastronomi de la antena situată în Crawford Hill au recepţionat o anumită cantitate de “zgomot” care nu putea fi explicată şi au constatat că nu vine din Calea Lactee ci din Univers, determinând temperatura echivalentă a acesteia în jurul a 2,7°K. Cum această temperatură nu era a Universului din acel moment, atunci ea reprezenta “relicva” prezisă de Marea Explozie. De menţionat că, indiferent de lungimea de undă pe care este recepţionat semnalul, temperatura se situează la limitele aproximaţiei de 2,7°K.

Prin calculele matematice, având la bază această temperatură , s-a aproximat că imediat după momentul Marii Explozii, care ar fi avut loc în urmă cu cca. 15 miliarde ani, temperatura ar fi fost de o sută de mii de milioane grade Celsius ( 10 ¹¹˚C ) şi că pe măsură ce explozia a continuat, temperatura a scăzut la treizeci de mii de milioane grade Celsius, după o zecime de secundă, zece mii de milioane după o secundă şi trei mii de milioane de grade Celsius după paisprezece secunde, ajungând, după marele savant Steven Weinberg, la o mie de milioane de grade Celsius după trei minute.

Din cauza temperaturii din primele momente ale Marii Explozii 10 ¹¹˚C, moleculele, atomii şi nici chiar nucleele acestora nu existau, materia fiind proiectată în toate părţile, din toate părţile, era formată din electroni şi pozitroni în număr egal, diferiţi neutrini (fără masă sau sarcină electrică) pe de o parte şi de alta din fotoni, al căror număr de energie era sensibil egal cu ale primelor particule elementare, descrise mai înainte.

Marea Explozie a avut loc simultan în toate părţile împrăştiind particulele departe de orice alte particule în Universul finit sau infinit, formându-şi astfel singură spaţiul. Electronii, pozitronii, neutrinii şi fotonii erau permanent produşi de energia pură iar la un anumit interval de timp erau anihilaţi, după care se formau din nou, fiind într-un echilibru de formare şi anihilare.

Proporţia particulelor se presupune că era de aproximativ un proton şi un neutron pentru fiecare o mie de milioane de electroni sau pozitroni, sau neutrini sau fotoni, iar densitatea masei cosmice nou creată la acea imensă temperatură era de aproximativ patru mii de milioane de ori mai mare decât densitatea apei.

Se apreciază că, după aproape paisprezece secunde, când temperatura scăzuse la trei mii de milioane de grade Celsius, electronii şi pozitronii se echilibrau mai repede decât puteau fi creaţi din nou de către fotoni şi neutrini. Energia emisă de această anihilare a materiei a încetinit temporar ritmul răcirii Universului, până s-a ajuns la o mie de milioane de grade Celsius, după trei minute, temperatură care să permită formarea de nuclee mai complexe de deuteriu (hidrogenul greu). Datorită densităţii mari protonii şi neutronii nu se puteau asocia ca să formeze elemente mai uşoare, precum cele de heliu. Această materie a continuat să răcească, să se împrăştie în spaţiu şi să devină mai puţin densă. După câteva sute de mii de ani, această materie răcindu-se, electronii rămaşi după anihilarea electronilor cu pozitronii, s-au putut forma atomi de hidrogen şi heliu, iar sub influenţa gravitaţiei, “gazele” s-au condensat, alcătuind galaxiile şi stelele din Universul actual, compoziţia acestora fiind totuşi aceea de după primele trei minute.

 

CELE ȘASE NUMERE

Unul dintre cei mai mari cosmologi actuali, Sir Martin Rees, în lucrarea “Doar şase numere” considera că au existat şase parametri prestabiliţi la declanşarea Marii Explozii de care depindea actuala structură a Universului şi însăşi viaţa de pe Pământ. Fără o reglare foarte fină şi acordare a parametrilor iniţiali, nu am fi existat.

Primul parametru, care măsoară intensitatea forţelor electrice care menţin împreună atomii, desigur împărţiţi la forţa de gravitaţie dintre ei, se notează cu litera N şi are valoarea 10³⁶. Din comentariile marelui savant rezultă că, dacă N ar fi mai mic cu câteva zerouri, nu ar fi putut exista decât un Univers miniatural de scurtă durată, fără a fi timp pentru evoluţia biologică.

Al doilea parametru, notat cu ε = 0,007 controlează procesele astrofizice de viaţă ale stelelor, respectiv ale Soarelui. Hidrogenul gazos din miezul Soarelui, transformă 0,007 din masa solară în energie atunci când fuzionează formând heliu. Dacă ε era egal sau mai mare cu 0,008, hidrogenul nu ar mai fi existat, deci nici apă. Totodată, acest parametru indica coeziunea dintre nucleele atomice. O forţă nucleară mai slabă ar afecta prezenta oxigenului şi a fierului, precum şi abundentă carbonului, cu consecinţele ce derivă. De remarcat că, dacă ε = 0,006, nici hidrogenul, nici oxigenul nu ar exista, deci nici apă.

Al treilea parametru este numărul Ω, numit şi numărul cosmic. Acesta măsoară cantitatea de materie din Univers, cât de multă materie exercită atracţia gravitaţională. Din raportul dintre densitatea reală şi densitatea critică rezultă că Universul ar fi diferit, după cum Ω este mai mare sau mai mic decât unu, conducând la expansiunea sau contracţia acestuia în funcţie de concentraţia medie a atomilor în spaţiu.

Al patrulea parametru, notat cu λ, se referă la antigravitaţia cosmică, ce are valoare foarte mică, apropiată de zero. Antigravitaţia cosmică, prezentată prima dată de A. Einstein, are rolul de a echilibra gravitaţia între galaxii.

Al cincilea parametru, care reprezintă raportul a două energii fundamentale, energii care s-ar naşte datorită gravitaţiei şi presiunii care i se opune din partea aglomerării materiei Universului (nori de materie, roiuri de galaxii şi stele), este notat cu Q şi are valoare de 10¯̄̄⁵. Această valoare foarte mică ne conduce pe de-o parte la faptul că gravitaţia este foarte redusă în galaxii şi în roiurile stelare, iar pe de altă parte confirmă ipoteza că Universul este aproximativ omogen şi că structurile sale sunt foarte mici în raport cu distanţa. Dacă Q ar fi fost mai mic decât 10¯⁶, gazul cosmic nu s-ar fi condensat în structuri gravitaţionale legate, la o valoare mai mare galaxiile nu s-ar fi fragmentat, stelele s-ar fi ciocnit fiind prea apropiate, iar la o valoare intermediară, galaxiile ar fi fost “anemice”, rarefiate.

Al şaselea parametru, notat cu litera D, având valoarea 3, reprezintă cele trei dimensiuni spaţiale, la care se mai adaugă o a patra, timpul, care diferă de celalalte prin faptul că el are o săgeată proprie, dinspre trecut spre viitor.

Aceşti şase parametri prezentaţi au stat la baza formării Universului, când ceasul cosmic indica 10¯³⁵ secunde sau chiar mai puţin, 10¯⁴³ secunde – acesta din urmă numindu-se şi “Timpul lui Plack” şi ar reprezenta timpul care îi trebuie luminii să traverseze lungimea unei “cuante”, care este mai mică de circa 10¹⁹ ori decât protonul.

Având în primele 10̄̄¯³⁵ secunde o temperatură mai mare decât 10²⁸ grade Celsius, a fost posibilă unificarea forţelor ce guvernează lumea microscopică (forţele electromagnetice, “forţele slabe” şi cele nucleare).

Marele accelerator de hadroni care s-a construit lângă Geneva nu va putea atinge energiile pe care le aveau toate particulele din Marea Explozie în primele 10̄̄¯¹⁴ secunde.

Numai în momentul când omul ar reuşi să înfăptuiască condiţiile de Marea Explozie, s-ar putea spune că el a făcut materia, dar nici atunci nu ar putea-o spune, deoarece el ar avea un model pe care să-l reproducă, nu din nimic ar face ceva.

Deci fără o “superinteligenţă” – Dumnezeu, de fapt -, care a acţionat şi acţionează şi în prezent, nu s-ar putea vorbi de Universul în care existăm.

Einstein a spus: “Dumnezeu nu dă cu zarul”, deci nu face nimic întâmplător, după cum am arătat succint în materialul de faţă.

Am prezentat punctul de vedere ştiinţific, unanim acceptat de marii savanţi ai zilelor noastre, de formare a Universului, fără să fac apel la suportul matematic, care a stat la baza teoriei, deoarece mi-am propus să urmăresc numai aspectul calitativ al fenomenelor, care ne vor permite în continuare să încercăm să înţelegem mai bine, din Biblie, Facerea: capitolul I, Facerea lumii.

Ca om de ştiinţă, profesionist şi credincios, mi-am asumat sarcina plină de responsabilitate de a prezenta în continuare corespondenţa între sensul ad-literam al primului capitol din Biblie – Facerea şi nivelul actual al cunoaşterii umane. “Dacă am văzut mai mult – decât ceilalţi – este pentru că m-am urcat pe umerii giganţilor.” (Isaac Newton)

Chiar dacă religia mea ar fi în contradicţie cu descoperirile ştiinţifice actuale, credinţa mea nu ar suferi, deoarece aceasta nu s-a format în urma studiului ştiinţific, al armoniei dintre Biblie şi descoperirile tehnicii actuale.

Întrebările la care ştiinţa nu a răspuns încă trebuie considerate ca teme de cercetare pentru viitor, la care sigur se vor găsi răspunsuri; până atunci ca şi până acum nu putem renunţa la religia noastră. Din contră, văzând cum ştiinţa explică Biblia, trebuie să ne reconsiderăm radical atitudinea faţă de religie care, cu nişte descrieri considerate de unii prea simpliste şi lipsite de sens, ne relevă adevăruri la care nici nu am gândit. Să ne aplecăm serios spre studiul aprofundat al Bibliei, să respectăm tradiţia religioasă care ne prezintă adevăruri valabile veşnic şi, ţinând seama de descoperirile ce se realizează în toate domeniile ştiinţifice, cosmologie, biologie moleculară, astronomie, paleontologie, meteorologie, antropologie, arheologie, geologie, etc., să ne punem noi întrebări, să înţelegem mai profund ce ni s-a ascuns cunoaşterii. Datorită avântului ştiinţific din ultimii 50 de ani, se ridică valul enigmatic care plutea peste pasajele biblice, descoperind valoarea inestimabilă a textelor cuprinse în acestea, ajungând să descifrăm sensuri noi şi profunde care, altfel, erau considerate de necredincioşi ca fiind în cel mai bun caz poveşti, nu purtătoarele unor adevăruri incontestabile. Teoria Marii Explozii, propusă de George Gamow în anul 1946, porneşte de la premisa că acum circa 15 miliarde de ani a apărut, din nimic, dintr-o dată, o enormă sursă de energie, numită mingea de foc primordială.

Această minge de foc primordială se consideră că este momentul creaţiei din nimic, creaţia ex-nihilo. Mingea de foc era o concentrare maximă de energie pură. Forma de energie prezentă în mingea de foc era energia luminoasă, radiaţia electromagnetică identică cu cea pe care o emite soarele. Termenul “lumină” este folosit pentru a desemna fenomenul general numit “radiaţie electromagnetică”, incluzând atât lumina vizbilă cât şi pe cea invizibilă.

În momentul zero al formării materiei , temperatura enormă a mingii de foc ar fi dezintegrat instantaneu orice atom. De aceea materia există într-o formă diferită numită plasmă. Deosebirea fundamentală între aceste două forme de materie este că un atom este neutru din punct de vedere electric, în timp ce plasma constă din particule având fie sarcina electrică negativă, fie sarcina electrică pozitivă. Proprietăţile particulelor fac ca plasma să “capteze” lumina împiedicând trecerea ei liberă. Din această cauză, întotdeauna plasma pare întunecată când este privită din afară. Universul la creaţie constă în lumina mingii de foc primordiale amestecată cu plasmă. Chiar dacă intensă, lumina mingii de foc era captată de către plasmă şi nu putea să “scape” să fie “văzută”. După momentul zero, mingea de foc primordială, foarte fierbinte, s-a răcit extrem de rapid, permiţând particulelor de plasmă să se combine şi să formeze atomi, eveniment crucial pentru că Universul să evolueze spre forma actuală. În contrast cu plasma, orice zonă a spaţiului umplută cu atomi şi molecule libere este total transparentă. În acel moment când plasma s-a tranformat instantaneu în atomi şi molecule, lumina mingii de foc nu mai era captivă plasmei.

Lumina a început să “strălucească” vizibil şi a umplut întregul univers, aşa cum o face şi în ziua de azi. Cosmologia a explicat acum că apariţia instantanee neexplicată din nimic a mingii de foc primordiale este creaţia universului.

