CREAȚIA DIN “NIMIC” CONTINUĂ LA INFINIT
PROF. DR. ING. CORNELIU CĂRBUNESCU
PREȘEDINTE FONDATOR
ACADEMIA DE ȘTIINȚE ȘI TERAPII CUANTICE
Vis sau coșmar, trebuie să ne trăim viața așa cum este. Trăim într-o lume care este impregnată de știință și care este în același timp întreagă și reală. Nu o putem transforma într-un joc doar alegând una dintre tabere, Universul este așa cum este, fie că ne place sau nu.
Existența sau inexistența unui creator este independentă de dorințele noastre.
S-ar putea ca mintea omenească să nu fie în stare să înțeleagă ușor infinitățile, cu toate că matematica, un produs al minții noastre, se ocupă de ele cu destulă eleganță dar de aici nu putem deduce că infinitățile nu există. Universul nostru poate fi infinit în extinderea sa spațială sau temporală.
Trebuie să înțelegem clar, că dacă nu ar fi existat potențial pentru creație, atunci n-ar fi putut să se creeze nimic.
Știința a înlăturat discuțiile abstracte și inutile cu privire la natura neantului. Cu eforturi experimentale și operaționale ne-a descris care ar putea fi originea reală a Universului nostru. Religia și teologia devin irelevante când vine vorba despre modul cum evoluează Universul nostru.
Arbitrul suprem al adevărului este experimentul, nu comoditatea pe care ne-o dau convingerile apriorice.
Albert Einstein în 1916 a publicat teoria generală a gravitației, care era în același timp și o nouă teorie științifică a spațiului și timpului, care explică nu doar cum se deplasează obiectele prin Univers ci și cum ar putea să evolueze Universul însuși.
Dar, surpriză, există un singur impendiment și anume că aplicarea teoriei sale nu descria Universul în care aparent trăim. Comunitatea științifică de atunci, acum o sută de ani, concepea Universul static și etern și consta dintr-o singură galaxie, Calea Lactee, înconjurată de un spațiu vast, infinit, întunecat și gol.
În teoria lui Einstein, gravitația este o forță de atracție pură care se manifestă între toate obiectele, deci este imposibil să avem un set de mase localizate în spațiu și care să se afle în repaus veșnic. Atracția gravitațională reciprocă le va face în cele din urmă să colapseze spre interior, în dezacord cu ideea de Univers aparent static.
Astăzi se știe că Universul nu este static, ci se extinde, iar expansiunea a pornit de la un Big Bang incredibil de fierbinte și dens, cu aproximativ 13,72 miliarde de ani în urmă, iar galaxia noastră este doar una dintre cele probabil 500 miliarde de galaxii din Universul observabil.
Descoperirea că Universul nu este static, ci mai degrabă în expansiune, are o profundă importanță pe plan filosofic și religios, deoarece sugerează că Universul nostru a avut un început. Un început înseamnă CREAȚIE iar creația stârnește emoții. Dacă Big Bang-ul a avut sau nu loc, este o chestiune ştiinţifică, nu una teologică. Big Bang-ul a avut loc, Universul a început într-o stare densă și fierbinte, confirmare științifică a experimentelor: observarea expansiunii Hubble, măsurarea radiației cosmice de fond și concordanța observată între abundența elementelor ușoare – hidrogenul, heliul și litiul – care au fost determinate în natură, respectiv cantitățile care au fost prezise teoretic că ar fi fost produse în primele minute din istoria Universului. Știința, o fi ea ciudată și de neînțeles – mai ciudată și mai puțin inteligibilă decât orice teologie – dar știința funcționează, obține rezultate. O teorie care prezice lumea reală cu o precizie de zece zecimale nu poate să dea greş. Teologiei îi lipsesc nu numai zecimalele, îi lipsește până și cea mai mică dovadă a unei legături cu lumea reală. Putem alege să interpretăm acest eveniment în diferite moduri, în funcție de predilecțiile noastre religioase sau metafizice. Poți alege să vezi în Big Bang dovada existenței unui CREATOR, dacă simți nevoia, sau să argumentezi că aparatul matematic al relativității generale explică evoluția Universului până la începuturile sale, fără intervenția vreunei divinități. Dar o astfel de speculație metafizică este independentă de valabilitatea fizică a Big Bang-ului însuși și irelevantă pentru înţelegerea de către noi a fenomenului. Desigur, pe măsură ce trecem dincolo de simpla existență a unui Univers în expansiune, pentru a înțelege pricipiile fizice care i-ar putea explica originea, știința, este singura care poate face lumină asupra acestei speculații.
