NU EXISTĂ MINUNI CONTRA NATURII

NU EXISTĂ MINUNI CONTRA NATURII

De la creația sa și până astăzi, omul a trăit cu sentimentul că tot ce-l înconjoară este rezultatul existenței unei energii, a unui câmp energetic, care face ca toate lucrurile să fie conectate între ele.

Istoria credințelor religioase ne arată că la începuturile existenței sale, omenirea, datorită lipsei cunoașterii, statuase zei pentru fiecare activitate, iar pe măsură ce vălul necunoașterii se ridica, numărul zeităților se reducea, până s-a ajuns la un singur zeu, ”DUMNEZEU”, în cele trei religii monoteiste.

Firul călăuzelor în toate religiile a fost, rămâne și va fi existența unui câmp energetic responsabil pentru toată creația lumii, a macro și microcosmosului, care conduce și guvernează universurile.

Odată cu descoperirea fizicii cuantice, pe măsură ce s-a pătruns în miezul ”materiei” s-a constatat că totul este energie, materia neexistând, fiind vorba de pachete de energii cuantice cu diverse forme vibraționale.

Pentru prima dată în istoria științei, universul ne apare ca o rețea dinamică interconectată, lucrurile rămân în contact prin spațiu și timp, deși cercetările recente au stabilit că de fapt spațiul și timpul așa cum le definim noi, la nivelul construcțiilor mentale arbitrare, nu există.

Spațiul și timpul neexistând, tot ce vedem și simțim reprezintă de fapt ”aici și acum”.

Pionierii teoriei cuantice, Erwin Schrodinger, Werner Heisenberg, Niels Bohr și Wolfgang Pauli, au descoperit că implicarea noastră în ”materie,, este crucială:

particulele subatomice există în toate stările posibile până când observatorul prin observare și măturare le stabilizează în ceva real;

prin includerea Câmpului Punctului Zero, CPZ, în concepția fundamentală a materiei rezultă că întregul univers are la bază un vast câmp cuantic – un ocean de vibrații microscopice, deci orice lucru este în legătură cu oricare altul și schimbă continuu informații cu inepuizabila și vesnica masă de energie cuantică despre toate aspectele vieții;

emiterea unei radiații cât de slabă de un lucru, conduce la modificări importante ale câmpurilor lucrurilor, inclusiv al proceselor biologice;

comunicarea celulară care constituie comenzi pentru ADN reflectă tot schimburi de informații la nivel cuantic;

mințile noastre, gândirea, simțirea, funcțiile cognitive sunt legate de informațiile cuantice emise simultan de creierele și trupurile noastre;

percepțiile umane au loc tot datorită interacțiunilor dintre particulele subatomice din creierele noastre și din marea energiei cuantice. Cercetătorul Karl Pribram a descoperit că mirosul, gustul și auzul funcționează prin analiza frecvențelor vibrațiilor câmpului cuantic, al CPZ;

noi toți suntem în legătura unii cu alții și cu universul în profunzimea ființei noastre.

Știința cuantică, prin experimente, a demonstrat că există o energie cuantică, CPZ, care curge prin universuri.

Știința cuantică prin dovedirea ”CPZ” în universuri a confirmat ceea ce oamenii au intuit de la început, existența unei energii creatoare, a lui DUMNEZEU.

Aceste cercetări și experiențe impecabile ale cercetătorilor din domeniul științei cuantice au fost și sunt încă nepopularizate și boicotate, deoarece se atacă dogme considerate sacre, care încă stau la baza și chiar în centrul unor științe actuale. Recunoașterea acestor cercetări, care sunt în conflict major cu unele credințe ale vechilor științe, conduce indubitabil la renunțarea vechilor principii, aruncarea la coș a acestora și începutul de la zero.

Se uită că ȘTIINȚA este doar un process de înțelegere a lumii în care trăim, nu un set de reguli pentru eternitate. Vechile concepții trebuiesc abandonate. Știința nu dovedește că o idee corectă nu poate fi îmbunătățită.

Știința poate doar să invalideze ideile greșite.