Versetul biblic “să fie lumină” trebuie şi poate fi înţeles, că desemnând creaţia mingii de foc primordiale – “Marea Explozie” – care semnifică creaţia universului.

Toată materia şi energia care există astăzi în univers rezultă direct din această lumină. Deci în prima zi n-au existat două procese de creaţie separate, fără legătură între ele – universul şi lumină, ci unul singur.

 

ZIUA ÎNTÂIA

 

1.1. La început a creat DUMNEZEU cerul şi pământul.

1.2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi DUHUL lui DUMNEZEU se purta pe deasupra apelor.

1.3. Şi a zis DUMNEZEU: “Să fie lumină!”. Şi a fost lumină.

1.4. Şi a văzut DUMNEZEU că e bună lumina, şi a despărţit DUMNEZEU lumina de întuneric.

1.5. Lumina a numit-o DUMNEZEU ziua, iar întunericul noapte. Şi a fost seara şi a fost dimineaţa: ziua întâia.

Primul verset, 1.1., introduce prin cuvântul “la început” noţiunea de timp, momentul naşterii timpului, ca vector, iar cuvintele “cerul” şi “pământul” noţiunea de spaţiu tridimensional. Totodată prin cuvântul “pământ” se induce de la bun început intenţia de a crea un univers în care să poată trăi omul. La momentul Marii Explozii, materia era proiectată în toate părţile, din toate părţile în mod simultan, formându-şi astfel singură spaţiul. În rugăciunea “Tatăl nostru”, se face referire la mai multe ceruri “Tatăl Nostru care eşti în ceruri … facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”, deci putem considera că există mai multe universuri cu creaţii diferite.

Al doilea verset, 1.2., ne arată că planetele nu se formaseră, “pământul era netocmit şi gol”, pentru că nu se formase încă universul, “întuneric era deasupra adâncului” dar DUMNEZEU era pregătit să realizeze creaţia “DUHUL lui DUMNEZEU se purta pe deasupra apelor”, la momentul declanşării Marii Explozii.

“Să fie lumină!”: apariţia instantanee a mingii de foc primordiale – creaţia ex-nihilo, marchează începerea existenţei universului. Dualitatea materiei sub formă de plasmă şi lumina mingii de foc fac ca aceasta din urmă, după cum am arătat, să fie captată de plasmă şi să nu se vadă. Odată cu răcirea bruscă a plasmei şi formarea atomilor şi moleculelor libere, lumina mingii de foc primordiale a început să fie vizibilă, să strălucească ” … şi a despărţit DUMNEZEU lumina de întuneric”. Electronii, pozitronii, neutronii şi fotonii erau permanent produşi de energia pură a mingii de foc primordiale, iar la un anumit interval de timp erau anihilaţi, după care se formau din nou, fiind într-un echilibru de formare şi anihilare. Alternanţele de formare şi anihilare descrise mai sus se produc în timp, noţiunile de zi şi noapte, seara, dimineaţa definind temporalitatea fenomenelor. timpul fiind un vector. Desigur că introducerea expresiei “ziua” face referinţă la o unitate de timp, necesară producerii unui fenomen, în ebraică cuvântul “yom”, având acest înţeles. Conform teoriei moderne a cosmologiei, universul a început într-o stare haotică întâmplătoare, o lungă serie de schimbări cosmologice impresionante s-au petrecut într-un interval extrem de scurt la chiar începutul universului. Din punct de vedere istoric, probabil cel mai revoluţionar aspect al teoriei moderne a cosmologiei este afirmaţia că materia şi energia au fost create. Această afirmaţie este în contrast evident cu secole de tradiţie ştiinţifică în care se credea că ceva nu poate apărea din nimic.

ZIUA A DOUA

 

1.6. Şi a zis DUMNEZEU: “ Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!”. Şi a fost aşa.

1.7. A făcut DUMNEZEU tăria şi a despărţit DUMNEZEU apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.

1.8. Tăria a numit-o DUMNEZEU cer. Şi a văzut DUMNEZEU că e bine. Şi a fost seara şi a fost dimineaţă: ziua a doua.

 

Cosmologia, ştiinţă care se ocupă cu originea sistemului solar, a acceptat teoria conform căreia soarele şi planetele s-au format practic în acelaşi timp acum circa 5 miliarde de ani. Soarele s-a format dintr-un mare nor de gaze şi praf numit nebuloasa primordială, iar din restul de gaze numite nebuloasa solară, sub influenţa gravitaţiei, s-au format planete, luni, asteroizi şi comete. Cercetările din ultimii ani au scos în evidenţă un fapt incredibil şi anume că apa se găseşte în sistemul solar în cantităţi uriaşe sub formă de gheaţă. Această apă (gheaţă) se află în toate planetele, în lunile lor şi în comete, deci practic universul este plin de apă, fapt confirmat de versetul biblic 1.6. … “prin mijlocul apelor” şi de versetul 1.7. “A făcut DUMNEZEU tăria şi a despărţit DUMNEZEU apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei”. După “condensarea” nebuloasei solare în planete, luni, comete, asteroizi în sistemul solar au apărut spaţii goale, deci această separare în corpuri distincte poate fi considerată ca fiind explicată tot de versetul 1.8.. Tăria, spaţiul cosmic, aşa zisul “cer” desparte diferitele forme de apă (lichidă sau solidă). Pe pământ se află doar o mică cantitate de apă, din cea existentă în univers. Probele recoltate de oriunde din sistemul solar, evidenţiază existenţa apei sub forma particulelor de gheaţă. S-a calculat că o cometă de mărime medie conţine circa 1 milion de tone de gheaţă. La periferia sistemului nostru solar se află peste 1000 de miliarde de comete, formând aşa zisul nor “Oort” după numele descoperitorului danez Jan Oort.

Să menţionăm că s-a stabilit cu certitudine că în anul 1908, în Siberia centrală, s-a produs coliziunea unui bloc de gheaţă de circa 30000 tone, impact care a generat o degajare de energie echivalentă cu explozia a 12 tone de TNT (trinitrotoluen). Putem să apreciem fără să greşim că din versetele biblice ale celei de a doua zi 1.6. – 1.7. – 1.8. – se desprinde ideea formării sistemului nostru solar, după ce în prima zi a fost creat universul.

Sistemul planetar s-a format prin condensarea nebuloasei solare gazoase iniţiale în aglomerări de materie, dintre care multă gheaţă şi apă. Se poate spune pe drept cuvânt că sistemul nostru solar este “cerul din mijlocul apelor”.

 

ZIUA A TREIA

 

1.9. Şi a zis Dumnezeu: “Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul”. Şi a fost aşa. Şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.

1.10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.

1.11. Apoi a zis Dumnezeu: ”Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel pe pământ!”. Şi a fost aşa.

1.12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarba care face sămânţa după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă după fel pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.

1.13. Şi a fost seara şi a fost dimineaţă: ziua a treia.

 

Versetul biblic 1.9. este în total acord cu studiile recente care au confirmat teoria emisă încă din anul 1912 de savantul Alfred Wegener, privind deriva continentelor. Astăzi se acceptă unanim că oceanele şi continentele stau pe o serie de platforme gigantice, plăci tectonice, care la rândul lor plutesc pe mantaua pământului. Recent au mai fost descoperite două planete care se aseamănă cu această structură de plăci tectonice.

Plăcile tectonice au capacitatea de a se deplasa pe distanţe destul de mari în timpul a milioane de ani. Sudiile geologice arată că harta planetei noastre în urmă cu circa 300 milioane de ani, perioada “Permiană” era formată dintr-un singur supercontinent, o super placă, ce se întindea de la polul Nord la polul Sud, numit “Pangaea” şi care era acoperit în întregime cu apă. În timp de milioane de ani, acesta s-a fragmentat şi porţiuni din el s-au separat şi deplasat ajungând la forma actuală a continentelor şi oceanelor; 30% uscat şi 70% apă. Tot în perioada geologică “Permiană”, climatul s-a răcit dramatic, apa s-a transformat în gheaţă, oceanul care acoperea pământul, Iapetus, a început astfel să se retragă, apărând suprafeţele uriaşe de uscat, vezi versetul 1.10., numit pământ iar “adunarea apelor a numit-o mări”. Simultan cu apariţia uscatului, au început să apară şi să se răspândească primele forme de vegetaţie, vezi versetele biblice 1.11. – 1.12. Toate studiile şi mărturiile întreprinse pe fosilele existente la ora actuală, confirmă ştiinţific că în perioada geologică “Permiană” s-au format actualele continente şi a apărut regnul vegetal, în deplină concordanţă cu versetele biblice ale celei de a treia zile.

 

ZIUA A PATRA

 

1.14. Şi a zis Dumnezeu: “Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii.

1.15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul”. Şi a fost aşa.

1.16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari; luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.

1.17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul.

1.18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.

1.19. Şi a fost seara şi a fost dimineaţa: ziua a patra.

 

În urma cercetărilor geologice întreprinse s-a stabilit că iniţial, în ziua a doua când s-a format sistemul solar, rotaţia pământului era de circa 21 ore iar revoluţia în jurul soarelui de circa 400 zile.În această perioadă nu există o succesiune a factorilor climatologici, nu se putea vorbi de existenţa anotimpurilor. Versetele biblice 1.14. şi 1.15. exprimă clar acest adevăr şi ne indică totodată că urmau să apară modificări în structura universului care să conducă la condiţii pentru desfăşurarea vieţii pe pământ “şi să fie semne care să deosebească anotimpurile, zilele şi anii”.Odată cu apariţia “luminatorului cel mai mic” versetul 1.16. în formă actuală, începând cu a patra zi a creaţiei, s-au modificat perioadele de rotație şi revoluţie a Pământului, respectiv s-a ajuns la actuala configuraţie a orbitei pământului, fapt care a condus şi la formarea anotimpurilor. Luna Pământului a apărut în urma coliziunii unui corp ceresc, mai mare decât planeta Marte, cu Pământul în nişte condiţii strict riguroase în ceea ce priveşte masa, viteza şi unghiul de impact, fără de care corpul respectiv s-ar fi sfărâmat de Pământ. Luna Pământului spre deosebire de toate celelalte luni existente în universul nostru, care sunt formate din gheaţă şi praf, are o compoziţie chimică mineralogică compactă, fapt care conduce şi la o altă forţă gravitaţională, mai mare care se exercită asupra Pământului. Atracţia gravitaţională exercitată de lună asupra Pământului îi determină acestuia mişcări secundare, deloc de neglijat, care influenţează cei trei parametri, ai orbitei Pământului, gradul de excentricitate., înclinarea axială şi periheliu. Prin variaţia acestora se produce modificarea climei şi se explică apariţia anotimpurilor. Studiile depozitelor sedimentare din oceanele pământului au permis savanţilor să ajungă la concluzia că şi clima este puternic influenţată de micile schimbări provocate de înclinare axială şi gradul de excentricitate. În versetul biblic 1.16. pare să existe o contradicţie “ a făcut DUMNEZEU cei doi luminători mari” şi imediat să scrie “luminătorul cel mai mare … şi luminătorul cel mai mic”. Din punct de vedere ştiinţific nu este nicio contradicţie totul este corect. În prima afirmaţie ne este prezentată dimensiunea aparentă a soarelui şi a lunii, având în vedere că dpdv astronomic ele sunt egale, fiecare având valoarea de 0,53.

Dimensiunea aparentă a unui corp ceresc ne relevă cât de mare pare el când este observat de pe Pământ şi reprezintă raportul dintre mărimea lui reală şi distanţa faţă de Pământ. În cazul nostru diametrul soarelui este de 400 ori mai mare ca al lunii iar distanţa faţă de Pământ este tot de 400 ori mai mare decât luna. Această egalitate în dimensiunea aparentă este evidenţiată în timpul eclipselor de soare, când discul lunar acoperă discul solar, nefiind nici mai mic nici mai mare. Din versetele biblice 1.17. şi 1.18. aflăm că DUMNEZEU a pus stelele pe cer ca să cârmuiască atât ziua cât şi noaptea fiind elementele de referinţă pentru anotimpuri, zile şi ani. Să nu uităm că universul este plin de mii de milioane de stele şi că fără ele viaţa pe Pământ nu ar fi existat. Am arătat că imediat după Marea-Explozie singurele elemente chimice care s-au format au fost hidrogenul şi heliul care însă singure nu puteau asigura viaţa. Cosmologii prin studiile întreprinse în ultimii 20 de ani ne indică că toate celalalte elemente chimice cunoscute de noi astăzi s-au format în megastelele care au apărut în timpul Marii-Explozii. Acestea au trăit numai câteva zeci de milioane de ani şi în interiorul lor au avut reacţii termonucleare care au condus la formarea elementelor grele precum carbonul, oxigenul, nitrogenul, fierul, etc. La sfârşitul lor prin explozie, s-a proiectat în spaţiul cosmic materia stelară, materie din care au apărut stele noi, soarele şi planetele. Fără împrăştierea carbonului în spaţiul interstelar nu am fi putut vorbi de viaţă aşa cum o cunoaştem noi astăzi. Mai mult putem afirma că fiecare atom al corpului omenesc a fost conceput, înainte chiar de formarea soarelui şi a planetelor. Din aceste elemente chimice după răcirea pământului au apărut plantele, animalele şi oamenii. Nu putem să trecem cu vederea că pe de altă parte exploziile stelare, solare, emit pe lângă aceste elemente chimice necesare vieţii şi radiaţii cosmice care sunt mortale. Datorită distanţelor foarte mari care le despart de pământ aceste radiaţii periculoase se diminuează ca intensitate şi ajung aproape inofensive pe pământ, dar cu influenţă în marcarea destinului fiinţelor vii.