Edwin Hubble a fost cel care a dovedit științific că Universul se află în expansiune, bazându-se și pe lucrarea celebrului astronom Harlow Shapley de la Harvard, care a demonstrat că galaxia Calea Lactee era mult mai mare decât se crezuse inițial și că Soarele nu se află în centrul ei ci într-un colț îndepărtat, neinteresant.
O descoperire importantă în astronomie a fost faptul că ‟materia” stelară și ‟materia” terestră sunt în mare parte aceleași. În anul 1665, Newton a observat cum lumina solară se dispersează în culorile familiare ale curcubeului, deci lumina albă a soarelui conținea toate aceste culori. Studierea spectrului radiațiilor provenite de la alte stele constituie un instrument științific important pentru înțelegerea compoziției, temperaturii și evoluției acestora.
Slipher a observat în 1912, comparând liniile de absorbție de la lumina ce vine de la toate nebuloasele spirală că aproape toate erau deplasate sistematic spre lungimile de undă mai mari, adică se îndepărtau de noi cu viteze considerabile. Hubble analizând aceste descoperiri științifice a fost capabil să stabilească niște relații empirice din care se vede că există o relație direct proporțională între viteza de recesie (de îndepărtare) și distanța la care se află galaxiile. Altfel spus, galaxiile aflate la distanțe mai mari de noi se deplasează (se îndepărtează) cu viteze și mai mari, adică Universul nostru se dilată.
Observații recente din astronomie au confirmat că, în galaxii și în roiurile de galaxii, cantitatea totală de ‟materia” întunecată este cu mult mai mare decât cea permisă de calculele bazate pe sinteza nucleară din timpul Big Bang-ului. Dacă, astăzi, am comprima Pământul cu 55-60% din mărimea sa actuală, toate continentele s-ar potrivi perfect, reconstituind megacontinentul Pangeea, aşa cum acesta s-a format în urma Big Bang-ului şi, care, acum 220 milioane de ani a început să se fragmenteze.
În această situaţie, deci, în interiorul Pământului s-ar genera încontinuu o masă impresionantă de ‟materie” nouă, aceasta însemnând, bineînţeles, că ‟materia” poate fi generată spontan din Energia Cuantică. Poate că, cea mai importantă observaţie este aceea că Pământul s-a expansionat trecând prin diferite faze-forme geometrice.
‟Materia” întunecată este alcătuită din ceva cu totul nou, ceva care nu există în mod normal pe Pământ. Un gen de materie primă, care nu este nici substanță stelară, nici substanță terestră, este ceva. Particulele de ‟materie” întunecată sunt pretutindeni în jurul nostru. Trebuie să căutăm noul tip de particulă sau de particule elementare din care aceasta este compusă.
Experimentele se efectuează în subteran, la mare adâncime, pentru că la suprafața Pământului suntem în permanență bombardați de tot felul de radiații cosmice, de la soare și de la obiecte mult mai depărtate. Întrucât ‟materia” întunecată, prin însăși natura ei, nu interacționează electromagnetic ca să producă lumină, se presupune că interacțiunile ei cu ‟materia” normală sunt extrem de slabe așa încât sunt extrem de dificil de detectat.
În anul 1998 fizicianul Tony Tyson și colegii săi de la Bell Laboratoires au observat un roi mare îndepărtat situat cam la cinci miliarde de ani – lumină. În imaginea obținută de la Telescopul Spațial Hubble se poate vedea imaginea multiplă a unei galaxii depărtate, situată la alte cinci miliarde de ani lumină în spatele unui roi, vezi fig. 1.