Știința cuantică a evidențiat o proprietate numită ”nonlocalizare,,/,,nonlocalitate”, care evidențiază capacitatea unei entități cuantice, de exemplu, un electron individual, de a influența o altă particulă cuantică instantaneu, la orice distanță, deși nu există niciun schimb de forță sau energie. Această calitate ne arată că particulele cuantice intrate în contact păstrează această legătură chiar și atunci când sunt separate, acțiunile uneia le vor influența pe ale celeilalte, așa cum s-a dovedit prin experimentele lu Alain Aspect și colegii săi, la Paris, începând cu anul 1982.

Această proprietate, nonlocalizarea, a modificat legile fizicii. Nu mai era nevoie ca acțiunile să aibă o cauză observabilă, într-un spațiu observabil. Principiul de bază al logicii umane, cauză – efect, a fost spulberat.

A căzut și axioma lui Einstein că la un anumit nivel al materiei nu s-ar putea călători cu viteze mai mari decât viteza luminii.

Lumea, în esență, la nivelul cel mai profund, există ca o rețea complexă de relații interdependente, fiind deci, individizibilă.

Elementul esențial al universului interconectat este conștiința vie care îl observă, descoperindu-se în știința cuantică că starea tuturor posibilităților oricărei particule cuantice decade în starea de entitate stabilă imediat ce este observată sau măsurată, răsturnând din temelii și implicațiile privind natura realității.

Această observație sugerează că însăși conștiința observatorului este cea care aduce obiectul observant în starea de existență. Nimic nu există în universuri ca entitate independent de percepția sa de către noi. În fiecare clipă a fiecărei zile, noi ne cream lumea, fiecare ființă are un câmp de influență asupra lumii și invers.

Principiul incertitudinii (sau al nedeterminării) elaborate de Werner Heisenberg, susține că nicio particulă nu rămâne în stare de repaus complet ci este mereu în mișcare, datorită câmpului fundamental de energie care interacționează cu întreaga ,,materie” subatomică. Asta înseamnă că structura de bază a universului este o masă de câmpuri cuantice care nu pot fi eliminate de niciuna din legile cunoscute ale fizicii. Universul nostru nu este stabil, static, ci este un vârtej clocotitor de particule subatomice care plutesc, apărând și dispărând din existență. Acest vârtej, oricât ar fi de scurt, cumulat din întregul univers, produce o energie enormă, mai multă decât cea conținută în întreaga „materie” existentă în toată lumea.

Numit de fizicieni VID, CPZ a fost numit astfel din cauza faptului că fluctuațiile câmpului sunt încă detectabile la temperatură zero absolut, cea mai joasă stare energetică în care toată „materia” a fost înlăturată și nu a mai rămas nimic pentru a produce vreo mișcare.

Aristotel a fost unul dintre primii care a susținut că spațiul era de fapt „un plenum” (o structură fundamentală plină cu lucruri).

Știința cuantică a descoperit că noi și universul nostru trăim și respirăm într-o mare de mișcare – o mare cuantică de lumină. S-a descoperit că energia din CPZ continuă să pună în mișcare orice particulă, astfel că aceasta nu se oprește niciodată.

S-a demonstrat că nu există „materie” într-o masă eterică, spațiul „gol” este plin de activitate.

Câmpurile cuantice nu sunt mediate de forțe, ci de schimbul de energie, care este constant redistribuit într-un model dinamic. Astfel, particulele reprezintă minuscule noduri energetice care apar și dispar în câmpul fundamental, pentru un timp foarte scurt.

CPZ este depozitarul tuturor câmpurilor, tuturor stărilor energetice și tuturor particulelor virtuale, fiind de fapt un câmpuri. S-a calculate că energia CPZ depășește toată energia din materie cu un factor de 10 urmat de 40 de zerouri.

Energia dintr-un singur metru cub de spațiu este suficientă pentru a fierbe toate oceanele lumii. (Richard Feynmann)

Existența CPZ, a imensei mări fundamentale de energie, ne conduce la concluzia că întreaga „materie” din univers este interconectată prin unde, care sunt răspândite în timp și spațiu și pot să se desfășoare la nesfârșit, legând o parte e universului cu oricare altă parte a lui.

Fluctuațiile undelor din CPZ asigură mișcarea particulelor subatomice iar mișcarea tuturor particulelor din univers generează la rândul lor CPZ, un fel de „buclă de feedback” autogenerator. Rezultă că noi și întreaga „materie” suntem conectați cu cele mai depărtate puncte ale cosmosului prin undele cele mai lungi ale CPZ.