 

ZIUA A CINCEA

 

1.20. Apoi a zis Dumnezeu: “Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!”. Şi a fost aşa.

1.21. ”A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că e bine”.

1.22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi le-a zis: “Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apelor, mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ”.

1.23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.

 

Din versetele biblice ale zilei a cincea 1.20. – 1.23. rezultă formarea regnului animal, marin şi a înaripatelor. DUMNEZEU a creat fiinţele vii, le-a dat viaţa transformând materia moartă în materie vie. Acest lucru părea până recent ca fiind neadevărat, fiind în contradicţie cu teoria ştiinţifică a lui Darwin, acceptată de majoritatea oamenilor de ştiinţă, care consideră că speciile primitive au evoluat treptat de-a lungul milioanelor de ani, până la forma lor actuală. Ştiinţa de astăzi ne demonstrează presupusele forme de tranziţie nu au existat niciodată în realitate, ci doar pe hârtie, ele nefiind identificate.

Formaţiunile geologice şi straturile geologice analizate nu prezintă nicio formă de legătură intermediară între specii. Paleontologia nu a putut să constate decât că speciile apar instantaneu, dispar brusc şi nu evoluează de fel din una în alta.

Studiul speciilor fosile existente a permis paleontologilor să stabilească două trăsături şi anume: prima constatare este că statistic speciile apar în mărturiile lor fosile, la fel atât pe fosilele care înregistrează pentru prima dată o specie cât şi pe cele care înregistrează ultimele dovezi ale existenţei unei specii, înainte de dispariţia acesteia şi a doua este apariţia instantanee – o specie nu apare treptat; ea apare înregistrată pe fosile dintr-o dată şi complet formată, matură deci. Cercetătorii au stabilit că până în prezent au existat şapte extincţii în masă de-a lungul timpului, datorită coliziunii unor meteoriţi sau comete cu Pământul.

Biologii profesionişti au acceptat dispariţia instantanee neevolutivă, catastrofică a circa un million de specii, adică mai mult de 90% dintre specii. Conceptul lui Darwin privind “selecţia naturală” este irelevant în cazul unor asemenea extincţii în masă. În plus trebuie să spunem că potrivit studiilor de ultimă oră extincţia speciilor s-a produs în timp extrem de redus 1-10 ani în cazul impactului. Cea mai convingătoare dovadă este relevată de concentrarea de 100 ori faţă de cea normal a iridiumului în sedimentele geologice aflate la limita dintre Cretacle şi Terţiar. Dispariţia dinozaurilor şi a celorlalte specii a fost cauzată de impactul unui meteorit, având diametrul de 10 km, cu pământul.

Supravieţuirea prin adaptare la noul mediu devine o ipoteză care nu are nicio bază ştiinţifică şi care este în neconcordanţă cu realitatea. De ultimă oră putem prezenta şi concluzia studiului fosilelor din structurile stratigrafice ale sedimentelor magnetice de pe fundul oceanelor, care spune clar, fără urmă de echivoc, că speciile noi apar instantaneu, există perioade de timp foarte lungi fără schimbări evolutive semnificative şi dispar la fel de brusc cum au apărut. Versetul biblic 1.21. ne arată că DUMNEZEU a creat vietăţile marine. Verbele a crea şi a face definesc două procese distincte. Prin creaţie se realizează ceva fundamental nou; fie fizic (creaţia universului – creaţia ex-nihilo) fie conceptual (cum ar fi crearea unei noi entităţi) – viaţa în cazul de faţă al vietăţilor marine, mai bine zis a vieţii animale însăşi. Faptul că speciile de animale s-au schimbat în decursul milioanelor de ani conform teoriei actuale nu modifică cu nimic creaţia regnului animal din ziua a cincea.

Problema absenţei formelor de tranziţie se aplică la nivel de încrengătura, clasă, ordin, nu la nivel mai mic de gen sau specie la care pot exista forme de tranziţie.

Biologia moleculară, studiind ritmul mutaţiilor din materialul genetic (ADN) al diferitelor specii, apreciază că există posibilitatea schimbării între acestea. Prin dezvoltarea fără precedent a biologiei moleculare în ultimii ani a fost posibil să fie descifrat codul genetic şi mecanismul complex prin care se formează proteinele.

S-a demonstrat ştiinţific că toate moleculele vieţii s-ar fi putut forma, treptat, pornind de la elementele chimice simple care existau în natură precum şi treptele în evoluţia de la materia fără viaţă la sistemele biologice complexe cu viaţă. Nu se spune în versetele biblice că organismele vii nu s-au format din materie neînsufleţită, fizic compoziţia chimică a animalelor a provenit din materia neînsufleţită. DUMNEZEU doar le-a dăruit viaţă prin creaţia sa. Paradoxul ştiinţific actual că acizii nucleici nu se pot produce fără enzime (proteine) şi enzimele (proteinele) nu pot fi fabricate fără acizi nucleici, conduce la acceptarea că prin creaţia sa, DUMNEZEU a dat viaţă.

Din analiza celor mai vechi roci descoperite pe pământ, dovezile geologice şi paleontologice ne indică că acestea prezintă “semne de viaţă”.

Aceste roci care conţin cele mai vechi fosile ale celor mai timpurii organisme datează din perioada când s-a solidificat suprafaţa pământului, dovedind încă o dată că organismele vii au apărut brusc, imediat ce condiţiile au permis vieţii să existe.

Biologii care au studiat dacă în decursul timpului au avut loc schimbări prin care acizii nucleici se reproduc şi proteinele se produc au ajuns la concluzia că nu s-a schimbat nimic esential în vreunul dintre mecanisme, deci nu există dezvoltare evolutivă de la forma celor mai timpurii organisme vii şi până astăzi.

Studii detaliate au condus la concluzia că mecanismele de reproducere a acidului nucleic şi a proteinelor sunt aceleaşi la toate organismele vii, de la cea mai simplă bacterie la cel mai complex mamifer. Această universalitate se defineşte ca “unitate a biochimiei” şi constituie cheia de boltă a mecanismelor moleculare. În concluzie DUMNEZEU a creat, a transformat materia neînsufleţită în organisme vii.

Biologii au arătat că există şi organisme care sunt clasificate ca fiind linii de demarcaţie între fiinţă şi nefiinţă. Acestea sunt viruşii şi viroizii care nu au structură celulară, deci nu se pot reproduce prin ei înşişi, caracteristica de bază a organismelor vii. Când invadează o celulă vie, viruşii preiau mecanismul de reproducere al celui gazdă transmiţându-i sarcina de a produce mai mulți viruşi şi viroizi distrugând celula invadată. Deşi nu au structură celulară, ei sunt compuşi din acizi nucleici şi proteine.

Recent paleontologii au descoperit fosile foarte vechi, care până în prezent nu au putut fi detectate. Fosilele vietăţilor marine mari care preced animalele din mediul timpuriu sunt numite fauna ediacară, care a existat din abundenţă, iar această proliferare neobişnuită i-a surprins pe paleontologi. Dimensiunea mare a formei precambriene, ediacara, include vietăţi care “sunt gigantice la standardele cambriene” . Dovezile fosile arată că acestea au dispărut la scurt timp după apariţie, începutul perioadei cambriene “a asistat la dispariţia faunei ediacară”.Viaţa animală actuală a început mult mai târziu odată cu proliferarea intensă a animalelor din cambrian. Deci versetul biblic 1.21. “vietăţi marine mari” arată ceea ce stiinţa a aflat azi, că cele mai timpurii animale au fost cele acvatice de dimensiuni surprinzătoare (gigantice după standardele cambriene) numite fauna ediacara.

Versetul 1.21. rezultă că “vietăţile marine mari” au fost distruse la scurt timp dupa formarea lor. Cuvintele “apele mişunau de viata animală” pot fi traduse ca evenimente dramatice ce au avut loc la începutul perioadei cambriene; textele ştiinţifice subliniind caracteristica cambrianului prin “uimitoarea explozie de forme de viaţă” caracterizând “apariţia instantanee” şi “radiaţia explozivă” a unor noi “încrengături şi clase (de animale marine) la un nivel la care n-a mai fost niciodată atins de atunci”. Specialistii nu au găsit o explicaţie pentru această apariţie instantanee de numeroase feluri de animale marine şi caută mecanismul declanşator.

În Biblie acest mecanism îl găsim în versetul 1.21. Se arată formarea “tuturor vietăţilor înaripate”, inclusiv insecte şi păsări. Insectele au fost primele vietăţi zburătoare şi, totodată, cei mai importanţi colonizatori ai pământului.

Insectele au deschis calea pentru toate animalele terestre care au urmat.

 

 

 

ZIUA A ȘASEA

 

1.24. Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice, după felul lor”. Şi a fost aşa.

1.25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor şi animalele domestice după felul lor şi toate târâtoarele pământului după felul lor, Şi a văzut Dumnezeu că e bine.

1.26. Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul.”

1.27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.

1.28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: “Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi şi domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişca pe pământ, şi peste tot pământul.”

1.29. Apoi a zis Dumnezeu: “Iată, vă dau toata iarba ce face sămânţă, de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţa într-însul. Acestea vor fi hrana voastră”.

1.30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor, ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflet viu, le dau toată iarba verde spre hrană!”. Şi a fost aşa.

1.31. Şi a privit Dumnezeu toate câte făcuse şi iată că erau bune foarte. Şi a fost seara şi a fost dimineaţa: ziua a şasea.

Ziua a 6-a este marcată ca a doua etapă în formarea animalelor, apariţia speciilor terestre, dominante fiind reptilele uriaşe şi mamiferele.

Geologii pornind de la diferenţele dintre vietăţile animale dominante în fiecare din cele două etape se referă la ele ca la ere diferite. Îndeplinirea poruncii divine, versetul 1.22. este regăsită în dovezile fosile care certifică proliferarea extraordinară a animalelor marine timpurii (zece încrengături diferite) şi a insectelor (aproape un milion de specii diferite de insecte). Spre deosebire de această explozie demografică extraordinar de mare din ziua a cincea în ziua a şasea animalele terestre mari aparţin toate unei singure încrengături.

Deşi păsările şi mamiferele au apărut în acelaşi timp şi aparţin etapei a doua în dezvoltarea regnului animal sintagma “toate vietăţile înaripate” se referă şi la insecte, care au apărut în prima etapă, ziua a cincea a creaţiei întru-un număr impresionant, aproximativ un milion de specii de animale terestre: 4000 de mamifere, 9000 de specii de păsări şi 6000 de reptile (crocodili, şerpi, şopârle şi broaşte ţestoase). De menţionat că insectele nu au evoluat treptat, dovezile fosile arătând faptul că primele insecte s-au înmulţit şi diversificat într-o explozie a populaţiei de neegalat (ca număr de indivizi).

Expresia “DUMNEZEU a făcut”, legată de animalele terestre, poate fi înţeleasă ca referindu-se la formarea diferitelor specii terestre din speciile marine timpurii. Această interpretare a textului biblic, care nu derivă din sensul literar al textului, ne conduce la ideea că animalele perioadei actuale sau dezvoltat din animalele timpurii.

Antropologii au descoperit în urma analizei fosilelor că prima specie hominida, homo erectus, a trăit o perioadă de peste un milion de ani de la apariţia iniţială până la dispariţie. Nu s-a descoperit nicio schimbare evolutivă semnificativă pe fosilele lui homo erectus de-a lungul a un milion de ani, şi din contră una din cele mai prelungite stabilităţi morfologice. Deci teoria evoluţionistă a lui Darwin este infirmată pe o perioadă de peste un milion de ani.