Fig.1
Galaxia mai îndepărtată se vede sub forma acelor imagini puternic distorsionate și alungite, în mijlocul altor galaxii care sunt în general mai rotunde. Fiecare pată din fotografie nu este o stea, ci o galaxie. Fiecare galaxie conține probabil 100 de miliarde de stele, alături de probabil sute de miliarde de planete și poate civilizații de mult timp dispărute. Aprecierea este ca fiind de mult timp dispărute deoarece imaginea are o vechime de cinci miliarde de ani. Lumina a fost emisă cu 500 milioane de ani înainte ca soarele nostru și Pământul să se fi format. Multe dintre stelele din fotografie nu mai există, epuizându-și combustibilul nuclear cu miliarde de ani în urmă. Pornindu-se de la această imagine s-a încercat să se determine distribuția de ‟masă” din cadrul roiului, până când s-a găsit modelarea cea mai potrivită cu observațiile cercetătorilor. Tyson și echipa lui au obținut o imagine grafică ce arată precis unde era localizată ‟masa” întunecată, vezi fig.2.
Fig.2
Vârfurile din grafic reprezintă localizarea galaxiilor vizibile din fig.1 dar cea mai mare parte a ‟masei” sistemului este situată între galaxii, într-o distribuție lină, întunecată. Privind mai atent fig.2 observăm că vârfurile pot fi asimilate ca formă geometrică cu niște solide platonice, concentratoare şi emițătoare de energie.
Pământul, asemănat unui cub cu 6 piramide, captează ENERGIE CUANTICĂ din spațiul cosmic. Când ajungem la un nor fotonic, la 25.920 de ani, Precesia Echinocțiilor, piramidele cubului captează ENERGIA CUANTICĂ și conduc la încălzirea pământului din centrul acestuia. Deci, poluarea atmosferei, efectul de seră, nu are nicio legătură cu schimbările climatice ale pământului.
Primele manifestări ale intrării sistemului solar în norul fotonic sunt topirea ghețarilor și a calotelor de gheață de la Polii Nord și Sud, creșterea frecvenței și intensității cutremurelor, încălzirea oceanelor și a masei de apă care începe să acopere uscatul cât și a masei de apă evaporate, care se ridică în atmosferă.
Piramidele energetice, respectiv MULTIPLICATORUL DE ENERGIE CUANTICĂ, reprezintă de fapt niște ‟supape de siguranță” ale multiversurilor, care contribuie simultan și la refacerea zonelor de protecție față de radiațiile letale, care vin din Univers spre Pământ.
Putem spune că: natura singură se ‟autoprotejează” de ‟iubirea” locuitorilor ei.
Restul de energie este folosit la expansiunea pământului, la menținerea în echilibru a Universului, respectiv a multiversurilor și a legilor care le guvernează.
O altă parte a ENEGIEI CUANTICE se adună în cosmos iar la momentul acumulării unei cantități ‟critice” se declanșează Big Bang-ul și lucrurile se repetă, prin formarea unui nou Univers.
Entropia unei găuri negre este proporțională cu suprafața ei, nu cu volumul acesteia după cum se considerase inițial. Întregul Univers poate fi asimilat unui orizont ale evenimentelor care are o temperatură și o entropie care generează principiul holografic. Teoria cuantică susține că ”informația” se păstrează întotdeauna. Radiațiile lui Hawking nu sunt aleatoare și poartă informația aruncată în gaura neagră.
Piramidele, forme geometrice platonice, pot genera o creștere a coerenței și structurării mediului înconjurător și dau naștere unei mai mari cristalizări și organizări în sânul ‟materiei fizice”, îmbunătățind considerabil sănătatea vieții biologice.
ENERGIA CUANTICĂ are caracteristici fluidice iar modelele geometrice apar în mod natural într-un fluid care vibrează. Sunetele de înaltă frecvență generează modele geometrice mult mai complexe decât sunetele de joasă frecvență.