Undele la nivel subatomic sunt reprezentate ca valurile mării și se deplaseză în CPZ prin curbe sinusoidale, care se caracterizează prin lungime de undă și frecvență. Când undele sunt pe „fază” atunci amândouă au crestele și bazele deasupra abscise chiar dacă au frecvențe sau amplitudini diferite. Intrarea în „fază” înseamnă sincronizare. Dacă două unde sunt „în fază” și se suprapun una peste alta, avem de-a face cu interferența și amplitudinea combinată a undelor este mai mare decât amplitudinea fiecăreia în parte. Semnalul devine mai puternic.

Undele sunt purtătoare de informații și au o capacitate virtual infinită de stocare a acestor informații. Undele subatomice ale CPZ întipăresc constant o înregistrare a formei oricărui lucru sau fenomen. Ca purtător de mesaje și de înregistrări ale tuturor frecvențelor, CPZ este un fel de umbra a universului, pentru totdeauna, o imagine în oglindă și o înregistrare a tuturor lucrurilor care au existat vreodată. CPZ este îceputul și sfârșitul oricărui lucru din univers apreciază Hal Puthoff.

Deși, întreaga energie din univers este înconjurată de energie CPZ, care bombardează un lucru dat în mod uniform, există și turbulențe ale câmpului care au putut fi măsurate:

deplasarea lui Lamb, turbulență cauzată de CPZ, care arată că fluctuațiile CPZ produc o ușoară mișcare a electronilor pe orbitele lor și determină salturi (deplasări) ale frecvenței de aproximativ 1000 megahertzi;

efectul Casimir care a demonstrat că două plăci metalice așezate aproape una de alta manifestă o forță de atracție care pare să le atragă și mai mult. Explicația fiind că undele CPZ dintre cele două plăci se restrâng doar la ceea ce face în esență o punte între ele. Dacă unele lungimi de undă ale câmpului sunt excluse, aceasta duce la un dezechilibru energetic cu mai puțină energie între plăci și mai mult în spațiul gol din jurul lor. Această densitate mai mare de energie împinge plăcile metalice una spre cealaltă;

efectul Van der Waals, o altă evidentă a existenței CPZ. S-a demonstrat că forțele de atracție și de respingere acționează între atomi și molecule datorită felului în care este distribuită sarcina electrică.. Această proprietate permite anumitor gaze să treacă în stare lichidă;

emisia spontană, atunci când atomii se descompun și emit radiații fără cauze cunoscute.

În anul 1994 revista Physical Review a publicat lucrarea elaborată de B. Haisch, A. Rueda și H.E. Puthoff întitulată „Inerția ca forță Lorentz a CPZ”. Lucrarea arată că proprietatea inerției, pe care o au toate obiectele din lumea fizică, defapt rezistența la accelerarea prin CPZ. Inerția este numită o forță Lorentz care provoacă încetinirea particulelor ce se deplasează într-un câmp magnetic. În acest caz, câmpul magnetic este o componentă a CPZ, reacționând cu particulele subatomice încărcate. Cu cât este mai mare obiectul, cu atât el conține mai puține particule și cu atât este mai puternic ținut pe loc de câmp. Concluzia logică ce rezultă din această comunicare înseamnă, în fond, că aspectul corporal pe care îl numim „materie” și căreia fizica, de la Newton încoace, i-a atribuit o „masă” proprie, este o iluzie. Tot ce se întâmplă de fapt este că CPZ se opune accelerării captând particulele subatomice ori de câte ori împingem un obiect.

Analizând ecuațiile lui Newton F=ma și a lui Einstein, E=mc² se constată că „materia” nu este o proprietate fundamental a fizicii. Ecuația E=mc² este de fapt doar o cale pentru calcularea cantității de energie necesare pentru a crea aparența de masă. În concluzie, nu există două entități fizice fundamentale – ceva material și altceva imaterial – ci doar una singură: ENERGIA. Masa nu este echivalentul energiei; masa este ENERGIE. NU EXISTĂ MASĂ CI DOAR ENERGIE. Orice lucru se reduce la o mulțime de sarcini electrice care intercaționează cu o mare fundamental de câmpuri electromagnetice și alte câmpuri energetice – un fel de forță electromagnetică de rezistență sau de frânare.

Atât inertia, cât și gravitația, sunt fenomene electromagnetice rezultate din interacțiunea cu CPZ.