Specia hominidă care precede omul modern, homo sapiens-sapiens, care a apărut brusc numai cu 40.000 de ani în urmă, este omul Neanderthal care a apărut cu aproximativ 100.000 de ani înainte. Omul din Neanderthal a apărut brusc, a existat fără vreo transformare evolutivă morfologică timp de 60.000 de ani apoi, din cauze necunoscute, a dispărut brusc, aşa cum a apărut. Analiza fosilelor omului din Neanderthal evidenţiază cât se poate de clar că nu există nici-un fel de relaţie ancestrală între acesta şi noi. În fosile nu apar bărbia noastră ascuţită, sprâncenele subţiri şi fruntea înaltă bombată. Nu există nicio dovadă care să indice evoluţia din punct de vedere anatomic a omului din Neanderthal în oamenii moderni. Nu trebuie să facem eroarea de a crede că atât confecţionarea cât şi folosirea uneltelor simple de către un hominid poate fi caracterizat ca “aproape uman “. Hominizii timpurii erau la urma urmei, diferiţi în mod clar de orice fiinţă umană care trăieşte azi. În multe cazuri, deliberat aceste diferenţe au fost ignorate pentru ca hominizii timpurii să pară mult mai apropiaţi de fiinţele umane moderne. Hominizii timpurii aveau creierul mic, spre deosebire de omul din Neanderthal care-l avea, în medie, uşor mai mare decât al omului modern.

În urma studiilor întreprinse, s-a stabilit clar că toate picturile din grote sunt opera omului modern. Omul din Neanderthal nu a pictat niciodată ceva care să aibă comun cu artă, a mâzgălit, deci nu i se poate atribui niciun fel de creaţie artistică. Oamenii de ştiinţă nu pot explica azi deosebirile fantastice dintre omul modern şi cel din Neanderthal, având în vedere că nu apar diferenţe fizice de niciun fel între acestea. O comparaţie între anatomia şi dimensiunea creierului omului din Neanderthal şi creierul omului modern nu sugerează nicio diferenţă în capacităţile intelectuale sau comportamentale. Oamenii din Neanderthal nu erau mai puţini umani decât omul modern, erau egali în toate caracteristicile fizice şi îndemânările (manuale), având aceeaşi mobilitate intelectuală. Cu toate acestea, mărturiile arheologice evidenţiază foarte clar superioritatea culturală şi intelectuală enormă a omului modern faţă de omul din Neanderthal. Omul modern a apărut de nicăieri, având caracteristici particulare care sunt complet imprevizibile pe baza relaţiilor care le-au precedat, şi a rezistat până în zilele noastre, fără vreo schimbare evoluţionistă.

În lumina acestor mărturii arheologice, afirmaţia cuprinsă în versetul biblic 1.27. poate fi interpretată ca referindu-se la darul mental unic al omului modern, unicitatea acestuia fiind ultra evidentă, manifestându-şi superioritatea din punct de vedere intelectual în toate felurile.

Expresia biblică “Dumnezeu l-a creat pe om” nu implică ideea creaţiei în sens fizic (ceva din nimic), ci crearea capacităţilor intelectuale şi spirituale unice ale fiinţei umane. Dacă din punct de vedere fizic omul este asemănător cu multe alte specii primate, superioritatea lui constă de toate celelalte specii în vorbire, intelect şi aria cunoştinţelor sale. Cuvântul “OM” trebuie înţeles ca un termen genetric, desemnând speciile umane contemporane ca pe un tot.

Odată cu schimbarea radicală a vieţii omului, populaţia a crescut enorm, versetul biblic 1.28. găsindu-şi confirmarea, omul a umplut pământul.

Versetele biblice 1.27. – 1.29. confirmă cu pregnanţă ideea că Dumnezeu a creat un univers în care omul să îşi poată desfăşura existenţa. De la bun început toate fazele creaţiei au fost subordonate creării condiţiilor propice existenţei umane, omul fiind punctul culminant al creaţiei şi tot ce există în Univers este în folosul lui.

Din perspectivă ştiinţifică, nu putem să nu constatăm că toate aşa-zisele “accidente” fizice şi astronomice, pe care nu le putem explica azi, au conlucrat în favoarea omului ca şi când Universul ar fi ştiut că urmează ca noi să venim.

Versetul biblic 1.27., “după chipul lui Dumnezeu”, am spus că se referă la facultăţile intelectuale şi creative unice cu care a fost dotat omul la creaţia sa. Comunicarea între membrii speciei umane este o caracteristică esenţială a progresului înregistrat de om în toate domeniile intelectuale. Superioritatea omului asupra animalelor rezultă în puterea cuvântului şi a raţiunii, progresul tehnologic rapid se bazează pe faptul că fiecare poate construi pe baza rezultatelor muncii celorlalţi. Omul este singura specie care manifestă curiozitate intelectuală la probleme care nu sunt legate de existenţa sa, care nu au nicio consecinţă practică asupra acesteia. Şi, nu în ultimul rând numai omul este capabil să ia o decizie bazată pe principiile abstracte ale binelui şi răului, dând dovadă de conştiinţă şi moralitate.

Dintre toate speciile regnului animal, numai omul îşi asumă probleme morale, şi numai omul posedă facultăţile spirituale care să îi permită să facă judecăţi morale pentru că numai omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Sintagma “Şi Dumnezeu l-a creat pe om” din versetul 1.27. se referă la omul modern contemporan, dotat cu capacităţi intelectuale şi creative unice care îl fac deosebit de celelalte specii din regnul animal. Capacităţile lui intelectuale unice au permis omului modern să îşi asume solul dominant pe planeta noastră. Cu excepţia celor trei acte ale creaţiei, crearea Universului, crearea vieţii animale, crearea omului, povestea biblică a dezvoltării Universului poate fi explicată în termeni legilor actuale ale naturii.

Totuşi aceste trei acte ale creaţiei nu au nicio explicaţie ştiinţifică, la nivelul cunoaşterii actuale dar aceasta nu înseamnă că în viitor nu vom avea răspuns.

 

ZIUA A ȘASEA SPRE ZIUA A ȘAPTEA

 

,,Distincția dintre prezent, trecut și viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de persistentă.’’

Albert Einstein 1955

 

Ajunși la ziua a-7a, încep frământările omenirii sub imboldul celor mai chinuitoare întrebări. A venit la viață în timp și din nimic. Miracol evident pentru că după nenumărate ere de foc și de pustiu ale scoarței pământului, au apărut primele condiții ale vieții, dar nu însăși viața.

Toate teoriile care au încercat să explice apariția vieții ca un rezultat firesc al evoluției pământești, au căzut în absurd sau au trebuit să recunoască miracolul. Din foc și din piatră nu poate să iasă viață, iar diversele procese fizico – chimice ale materiei nu fac însăși viața, ci-i slujesc doar drept mijloace de manifestare.

Astfel, singura explicație rămâne miracolul, adică actul creației îi aparține lui DUMNEZEU atât pentru începutul vieții cât și pentru susținerea ei. Așa a venit și omul la viață, printre toate celelalte milioane de vietăți care se află pe suprafața pământului. Spre deosebire de om, toate celelalte se nasc, se hrănesc, se înmulțesc își urmează drumul vieții lor după o rânduială precisă, de la care nu se pot abate și de care nu-și dau seama.

Numai în viața omului senzațiile devin sentimente și întâlnesc mai departe o altă ordine de viață, nu mai puțin reală, deși cu neputință de supus măsurătorilor fizice. Acolo trăiește ceea ce se numește conștiința de sine, cugetarea, voința realizării de sine și avântul înflăcărat către lumea acestor legi superioare și care este lumea spiritului.

Durerea ca și satisfacția, sunt proprii omului, pentru că principiul de viață al său este ceva nemăsurat mai mult decât viața aparentă și comună în elementele ei materiale tuturor ființelor .

Omul este un suflet în corp, un suflet care se gândește pe sine și lumea din jurul său și care se simte plin de o chemare mai înaltă, răscolește pământul dar scrutează și stelele cerului .

O curiozitate care începe cu naivitatea primitivismului pentru a ajunge la maturitatea omului de știință. Ea este proprie omului și-l face a căuta întotdeauna ceea ce este sau ceea ce poate fi dincolo de lucruri. De pe urma acestor căutări au rezultat cultura, arta, civilizația, nu numai ca niște trecătoare desfătări fizice și sufletești, într-o foarte trecătoare existență, ci mai ales ca niște trepte de suire până în vecinătatea lui DUMNEZEU .

Fără monumentalul edificiu, cultura, arta și civilizația, omul ar fi rămas o bestie ca oricare alta, chinuită de poftele instinctelor .

Exista însă și o omenire care-și trăiește zilele într-o rânduială stereotipă mulțumită să-și asigure o existență mai mult sau mai puțin tihnită, evitând pe cât este cu putință orice probleme capabile să-i tulbure ființa, care nu este nici în clocot nici rece ci numai călduță .

Fiind călduță, nu este de lepădat, din punct de vedere al unor idealuri ceva mai înalte ,deoarece, temperatura ei incipientă, poate fi ridicată până la incandescență, în atingere cu focul sacru al unor spirite care ies din comun.

Mai rău este cu indiferenții înveterați, despre care Dante spune că Cerul nu-i primește, iar Iadul îi refuză.

Adam primul om, este și singurul strămoș al omului, și primul care a gândit și a cercetat fapta și planul Creațiunii. N-a fost la el o deșteptare, ca dintr-o ațipire a spiritului venită întâmplător, ca însăși apariția vieții în general, după o foarte îndelungată evoluție animalică ,așa cum se mai bâlbâie unii oameni de știință de astăzi, ci ca o cunună a creației Lui DUMNEZEU la hotarul celor două lumi a materiei și a spiritului.

Interzicerea ce i s-a pus în Rai lui Adam nu are sensul de a i se lua dreptul la cunoaștere, ci are un sens spiritual și moral, în armonie cu menirea omului și cu posibilitățile lui limitate, atât ca știință cât și ca viață.

Dorința omului de a tinde către absolut este firească, dar ea este condiționată de limitele impuse de creație.

Să revedem ziua a 6-a, care încă nu se sfârșise când DUMNEZEU a considerat că pentru ce făptuise până atunci, aceea natură mută, surdă și oarbă, fără rațiune și fără inteligență, trebuia un stăpân și Domnul a zis atunci : ’’Să facem om după chipul nostru și după asemănarea noastră care să aibă în stăpânire ,,.

Și pentru ca să arate cât mai bine prăpastia care separă pe om de animale, Moise stăruie și repetă ‚,Și a făcut DUMNEZEU pe om, după chipul său. După chipul lui DUMNEZEU l-a făcut ’’.

Moise anticipează cu aproape 4000 de ani descoperirile Geologiei și Paleontologiei de astăzi. Un om din vremea faraonilor știa mai mult decât știm noi azi .

Prin mesajul lui Moise este o dovadă că DUMNEZEU a avut grijă să satisfacă nu numai năzuințele spirituale și morale ale omului, dar însăși fireasca lui sete de a cunoaște crearea sa .

Autorul acestor rânduri nu-și face nici un merit din această expunere de concordanțe evidente între Biblie și Știință .

Adevărații oameni de știință au găsit în textul biblic prilej de adâncă meditație în propriul lor interes științific.

Dacă ar trebui să rezumăm în câteva rânduri rezultatele științifice ale momentului actual aș copia textul genezei, adică istoria Creației lumii așa cum a schițat-o Moise .

Viața este altceva decât procesele fizico- chimice care o însoțesc. Viața este o idee. Este ideea rezultatului comun, pentru care sunt asociate și disciplinate toate elementele anatomice. Ideea de armonie, care rezultă din ansamblul lor, ideea de ordine, care stăpânește în acțiunea lor.

Știința ne conduce mereu la actul creator a Lui DUMNEZEU și nu e vina ei ca există spirite care i se opun, chiar și împotriva evoluției imediate .

Privit prin latura lui morală sau estetică, prin viziunea lui pur intelectuală sau prin prisma credințelor religioase, adevărul este în aceeași măsură prilej de bucurie și de durere, dureri născătoare de bucurii.

Adevărul scoate binele și răul și nu poate fi posedat decât în frânturi și ca prin oglindă și ‚,ghicitură„ spune apostolul Pavel. Râvnim însă din toata ființa noastră să-l posedăm în întregimea lui ceea ce constituie un izvor de suferința ,,dar paradoxal, dacă vrei să spui adevărul pregătește-te de suferință.’’

Numai adevărul, fie el și numai în frânturi, constituie o temelie pe care se poate zidi iar râvna dureroasă cu care zidim, asigură trăinicia eternității însăși .

Ideea de adevăr este intim legată, atât de măreția cât și de tragedia omului .

Avem un act de măreție, întrucât adevărul se alătură numai muncii neobosite a individului de a ieșii din tiparul său egoist pentru a se identifica cu eternul universal valabil pe care-l presimte deasupra sa. Avem pe de altă parte și un indiciu al destinului nostru tragic care ne îndeamnă să alergăm fără odihnă după o lumină care ne atrage, ne vrăjește, dar care nu vrea să se predea niciodată întreagă ci numai sub formă de raze furișate.