Legile științelor cuantice au demonstrat că ADN-ul este baza pentru orice explicație științifică a vieții și a modului ei de apariție. Știința cuantică a demonstrat că ADN-ul apare sub forma unei unde, nu a unei molecule. Această undă există ca un tipar în toate multiversurile, fiind înconjurată continuu de unde vibratorii, de informații invizibile. Aceste unde generatoare de ADN creează la scară microscopică forțe gravitaționale ce atrag atomii și moleculele din mediul înconjurător pentru a se autoconstrui. Atomii ajung în locurile care le sunt predestinate, pe măsura atragerii lor în interiorul nucleelor. S-a demonstrat în 2015, de către dr. Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel, că ADN-ul se poate forma din molecule de hidrogen şi oxigen fără nicio altă moleculă. Universurile sunt capabile să producă viată biologică în orice zonă cosmică în prezența energiei cuantice, respectiv a câmpului cuantic al acesteia, forțele microgravitaționale încep să adune atomii și moleculele pentru a forma ADN-ul. Astfel undele dau naștere la forme de viață care se pot adapta în mediul respectiv începând cu organismele unicelulare. În anul 1980 astronomul britanic Sir Fred Hoyle a descoperit și publicat că 99,99% din praful cosmic care plutește în galaxia noastră este alcătuit din bacterii liofilizate. (înghețate și uscate)
Existența prafului cosmic ne conduce la concluzia că orice stea este un incubator al vieții, suprafețele lor arzătoare sunt pline de bacterii vii care trăiesc la temperaturi foarte mari. Materia super – fierbinte expulzată din stele ajunge în spațiul cosmic extrem de rece, bacteriile fiind congelate și uscate instantaneu (liofilizate) fiind astfel prezervate, până ajung pe diferite planete unde sunt hidratatate și încălzite, revenind astfel la viață. S-au găsit bacterii în reactoarele nucleare ermetic închise, hrănindu-se cu radiații. Ele s-au format spontan, în interiorul reactorului, concepute special pentru consumul radiațiilor, pe care le descompun astfel încât să fie mai puține forme dăunătoare pentru celelalte forme de viață. De altfel, s-au descoperit bacterii vii până la adâncime de 2,8 km sub scoarța terestră.
Descoperirile științelor cuantice au infirmat teoria evoluționistă a lui Darwin precum că bacteriile au evoluat ‟aleatoriu” pe Pământ, provenind dintr-o singură celulă. Multiversurile reprezintă ele însele un organism viu, iar legile elementare sunt astfel concepute încât să creeze viață, inclusiv microorganisme, plante, insecte, pești, reptile, păsări și mamifere – ori de câte ori acest lucru este posibil.
Gravitația este o forță care penetrează întregul Univers, Dacă gravitația conține unde care pot genera ADN iar ADN-ul generează viață inteligentă, înseamnă că gravitația însăși este vie și inteligentă. S-a demonstrat științific că ADN-ul poate fi transformat energetic. Dr Piotr Gariaev a captat informațiile ADN ale ouălelor de salamandră cu ajutorul unei raze laser pe care a proiectat-o asupra unor ouă de broască. Acestea din urmă s-au metamorfozat complet iar din embrioni au crescut salamandre adulte perfect sănătoase. Acestea au crescut și s-au înmulțit, fără să mai revină vreodată la forma de broască, nici ele și nici urmașii lor. Fiecare zonă galactică ar putea transmite informații care rescriu ADN-ul în funcție de un tipar cosmic inteligent emis de galaxie. Viața pare să fie o lege naturală, un ”fenomen emergent” specific ENERGIEI CUANTICE. Universul însuși este o ființă vie, viața apare ori de câte ori și oriunde poate în UNIVERS.
Întreaga viață este reprogramată periodic prin intermediul unor forțe energetice care pot fi reproduse şi în laborator, creând un progres continuu în evoluția speciilor.