Unul dintre adevărurile de necontestat este iubirea, care știm că a creat totul atunci când timpul încă nu era și care susține totul în timp și în veșnicie.

Iubirea și bunătatea, care este a doua natură ce ți-a creat-o fapta iubirii, dezarmează în cele din urma orice înverșunare, chiar daca ar fi să par în ochii oamenilor ușuratici, drept un laș sau un om lipsit de simțul onoarei.

 

Ura nu poate fi niciodată învinsă prin ură. Ea adduce cearta, războiul, distrugerea, moartea.Ura, nu construiește nimic, ci mereu dărâmă. Ea nu poate fi învinsă decât prin forța nesfârșită a iubirii.

 

ZIUA A ȘAPTEA

 

Biblia ne avertizează asupra cuvintelor sale încifrate, când ni se spune clar :,,Iar tu Daniele ține ascunse cuvintele și pecetluiește cartea până la sfârșitul lumii” (Daniel-12.4)

Cu siguranța în Biblie sunt multe coduri pe care nu le-am descifrat încă, dar numai așa se explică înțelepciunea lui DUMNEZEU care ni se relevă numai după ce s-a atins un anumit grad de civilizație și progres spiritual .

,,Crede și nu cerceta.’’O expresie utilizată cu scopul de a ține oamenii în necunoaștere și ignoranță este totalmente contra cuvântului, lui DUMNEZEU care ne spune :

Ieremia 29.13.,,Si Mă veți căuta și Mă veți găsi dacă Mă veți cauta cu toata inima voastră .’’

29-14-,,Și voi fi găsit de voi, zice DOMNUL, și vă voi întoarce din robie și vă voi strânge din toate popoarele și din toate lucrurile, de pe unde v-am izgonit, zice DOMNUL, și vă voi întoarce din locul de unde v-am dus .’’

Eterna actualitate a învățăturii Domnului este unica noutate și ca orice înnoire, nu înseamnă altceva decât renaștere prin adevărul cel vechi și pururea nou pentru că el este durabil ca eternitatea însăși .

În ziua a 7-a, 2-3 ,,Și a binecuvântat DUMNEZEU ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că într-însa, S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut și le-a pus în rânduială.’’

Un verset care se adresează necesității evaluării lucrărilor făcute, un timp de rememorare a faptelor noastre bune și rele, spre întărirea celor bune și eliminarea celor mai puțin bune .

Apare deci ca imperioasă necesitatea autoevaluării pentru ridicarea gradului de cultura și spiritualitate dar și odihnă, meditația.

2-5.,,Pe câmp nu se afla niciun copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că DOMNUL DUMNEZEU nu trimisese încă ploaie pe pământ și nu era nimeni ca să lucreze pământul ’’.

2-6.,,Ci numai abur ieșea din pământ și umezea toată fața pământului. ’’

Cheia codului acestor două versete trebuie căutată în cuvântul ,,ploaie’’ despre care astăzi știm cum contribuie la viața pământului. După cum bine se știe ploaia este însoțită de fulgere. Fulgerul străbate aerul și provoacă în jurul lui creșteri mari de temperatură, care determină la rândul ei combinarea moleculelor de azot și oxigen din aer, formând bioxidul de azot. Aerul se răcește repede însă, bioxidul de azot în combinație cu apa, formează acidul azotic care produce o ploaie acidă. Când acidul azotic ajunge în sol se transformă în nitrați care ajută la fertilizarea pământului, ceea ce face posibilă viața pe uscat .

Fiecare fulger produce imense cantități de bioxid de azot, furnizând pământului 10% din oxidul de azot pe care viața-l consumă numai în proporție de 50%. Restul este sintetizat în sol de către bacterii, care pot utiliza azotul sub alte forme.

Pe de altă parte referitor la apa, știm că, fiind transparentă permite fotosinteza până la o adâncime de 50 m, iar propagarea sunetului fiind de 4 ori mai mare decât în aer se realizează în ea o mai bună comunicare și orientare prin simțuri. Radiațiile letale, de exemplu radiațiile ultraviolete pot pătrunde prin apă numai 4 milimetri, deci viața se poate dezvolta în oceane, înainte de apariția atmosferei și a stratului de ozon care să protejeze și să întrețină viața pe uscat. Oxigenul produs de algele din apă a format ecranul de ozon inițial .

Apoi viața a putut să iasă din adăpostul protejat al apei și să populeze pământul.

2-7.,,Atunci luând Domnul DUMNEZEU țărâna din pământ, a făcut pe om, și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie ”.

În ziua a șasea DUMNEZEU făcuse omul după chipul și asemănarea lui ,,a făcut bărbat și femeie. I-a binecuvântat zicând: ,,Fiți rodnici și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți și domniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul’’

Nu este nicio contradicție, se specifică în ziua a șaptea natura compoziției chimice a trupului lui Adam, la modul cel mai simplu posibil, ca fiind compus din elementele chimice care se găsesc pe pământ. Desigur poate unii dintre noi ne-am fi așteptat să ne prezinte elementele chimice ale tabelului lui Mendeleev. Esențialul ne-a fost transmis nouă ,doar nouă, ne-au trebuit mii de ani ca să deslușim tainele acestui adevăr și să stabilim principiile tabelului periodic al elementelor chimice, care se găsesc în, și pe pământ și în spațiul universului din care facem parte.

Suflarea de viață este suflarea duhului Dumnezeiesc, sufletul omului, prin care omul este chipul lui DUMNEZEU însuși și prin care, această privilegiată făptură, poate ajunge la asemănare cu DUMNEZEU.

Omul care primește duhul lui DUMNEZEU devine ființa vie, adică este capabil de a crea, bineînțeles la nivelul lui limitat de inteligență și viață, asemenea Creatorului său, DUMNEZEU.

Putem concluziona că, chipul lui DUMNEZEU însuși este conștiința omului iar, asemănarea cu DUMNEZEU care este scopul vieții omenești ca și rezultatul contrar, atârnă de măsura, în care glasul ceresc al conștiinței este ascultat sau nu, în conducerea vieții .

Acest lucru ne conduce indubitabil la premiza că în noi nu a fost așezată nicio maimuță, nici un om de Neanderthal, nici un om chiar din paleolitic, ci mai degrabă un om din epoca relativ recentă ales de DUMNEZEU, așa cum au fost aleși ulterior toți ceilalți: Enoh, Noe, Avram și Moise.

Putem spune pe drept cuvânt că nu există nicio diferență între omul apărut în timpul primei creații a lumii și cel care se naște progresiv, pe măsura desăvârșirii întregului uman; amândoi poartă deopotrivă chip dumnezeiesc.

Facerea ne învață că în această creație DUMNEZEU a declanșat o evoluție, în timp ,de la simplu la complex, de la inferior la superior .

Deci DUMNEZEU a făcut lumea ca aceasta să evolueze, să urce mai sus treaptă cu treaptă în viață, creația Sa specială ,,omul’’ desăvârșind-se asemănător lui DUMNEZEU.

Omul spre deosebire de animale are capacitatea, unică speciei sale de gândire, altfel prin anatomia sa este un animal, ca și celelalte, foarte puțin separabil de antropoide .

Omul viu, cu harul duhului dumnezeiesc, să-i spunem generic Adam, pentru a nu ieși din context, are darul de a gândi, echivalentul expresiei apariției vieții, deci esența omului este gândirea .

Pentru a pune în evidență noul om, Adam, căruia i s-a insuflat duhul Lui DUMNEZEU, să observăm că în ziua a șasea omul a fost făcut prin cuvânt iar ziua a șaptea Adam a fost creat, modelat din țărână de DUMNEZEU. Apare o diferențiere clară, pe lângă cea etimologică între a spune să se facă și a crea ceva.Urmărind antropogeneza în esența ei realizăm că suflarea de viață reprezintă de fapt o chestiune de creier mai bun. Scopul vieții omului pe pământ este să evolueze, către o conștiință supremă. Așa se explică firul logic al Facerii, în care ni se arată clar că DUMNEZEU a realizat creația sa pornind de la simplu la complex, încât să evolueze, adică să se desăvârșească.

Omul are chipul lui DUMNEZEU, lucru care nu poate fi schimbat ca fiind dat, însă în ceea ce privește asemănarea, aceasta apare ca potență, însă realizarea, ei în fapt depinde de fiecare în parte, pare a fi o hotărâre personală.

DUMNEZEU oferă șansa, dar nu te obligă să-i urmezi calea. Ne aflăm în fața liberului arbitru, cea de a realiza asemănarea cu DUMNEZEU pornind de la suflarea Divină ,sau de a dezvolta pornirile animalice fiind chiar capabil să le depășească pe ale acestora în bestialitate.

Oamenii ar trebui învățați încă din copilărie că realizarea lor, depinde în primul rând de ei ,de ceea ce își doresc ei sa ajungă și să fie, având în vedere că omul este statuia care se sculptează singură.

2-8.,,Apoi, Domnul DUMNEZEU a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și a pus acolo pe omul pe care-l zidise. ’’

2-9. ,,Și a făcut Domnul DUMNEZEU să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoașterii binelui și răului .”

2-15 .,,Și a luat Domnul DUMNEZEU pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească .’’

2-16,,.A dat apoi Domnul DUMNEZEU lui Adam poruncă și a zis: ,,Din toți pomii din rai poți să mănânci.’’

2-17.,,Iar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!’’

Din analiza acestor versete se desprinde de la versetul 2-8. A sădit rai în Eden că raiul se afla pe planeta Pământ, și că DUMNEZEU a dat omului creat de El numai veșnicia sufletului nu și a trupului. Dacă omul ar fi avut veșnicia trupului nu s-ar mai face referire la ,, pomul vieții”. Mergând pe traseul logicii impus de referirea ,,pomului vieții’ ’când omul nu are asigurată viața veșnică ajungem la pomul cunoașterii binelui și răului, care-l atenționează pe primul om ca există posibilitatea de a muri înaintea timpului stabilit de DUMNEZEU. Este foarte important de înțeles că DUMNEZEU a creat omul ca în decursul vieții să evolueze să se ridice prin muncă; ,, și l-a pus în raiul cel din Eden ca să-l lucreze și să-l păzească ’’.

Primul om creat de DUMNEZEU a avut capacități intelectuale și spirituale pe baza cărora a fost capabil să clasifice și să numească toata creația dumnezeiască. Nu se pune problema că Adam era un om lipsit de cunoaștere, și deci procesul de cunoaștere este interzis omului, proba aceasta fiind trecută cu succes. Cunoașterea binelui și răului la care se face referire în 2.17. ține de obținerea liberului arbitru care este un atribut al omului, care se obține prin suferință, deci se poate modifica durata ,,vieții’ ’’conducând inerent la ,, moartea prematură a omului neavând veșnicia timpului, ci doar a sufletului pe care l-a primit de la DUMNEZEU. Rezultă cât se poate de clar că omul viu este în atenția Dumnezeirii nu omul mort. După cum se va vedea în continuare toate poruncile lui DUMNEZEU pentru oameni au scopul și menirea asigurării unui timp cât mai îndelungat de viață în deplină sănătate. Porunca este relativă, condiționată de un timp pe care numai DUMNEZEU îl cunoaște .

De altfel se vede din versetele următoare că nu se moare din mâncatul fructului respectiv .

Încălcarea poruncii are repercusiuni atât de ordin moral, spiritual, cât și fizice.

Din marea sa dragoste față de om, DUMNEZEU nu ar fi plasat în mijlocul raiului un element distrugător al creației sale. Putem intui însă că roadele acestui pom consumate înaintea timpului hotărât de DUMNEZEU pentru cunoaștere de către Adam, pot aduce necazuri dar nici decum moarte. Să nu consumi fără să primești încuviințarea de la Dumnezeu aceasta este mesajul central al interdicției, de a nu consuma fructul pomului respectiv.

După ce Dumnezeu l-a pus pe Adam să dea nume, creației sale și nu a găsit nici un ajutor pentru considerentul că 2-18.,,Și a zis Domnul DUMNEZEU ,,Nu e bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor potrivit pentru el ,, A luat o coastă din Adam și a făcut femeia.” Desigur, poate apare întrebarea de ce DUMNEZEU a făcut întâi bărbatul și din acesta a făcut femeia, cea care urmează să fie mama tuturor celor vii, și nu a făcut-o de la început cum l-a făcut pe Adam .

Astăzi datorita progreselor tehnologice și științifice aflăm răspunsul și la această parabolă și anume faptul că femeia poate să dea viață cu și fără ajutorul bărbatului. Acesta este mesajul facerii bărbatului pentru a se evidenția de DUMNEZEU scopul creației sale .

Facerea femeii din bărbat este o realizare pe care creația-omul nu o poate imita niciodată pe a creatorului.

De la început se arată că niciodată omul nu-l va putea egala pe DUMNEZEU .

Pe de altă parte în cazul înmulțirii sexuale, descendenții prezintă o foarte mare variabilitate genotipică neputând niciodată rezulta nici măcar doi indivizi absolut identici. Necesitatea variabilității infinite a indivizilor care să asigure adaptarea și evoluția continuă a lor a fost motivul, pentru care DUMNEZEU a ales înmulțirea sexuală și nu prin clonare.

Prin clonare se obțin indivizi cu un sex stabilit anterior. Dacă se ia nucleul de la o celulă a unui mascul, nou-născutul va fi de sex masculin. De remarcat că hominizii aveau 48 de cromozomi, în timp ce noi care provenim din Homo-Sapiens avem 46 de cromozomi.

În grădina raiului a fost pusă în mijloc viața-expresie a împărăției lui DUMNEZEU și a sensului creației în dublă ipostază:

Pomul vieții – (viața însăși )
a.Pomul cunoașterii – ( binelui și răului ) – (conștiința )
sau

2. b. Pomul cunoașterii vieții – o luptă între bine și rău din care se poate și muri.

Evoluția, elementul central care guvernează creația Lui DUMNEZEU se manifestă foarte clar însăși în evoluția lui Adam și femeia sa care nu de la început, ci de la o anumita vârstă sunt capabili să continue scopul creației lor, de înmulțire sexuală.

 

ADN-UL UMAN ȘI ȘARPELE

Astăzi știm ca actul reproducerii sexuale ține de maturizarea ovulului și spermatozoizilor și se produce la vârste diferite la fete, 15-16 ani, mai repede decât la băieți. Funcția de reproducere este controlată de ADN-ul uman care este simbolizat în textul biblic ca fiind ,,șarpele ”-cel mai șiret animal creat de DUMNEZEU .

ADN-ul uman (acidul dezoxiribonucleic) are calități de rezonanță care-i permit să fie ca o antenă ce captează anumite energii din mediul înconjurător. ADN-ul uman constă din două lanțuri de molecule, legate între ele prin legături, punți de hidrogenare numite purine (adenozin guanin) și pyrimide( thymin numite și citosin).

În totalitatea lui ADN-ul formează cromozomii umani cu genele respective. Acolo se înmagazinează întreaga informație despre moștenirea unei ființe vii .

Metafora folosită este perfectă având în vedere că ADN-ul uman se reprezintă grafic sub forma a două spirale (șerpi).

Trebuie menționată și descoperirea referitoare la ovocitele femeii, care apar din primele momente de viață intrauterină în număr de câteva milioane, 2-4 milioane și care mor treptat până când ajung la vârsta optimă de fecundare a femeii la circa 400 și continuă să dispară.

Să vedem exprimarea metaforică din Biblie care exprimă așa de plastic această realitate descoperită după mii de ani.

3.15,,.Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta iți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul .’’

Interpretarea versetului 3-15 – zdrobirea capului șarpelui ADN-ul cel care controlează și procesul reproducerii sexuale adică ovocitele care se pierd pe timpul vieții și înțeparea călcâiului, mersul în viață, al femeii sterpe, incapabilă să procreeze, să răspundă sensului și scopului vieții, pentru care a fost creată, acest lucru s-ar fi întâmplat și dacă omul avea viață veșnică, funcția de reproducere fiind limitată în timp.

Se poate întâmpla ca ovulele să nici nu ajungă până la vârsta maturității sexuale sau a procreării optime așa zisele cazuri de infertilitate, femei sterpe cum sunt numite în Biblie .

Ingineria genetică actuală a găsit o rezolvare în acest caz, prin prelevarea unui ovul nematur de la viitoarea mamă, denucleizarea, acestuia și umplerea lui cu conținutul unui ovul capabil de fecundare de la o altă femeie și apoi fertilizarea acestuia prin spermatozoidul soțului, fie a unui donator oarecare dacă nici soțul nu este fertil, sau prin aplicarea unui curent electric de o anumită intensitate.

După operațiile de mai sus, ovulul fecundat se introduce în uterul femeii ce va purta sarcina și astfel devine mama purtătoare de sarcina, dar nucleul ovulului implantat nu are ADN-ul ei ci al donatoarei .

În versetul 3.3 din Facerea :,,Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis DUMNEZEU”; ,,Să nu mâncați din el ,nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți .,,

Se observă clar că interdicția era temporală, și reprezintă un sfat pertinent, nu o amenințare cu consecințe letale.

De fapt este sfatul dat de un părinte copiilor săi ,spre a-i tempera în năzdrăvăniile lor. Iar în 3-6 ,,De aceea femeia, socotind că rodul pomului e bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă știința, a luat din el și a mâncat și a dat și bărbatului sau și a mâncat din el ’’.

Fructul oferit de șarpe – (ADN-ul uman)–femeii, nu este un fruct oarecare ci este fructul denumit mar-granat(rodie) în semințele (cca40 bucăți) căruia se găsește o substanță chimică numită dimetiltereftalat, (fructul oferit de Zeița Hermes ca simbol al fertilității).

Fructul în sine se consumă frecvent și are calități terapeutice cunoscute de mii de ani. Coincidență sau nu aceeași substanță dimetiltereftalat se află și în cutia craniană a fetusului la naștere și contribuie la formarea sinapselor neuronale, deci vorbim de homeopatie cu o substanță care formează cunoașterea.

Interdicția referitoare la consumul fructului pomului cunoașterii binelui și răului, este una temporară, generată tocmai de maturizările sexuale fizice.

Desigur, nu trebuie să pierdem din vedere nici faptul maturizării fizice a trupului uman, pentru a fi capabil să susțină fizic viața intrauterină și apoi cea extrauterină. Nu putem lăsa un copil să dea naștere la alți copii.

”Blestemul” șarpelui să mănânce numai ”țărână” toată viața lui, o altă parabolă cu care ni se relevă că elementele chimice din și de pe pământ sunt cele care asigură viața. Scoaterea din Rai a lui Adam și a Evei și trimiterea în Eden se face cu informarea lui DUMNEZEU, că prin înmulțirea oamenilor pământul nu-i va putea susține cu hrana necesară și vor trebui să muncească, ceea ce făcuseră de altfel și în Rai (să muncească pământul raiului și să-l păzească) mai mult, de dimineață până seara.

Secătuirea pământului este exprimată prin parabola pălămidă, spini și iarba câmpului față de ziua a 6-a când a creat omul și i-a dat toată iarba care face semințe și tot pomul, ce are rod cu sămânță în el, iar animalelor le-a dat toată iarba verde spre hrană.

Binele și răul, parabola care-i pregătește pe viitorii oameni, parabolă care nu a încetat să fie în continuitate de actualitate sub denumirea liberului arbitru.

DUMNEZEU l-a creat pe om liber să facă cu viața lui ce dorește, să cadă în animalism sau să fie asemănător Domnului DUMNEZEU, în ridicarea sa pe o treaptă nouă de spiritualitate.

Libertatea dată omului prin liberul arbitru, este însă completată de poruncile lui DUMNEZEU, care exprimă de fapt instrucțiunile ce trebuiesc urmate pentru o viață sănătoasă și îndelungată.

DUMNEZEU nu dă porunci fără logică, nu sunt porunci care să-l umilească pe om, din contră, sunt să-l ridice deasupra animalelor și să poată să aducă la îndeplinire porunca dată în ziua a 6-a. 1.28. Și DUMNEZEU, i-a binecuvântat, zicând ,,Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste pasările cerului, peste toate animalele, peste toate viețuitoarele ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul’’.

Alăturarea celor 2 pomi în mijlocul raiului nu este întâmplătoare, adică dacă vrei să ai viață, să trăiești, omul trebuie să știe ce este bine și ce este rău pentru el. În versetul 2-18. ,,Și a zis Domnul DUMNEZEU.’’: ,,Nu este bine să fie omul singur; am să-i fac ajutor potrivit pentru el.’’

2-20 ,,Și a pus Adam nume tuturor animalelor, pasărilor cerului și tuturor fiarelor sălbatice; dar, pentru Adam, nu s-a găsit ajutor de potriva lui .’’

Nu s-a găsit ajutor potrivit lui și a continuat creația cu femeia, os din coasta lui Adam .Versetul 2-25. are ca scop de a ne spune că va trece un timp până ce va apărea ajutorul pentru Adam, și acum înțelegem că ajutorul constă în alegerea unei ființe capabile de reproducere sexuală, pentru ca să fie împlinit scopul creației . ,,Adam și femeia lui erau amândoi goi și nu se rușinau ‚’’

DUMNEZEU care putea foarte bine să facă oamenii prin clonare, nu ar mai fi sădit în mijlocul raiului pomul cunoașterii binelui și răului și oamenii nu ar mai fi fost liberi să aibă liberul arbitru asupra faptelor lor.

Ar fi existat o turmă de oameni identici, la același nivel, fără dorință de evoluare, de creștere spirituală, ar fi fost niște roboți, și nu ar fi fost capabili să răspundă scopului creației.

DUMNEZEU ar fi avut mai puțin de lucru cu formarea și învățarea omului, iar instrucțiunile, poruncile, de utilizare a roboților nu i-ar fi creat atâtea probleme.

Dacă ar fi fost pusă la îndoială comportarea lui Adam și a Evei și ar fi considerat ca un sacrilegiu consumarea fructului oprit, DUMNEZEU, ar procedat ca la luarea deciziei de la potop. Creația lui DUMNEZEU era pusă în pericol, primii oameni erau numai trup, fără Duhul lui DUMNEZEU deci nu mai aveau de ce să trăiască. Nu mai avea rost să-i lase să se înmulțească și să-i dirijeze cum și ce să facă pentru a le fi bine.

Temporalitatea maturizării sexuale este ascunsă în cuvintele ”cunoștinței binelui și răului” având în vedere că, cunoașterea este obținută în timp, prin gândire, calitate specifică numai omului cu atât mai mult timp trece până deosebești binele de rău.

Acordul lui DUMNEZEU pentru împlinirea temporalității poruncii de a nu mânca este figurat metaforic prin faptul că nu au murit și că le-a făcut îmbrăcăminte din piele și i-a îmbrăcat.

Pomul vieții – viața omului este în mâna sa, dacă nu cunoaște ce-i este bine și ce-i face rău, această viață se scurtează.

De ce nu i s-a interzis omului să mănânce din pomul vieții și i s-a interzis să mănânce din pomul cunoașterii binelui și râului. Omul neștiind ce este bine și ce este rău în viața lui nu are sensul creației dumnezeiești, fapt confirmat de versetul 3-22.

,, Și a zis Domnul DUMNEZEU ,,Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Și acum, nu cumva să-și întindă mâna și să ia roade din pomul vieții, să mănânce și să trăiască în veci…”

Din acest verset se desprinde clar ideea că omul a fost creat să aibă o viață fizică pentru durată determinată, nu să trăiască veșnic. Prin pierderea capacității reproducerii sexuale, sensul creației lui DUMNEZEU s-ar întrerupe. Acum se naște conștiința când știind ce este bine și ce este rău, deci firesc este să nu aibă omul viață fizică veșnică, nefiind capabil de așa ceva pe de o parte iar pe de alta sensul creației este înmulțirea oamenilor nu un număr limitat ,știind astăzi după cum am arătat în acest material că după o vârstă fertilitatea devine „zero„, deci ar fi contra scopului creației.

Dacă la început erau goi și nu se rușinau, la maturizarea sexuală s-au rușinat că sunt goi .

 

POMUL VIEȚII

Antiteza viață – moarte este simbolizată prin cei doi pomi, pomul vieții si pomul cunoașterii binelui si răului . O dată ce cunoști binele și răul devii conștient de opusul vieții adică moartea.

Desigur nu este cazul lui DUMNEZEU care este veșnic fiind Duh.

DUMNEZEU nu s-a supărat că omul a mâncat fructul ce dă „știință„ și va deosebi binele de rău, deoarece omul trebuie să cunoască drumul pe care-l alege să meargă în viață, e liberul arbitru al omului nu al Domnului.

Cunoașterea binelui și răului este la nivelul capacităților de percepție și judecată ale omului, nu se poate ridica la nivelul lui DUMNEZEU, deci nu se poate pune problema egalității de judecată și cunoaștere a binelui și a răului între creator, DUMNEZEU și creația sa „omul„. Ar fi descalificat pentru cel ce gândește că este vorba de același nivel de cunoaștere între creator și om. Nici ateii și evoluționiștii nu s-au putut gândi să pună semnul egalității între materie și spirit, considerau că materia conduce spiritul. Cunoașterea omului i-a fost insuflată cu Duh la facerea lui, omul fiind dotat cu gândire spre deosebire de toate animalele, păsările, etc…

Proba viabilității cunoașterii, a gândirii umane, a fost dată și luată cu brio la numirea tuturor ființelor vii create de DUMNEZEU.

Simbolistica raiului, unde se muncește, se gândește, se păzește, și a celor 2 pomi trebuie căutată în mesajul pe care probabil unii dintre noi nu l-am înțeles nici până acum și se mulțumesc cu niște metafore ,nu cu niște direcții de urmat pentru a ne ridica continuu nivelul spiritual, menirea omului pe pământ.

Astăzi, când am aflat că ADN-ul este cheia vieții, de el depinzând capacitățile fizice și intelectuale ale omului, ar trebui să înțelegem mai bine însemnătatea cuvintelor lui DUMNEZEU, unicitatea unei superinteligente ce nu poate fi nici pe departe egalată de om.

Prin prisma cunoștințelor oferite de dezvoltarea științei și tehnicii actuale putem să înțelegem la adevărata valoare inestimabilă capacitatea creatoare a lui DUMNEZEU.

Este de preferat când nu știm ceva, să recunoaștem că nu știm, timpul ne va oferi răspunsul corect, decât să luăm în deșert cuvintele și învățăturile (poruncile) lui DUMNEZEU.

Putem spune, fără frică, că după atâția mii de ani de când au fost spuse și scrie cuvintele lui DUMNEZEU, acestea sunt de o tot mai covârșitoare actualitate, păcat că nu suntem dispuși să le analizăm și să le aplicăm.

Adevărurile învățăturii lui DUMNEZEU au aplicabilitate universală, indiferent de locul în care te afli, depinde însă numai de fiecare dintre noi să le recunoaștem și să le aplicăm.

În unul dintre numerele viitoare vom analiza legătura între Biblie și Piramida lui Keops pornind de la ideea că Biblia reprezintă partea spirituală a creației, iar piramida reprezentarea materială a superinteligenței lui DUMNEZEU. Se poate întâmpla că au fost create cu scopul dublului control, spiritual și material, dacă se pierde una din ele să rămână cealaltă, sau să se poată controla veridicitatea cuvintelor lui DUMNEZEU în sensul nemodificării lor de către oameni în decursul timpului.

 

 

 

 

 

 

PRECESIA ECHINOCȚIILOR

URMAȘII LUI ADAM PÂNĂ LA NOE

 

5-1. ,,Iată acum cartea neamurilor lui Adam .’’Când a făcut DUMNEZEU pe Adam, l-a făcut după chipul lui DUMNEZEU.’’

5-2. ,,Bărbat și femeie a făcut și i-a, binecuvântaseși le-a dat numele : Om, în ziua când i-au făcut.

5-3. ,,Adam a trăit două sute treizeci de ani și atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa și după chipul său și i-a pus numele Set.’’

5-4. ,,Zilele pe care le-a trăit Adam după nașterea lui Set, au fost de șapte sute de ani și a născut fii și fiice .

5-5. ,,Iar de toate, zilele vieții lui Adam au fost de nouă sute trei zeci de ani apoi a murit,’’

5-6. ,,Set a trăit două sute cinci ani și a născut pe Enos’’.

5-7.,,Dupa nașterea lui Enos, Set a mai trăit șapte sute șapte ani, și i s-au născut fii și fiice.’’

5-8.,,Iar de toate, zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani și apoi a murit.’’

5-9.,,Enos a trăit o sută nouăzeci de ani și s-a născut Cainan’’.

5-10.,,După nașterea lui Cainan, Enos a mai trăit șapte sute cincisprezece ani, și s-a născut fii și fiice’’ .

5-11.,,Iar de toate, zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani apoi a murit.’’

5-12.,,Cainan a trăit o sută șaptezeci de ani și atunci i s-a născut Maleleil.’’

5- 13.,,După nașterea lui Maleleil, Cainan a trăit șapte sute patruzeci de ani și s-a născut fii și fiice’’ .

5- 14.,,Iar toate, zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani și apoi a murit’’ .

5 ,,Maleleil a trăit o sută șaizeci și cinci și atunci i s-a născut Iared .’’

5- 16.,,Dupa nașterea lui Iared, Maleleil a mai trăit șapte sute treizeci de ani; și i s-au născut fii și fiice.’’

5-17.,,Iar de toate zilele lui Maleleil au fost de opt sute nouăzeci și cinci de ani și apoi a murit.’’

5-18. ,,Iared a trăit o sută șaizeci și doi de ani și i s-a născut Enoh.’’

5-19.,,După nașterea lui Enoch, Iared a mai trăit opt sute de ani și s-a născut fii și fiice.’’

5-20.,,Iar de toate zilele lui Iared au fost nouă sute șase zeci și doi de ani și apoi a murit.’’

5-21.,,Enoh a trăit o sută șaizeci și cinci de ani, și atunci i s-a născut Matusalem.’’

5-22.,,Și a umblat, Enoh înaintea lui DUMNEZEU, după nașterea lui Matusalem două sute de ani și s-au născut fii și fiice.’’

5-23.,,Iar toate zilele lui Enoch au fost trei sute șase zeci și cinci de ani.’’

5-24.,, Și a plăcut Enoch lui DUMNEZEU apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a luat DUMNEZEU.’’

5-25.,,Matusalem a trăit o sută optzeci și șapte de ani și atunci s-a născut pe Lameh.’’

5-26.,,După nașterea lui Lameh, Matusalem a mai trăit șapte sute optzeci și doi de ani si s-au născut fii și fiice.’’

5-27.,,Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trăit, au fost nouă sute șaizeci și nouă de ani și apoi a murit.’’

5-28.,,Lameh a trăit o sută optzeci și opt de ani și atunci s-a născut un fiu.’’

5-29.,,Și i-a pus numele Noe, zicând: Acesta ne va mângâia în lucrul nostru și în munca mâinilor noastre, la lucrarea pământului pe care l-a blestemat Domnul DUMNEZEU.’’

5-30.,,Și a mai trăit Lameh, după nașterea lui Noe, cinci sute șaizeci și cinci de ani și s-au născut fii și fiice.’’

5-31.,,Iar de toate zilele lui Lameh au fost de șapte sute cincizeci și trei de ani și apoi a murit.’’

5-32 .,,Noe era de cinci sute de ani când i s-a născut trei feciori: Sem, Hamsi, Iafet.’’

Din versetele de mai sus prezentate rezultă următoarele observații:

De la Adam la Noe sunt 10 generații de unde rezultă că avem o bază de viață scrisă în codul 10 .

Suma vârstelor trăite de cele 10 generații până la potop A=8201 de ani ținând cont de versetul 7.6. ,,Noe însă când a venit asupra pământului potopul de apă, era de șase sute de ani .’’

Suma vârstelor trăite de cele 10 generații în total până se stinge Noe B=8551 de ani, ținând cont de versetul 9.28.”Și a mai trăit Noe după potop trei sute cincizeci de ani” și 9.29.,,Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit ’’.

Suma vârstelor la care l-i s-au născut primii feciori, care înseamnă urmașii, ca drept al primului născut, C=2162 de ani.

Având în vedere că Adam a fost primul om, iar vârstele fiind scrise în baza 10, iar Enoh al 5-lea a fost mutat la DUMNEZEU, putem aduna la suma totală 5×10=50 ani.

Acestea fiind datele din Biblie să urmărim acum considerațiile științifice privind precesia echinocțiilor, adică câți ani îi trebuie sistemului nostru solar pentru a ajunge în rotația lui în același punct de pe orbită.

Întregul univers este ținut în loc de vortexuri, printre care și vortexurile de energie centripetă cu câmpurile electromagnetice asociate lor. Aceste spirale de energie dau naștere la orbite naturale în Spațiu și Timp .Sateliții în jurul planetelor, planetele în jurul stelelor, sistemele solare în jurul centrelor altor vortexuri majore și tot așa la infinit.

Pământul orbitează în jurul Soarelui în decurs de 1 an, dar sistemul nostru solar este el însuși un ,,întreg’’ care orbiteaza în jurul centrului galactic în aproximativ 24000 -26000 de ani.

Acest centru galactic se află în constelația Pleiadelor la 400 de ani lumină de noi și reprezintă Soarele Central al Pleiadelor, Steaua Alcyone.

Constelația Pleiadelor este încercuită de o Centură Fotonică care constă din mai multe benzi fotonice, ca niște spire de toroid emanând din centrul galaxiei și sânt asociate cu spiralele Căii Lactee.

Centura Fotonică este o imensă regiune din spațiu, care radiază o intensă radiație electromagnetică, atât în spectrul vizibil cât și în cel al luminii invizibilele de înaltă frecvență ,chiar incluzând spectrul razelor X .

Constelația Pleiadelor este compusă din variate sisteme solare. Soarele Central al Constelației este numit Alcyone, și sistemele sale solare sunt: Merope, Atlas, Maya, Electra, Celaeno, Taygeta și al nostru numit ORS. Sistemul nostru solar este cel mai îndepărtat și se rotește în jurul lui Alcyone între 25500-26000 de ani, în cultura Maya acest timp este apreciat chiar la 25920 de ani, vezi figura prezentată în continuare. În gheața Groenlandei s-au descoperit straturi de iridium provenind din centrul galaxiei, rezultat al ploilor galactice care au perioade de 13000 de ani.Totodată în decursul a circa 26000 de ani pământul primește două valori de energie dinspre centrul galactic, care provoacă o serie de catastrofe naturale.

Având în vedere aceste considerații științifice să analizăm datele matematice rezultate din Biblie.

Dacă adunăm sumele B=8551 de ani cu C=2162 de ani obținem suma D=10713 ani care se apropie de 10800 de ani din cultura Maya, iar C=2162de ani se apropie de 2160 de ani, după cum sunt prezentate în desenul anterior.

Dacă însumăm: 10713×2+2162×2=25750 de ani, adică perioada în ani a precesiei echinocțiilor, rezultând totodată și ciclul Maya de =25750:5=5150 de ani față de 5125 de ani.

Parcurgerea norului fotonic, cu consecințe deosebit de favorabile planetei Pământ în aproximativ 2162 de ani în Biblie, și 2160 în cultura Maya, și încadrarea în perioada de precesie a echinocțiilor, calculată cu tehnologia actuală între 25.500 și 26.000 de ani nu constituie o coincidență a datelor biblice cu știință actuală.

Cuvintele lui DUMNEZEU prezentate sub formă de parabole în Biblie, decodate arată adevăruri științifice de foarte mare însemnătate și atenționare pentru oameni.

Suntem atenționați cu mii de ani înainte ce urmează să se producă în univers respectiv pe pământ.

Nu am știut și nu am vrut să înțelegem că DUMNEZEU ne-a avertizat de la realizarea creației sale, mersul vieții omului pe pământ .Ne-a dat Pământul să-l stăpânim, la facerea omului, în sensul de cunoaștere a fenomenelor ce conduc mișcarea și viața nu să ne înmulțim ca să facem ,,umbră pământului.’’

Desigur vă lăsăm pe Dumneavoastră să faceți o analiză mai detaliată a tuturor consecințelor acestei decodări, având în vedere timpul și spațiul restrâns avut la dispoziție .

O altă abordare mai simplă de determinare a perioadei de precesie a echinocțiilor poate fi aceea a ipotezei perfect plauzibilă și acceptată de știință că s-ar putea asimila, la scara mărimii universului, elipsa pe care pe care se mișcă sistemul solar cu un cerc .

În această ipoteză avem două situații: prima când suma A=8201 de ani (la potop) înmulțită cu II ne conduce la: 8201×3,1416=25765 de ani, precesia echinocțiilor, acceptată de știința actuală.

A doua, dacă ținem seama că lucrăm în baza 10 și Enoh al cincilea după Adam a fost mutat la DUMNEZEU, deci ar trebui să adunăm 50 de ani, adică 8201+50=8251 de ani vârsta la potop, înmulțită cu 8251×3,1416=25921 de ani identică cu cea stabilită de cultura Maya de 25920 de ani.

Și dacă tot suntem la capitolul coincidențe atenție, s-a luat în calcul valoarea lui π antic ,dar se pot folosi și valorile lui Arhimede pentru π sau π cele rezultate din piramida lui Keops .

 

 

URMAȘII LUI NOE PÂNĂ LA AVRAM

 

În continuare să analizam versetele 11,10 – 32.11.-10. ,,Iată acum istoria vieții neamului lui Sem. Sem era de o sută de ani, și s-a născut pe Arfaxad, la doi ani după potop.’’

11-11.,,După nașterea lui Arfaxad, Sem a trăit cinci sute de ani și a născut fii și fiice.’’

11-12.,,Arfaxad a trăit o sută treizeci și cinci de ani și i s-a născut Cainan. După nașterea lui Cainan, Arfaxad a mai trăit trei sute treizeci de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.’’

11-13.,,Cainan a trăit o sută treizeci de ani și atunci i s-a născut Selah. După nașterea lui Selah, Cainan a mai trăit trei sute treizeci de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.’’

11-14. ,,Selah a trăit o sută treizeci de ani și atunci i s-a născut Eder.’’

11-15.,,Iar după nașterea lui Eder ,Selah a mai trăit trei sute treizeci de ani și a născut fii și fiice.’’

11-16.,,Eder a trăit o sută treizeci și patru de ani și atunci s-a născut Peleg.’’

11-17.,,Iar după nașterea lui Peleg, Eber a mai trăit trei sute șaptezeci de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit. ’’

11-18.,, Peleg a trăit o sută treizeci de ani și atunci i s-a născut Ragav.’’

11- 19.,,Iar după nașterea lui Ragov,Peleg a mai trăit două sute nouă ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.’’

11- 20.,,Ragav a trăit o sută treizeci și doi și atunci i s-a născut Serug.’’

11-21.,,Iar după nașterea lui Serug ,Ragav a mai trăit doua sute șapte ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.’’

11-22.,,Serug a trăit o sută treizeci de ani și atunci i s-a a născut Nehor.’’

11- 23.,,Iar după nașterea lui Nehor ,Serug a mai trăit două sute de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.’’

11- 24.,, Nehor a trăit șaptezeci și nouă de ani și atunci i s-a născut Terah.’’

11-25.,,Iar după nașterea lui Terah, Nehor a mai trăit o sută douăzeci și cinci de ani și a născut fii și fiice și apoi a murit.’’

11- 26.,,Terah a trăit șaptezeci de ani și i au născut pe Avram, pe Nehor și pe Haran.’’

 

11-27.,,Iar spița neamului lui Terah este aceasta: lui Terah i s-a născut Avram, Nahor și; lui Haran i s-a născut Lot.’’

11-28.,,Si a murit Haran înainte de Tehar, tatăl său, în pământul de naștere Ural Caldeii.’’

11- 29.,,Iar Avram și Nahor și-au luat femei; numele femeii lui Avram era Sarai, iar numele femeii lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milcăi și Iscăi.’’

11-30.,,Sarai însă era stearpă și nu năștea copii.’’

11-31.,,Și a luat Terah pe Avram fiul său și pe Lot, fiul lui Haran, și nepotul său și pe Sarai, nora sa, și femeia lui Avram, fiul său, și a plecat cu ei din Ural Caldeii, ca să meargă până în țara Cananului; dar au mers până la Haran și s-au așezat acolo.’’

11-32.,,De toate, zilele vieții lui Terah pe pământ au fost de două sute cinci ani. Și a murit Terah în Hanan. ’’

Urmărind acest raționament de la Adam la Noe să decodăm și de la unul din cei trei Sim primul dintre cei trei fii ai lui Noe până la Avram chemat de DUMNEZEU, primul din cei trei fii ai lui Terah. Iarăși coincidența, baza de calcul pe primul 10, DUMNEZEU cheamă pe primul din cei trei ca și în primul caz analizat anterior.

Suma anilor părinților L=3976 de ani, suma anilor primilor născuți, M=1170 de ani ,iar cele două adunate dau suma N=5146 de ani. Surprinzător, altă coincidență, din dam de metoda calcului anilor de precesie a echinocțiilor conform culturii Maya adică -5184×5=25920 de ani .

Coincidențele, în cazul în care prin mai multe metode te înscrii în marja științifică unanim acceptată pentru precesia echinocțiilor 25500-26000 de ani, se transforma în certitudini științifice, prezentate cu mii de ani înainte.

Nu le rămâne celor care nu cred în DUMNEZEU creatorul a tot ce există, pe care cunoaștem sau urmează să ni se arate, că au cu adevărat o problemă personală.

Nu le rămâne celor care nu cred în creație ,și dezvoltă teorii aberante despre evoluția materiei, să-și conștientizeze problema personală pe care o au cu DUMNEZEU.

Numai o superinteligență putea fi creatorul tuturor lucrurilor care ne înconjoară, să creeze viață culminând cu creația, omului.

Versetele 5-1 și 5-2 sunt de o importanță covârșitoare pentru înțelegerea primilor oameni cu capacitate de gândire. Ni se relevă că DUMNEZEU prin sădirea raiului în Eden ne-a făcut o demonstrație de teoria mulțimilor pentru oamenii de atunci să înțeleagă pentru nivelul lor cultural și tehnic, mecanismul creației și rolul aprofundării scopului pentru care am fost creați.În coroborare cu versetele 4.17 și 4.19.

4-17 ,, Cain s-a împreunat cu nevasta, ea a rămas însărcinată și a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate, și a pus acestei cetăți numele fiului său Enoh .’’

4-19 ,,Lameh și-a luat două neveste –numele uneia era Ada și numele celeilalte era Tila .’’

Înțelegem mulțimea de bărbați și femei ,oamenii creati ca DUMNEZEU cărora le-a spus generic Adam și pentru a înțelege și mai bine să privim versetele anterioare.

4-14.,,Iată că tu mă izgonești azi de pe fața pământului, eu voi trebui să mă ascund de Fața Ta, și să fiu pribeag și fugar pe pământ, și oricine mă va găsi, mă va omori .’’

4-15.,,Domnul i-a zis ,,Nicidecum, ci dacă va omori cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de șapte ori. ,,Și Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine li va găsi, să nu-l omoare’’ .

Dacă cineva a vrut să înțeleagă că DUMNEZEU a creat doar o pereche de oameni pe Adam și pe Eva ar trebui să recitească și să aprofundeze mai bine versetele .

2-24.,,De aceia va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.’’Oare despre ce familie este vorba în acest verset ?

Adam și Eva erau goi și nu se rușinau, nu știau încă legea înmulțirii sexuale, erau prea mici, de unde noțiunile de tată și mamă?

Vom reveni asupra acestor probleme intr-un număr viitor, când vom avea mai mult timp la dispoziție .

 

ARCA LUI NOE

 

6.-14.,, Tu fă-ți o corabie din lemn de salcâm .În corabie să faci despărțituri și smolește-o cu smoală pe dinăuntru și pe din afară ’’.

6.-15.,,Corabia însă să o faci așa: lungimea corabiei să fie de trei sute de coți, lățimea ei de cincizeci de coți, iar înălțimea de treizeci de coți.’’

6-.16.,,Să faci corabiei o fereastră, de un cot de la acoperiș iar ușa corabiei să o faci într-o parte a ei. De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc și sus.’’

Lungimea -L=300 coți

Lățimea -l=50 coți

Înălțimea –h=30 coți

1 cot=0,523606794 m

π=3,141640787

φ=1,61803399

φ²=2,61803399

Din calcule rezultă atunci:

L=300coțix0,523606797m=157,0820394m=50π

L=50 coti x0,523606797=26,1803399m=10ϕ²

H=30coțix0,5236066797m=15,70820394m=5ϕ

Corabia are 3 etaje deci 30=3=10 coți

Etaj 10 coți x0,523606797m=5,23606797=π

7-20.,, Cu cincisprezece coți s-au înălțat apele deasupra munților, cari au fost acoperiți ’’

Suprafața rezultată din lungimea corabiei este de 15 000 coți pătrați. Distanța între Pământ și Soare este de circa 150000000km.

Diferența dintre suprafața apei și vârful munților este o depărtare și ea simbolizează și o altă distanță, respectiv cea dintre Pământ suprafața apei și vârful munților.

Constatăm cu profundă surprindere că ni se relevă elemente de superinteligență în utilizarea numerelor.

Π și ϕ într-o perioadă în care noi credeam că nivelul cunoștințelor matematice și de altă natură era inexistent. ISUS spunea: ,,cine are ochi de văzut să vadă și cine are urechi de auzit să audă.’’ Este covârșitoare descoperirea făcută de noi într-o carte despre care ni se spune să nu cercetăm, din contră, cuvintele Domnului DUMNEZEU vin să infirme modul de abordare al unor instituții. Parcă nici nu au auzit de mesajele transmise de DUMNEZEU lui Moise, că nu are voie să schimbe cuvintele , să modifice sau să adauge, și de Isus Hristos fiul Lui DUMNEZEU care le spune apostolilor că nici măcar o virgulă nu au voie să șteargă sau să adauge.

Din versetele:

6-19.,,Din tot ce trăiești, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ți vii cu tine: să fie de parte bărbătească și o parte femeiască.’’

6-20.,,Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, și din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înlăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ți cu viață.’’

6-21.,,Și tu, ia-ți din toate bucatele cari se mănâncă, și fă-ți merinde din ele, ca să-ți slujească de hrană ție și lor’’.

Putem înțelege că ni se relevă probleme de inginerie genetică pe care le vom dezvolta împreuna și cu alte versete pe aceeași temă într-un număr viitor.

Pentru lămurirea pericolului care plana asupra creației Lui DUMNEZEU, omul, Fii Lui DUMNEZEU, creații din alte ceruri, conform Rugăciunii :”Tatăl Nostru” împreunând-se cu ficele oamenilor au dat naștere la ființe care nu respectau legile Domnului ci erau cu dorințele și cugetele lor îndreptate numai la rău :

6-3.,,Atunci Domnul a zis :,,Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci și omul nu este decât carne păcătoasă: totuși zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani .’’

6-5,,Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai la rău .’’

6-6. ,,I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui.’’

Există riscul ca toată creația lui DUMNEZEU să nu mai corespundă scopului spiritual pentru care a fost creat.

6-7.,,Și a zis Domnul :,,Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc și de la târâtoare și până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut.’’

Este iarăși ales un om Noe .

6-8 .,, Noe însă a aflat har înaintea Domnului DUMNEZEU.’’

6-9.,,Iată viața lui Noe: Noe era un om drept și neprihănit între oamenii timpului său și mergea pe calea Domnului. Al zecelea urmaș a lui Adam, pentru a salva creația LUI DUMNEZEU de la potop.

6-12.,,Și a căutat Domnul DUMNEZEU spre pământ, și iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ. ’’

6-13.Atunci Domnul DUMNEZEU: a zis lui Noe: ,,Sosit-a înaintea feței Mele sfârșitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptățile lor, și iată Eu îi voi pierde de pe pământ.’’

Următoarele versete sunt de o însemnătate covârșitoare pentru umanitate, păcat că nimeni până acum nu s-a plecat asupra lor. Ni se vor releva teorii științifice privind ingineria genetică, matematica, fizica, biologia ,astronomia care pun cu mai multa forță relevanța, superinteligența creatorului nostru ,DUMNEZEU .

Lucruri pe care noi oamenii le-am descoperit după mii de ani ne-au fost spuse de la început de DUMNEZEU dar noi nu am ținut cont de ele, și câte adevăruri mai sunt în Biblie pe care noi nu vrem să le cunoaștem și să ținem seama de ele în desfășurarea și continuarea vieții pe pământ.

 

POTOPUL

Vom scrie zilele și lunile potopului în funcție de cum ne sunt prezentate în Biblie ,ținând cont că durata de când s-au revărsat apele până când acestea s-au retras a fost de 1an de zile.

7-11.,,În anul al șasesutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezece a lunii, în ziua aceia, s-au rupt toate izvoarele .Adâncului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor.’’

Se poate scrie 17+½=17,5

8-4.,,În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat .’’

Se poate scrie 17+=17,142857

8-5.,,Apa a scăzut mereu până în a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au arătat vârfurile munților.’’

Se poate scrie :1+=1,1

8-13.,,Iar în anul șase sute unu al vieții lui Noe, în ziua întâi, a lunii întâi secând apa de pe pământ a ridicat Noe acoperișul corabiei și a privit și iată se zbicise fața pământului.’’

Se poate scrie :1+=2

8-14.,,Iar în luna a doua, în a douăzeci și șaptea ale lunii acesteia, pământul era uscat. ’’

Se poate scrie:27+=27,5

8-15.,,Atunci a grăit Domnul Dumnezeu lui Noe și a zis:Ieși din corabie tu și împreună cu tine femeia ta, fiii tăi și femeile fiilor tăi.’’ Apa a scăzut mereu până în luna 10 –a .Deducem că a fost un timp îndelungat,

deci =17,5×17,142857=300(299,9999)

Dacă adunăm cifrele rezultate din 7.11+8.4+8.5+8.13+8.14 prezentate mai sus rezultă 65,242857 și adunate cu 300 obținem zilele noului an după potop, cataclism adică 365,2428. Această cifră corespunde, până la a patra zecimală cu zilele anului actual calculat de tehnologia modernă. Dacă număram zilele din ziua a 17-a luna 2-a, 7.11 până în ziua a 27-a lunii a 2-a, 8.14, obținem în total 371 de zile.

Nenorocirea potopului se presupune ar fi avut loc în jurul anului 10500 i.Hr. Conform cercetărilor, marea înghețare a Antarcticii a avut loc ,,în urmă cu circa 6000 de ani, deci în jurul anului 4000 I.Hr.

 

 

 

VA URMA