CREAŢIA ENERGIEI CUANTICE

CREAŢIA ENERGIEI CUANTICE

CONTINUĂ LA INFINIT

DUPĂ LEGILE EI

ŞTIINŢELE CUANTICE DETURNATE POLITIC

În absenţa ştiinţei, orice definiţie rămâne doar o înşiruire de cuvinte. Arbitrul suprem al adevărului este experimentul, nu comoditatea pe care ne-o dau convingerile apriorice.

Miracolele sunt de fapt acte supranaturale. Acestea sunt tocmai acele lucruri care ocolesc legile naturii. Se poate presupune că un creator care poate da legile naturii le şi poate ocoli după bunu-i plac. Totuşi, de ce ar fi fost ocolite cu atâta largheţe, cu mii de ani în urmă, înainte de inventarea instrumentelor moderne care ar fi putut să le înregistreze, şi nu astăzi, este un lucru care ridică semne de întrebare.

Ştiinţa o fi ea ciudată şi de neînţeles, dar ea funcţionează, obţine rezultate. Trăim într-un univers care a fost impregnat de ştiinţă chiar din momentul formării sale din energia cuantică pe care eu o numesc DUMNEZEU. Energia cuantică a creat de la început legile ştiinţifice care guvernează multiversurile.

Generarea spontană a ceva din nimic s-a petrecut pe scară largă la începutul spaţiului şi timpului, în singularitatea cunoscută sub numele de Big Bang, acum 13,72 miliarde de ani, iar biochimiştii şi biologii moleculari au descoperit că viaţa poate să ia naştere în mod natural din non-viaţă.

O minte cu adevărat deschisă înseamnă să ne forţăm imaginaţia să se conformeze dovezilor realităţii şi nu invers, indiferent dacă ne plac sau nu implicaţiile.

Ştiinţele cuantice care ne-au fost revelate de la începutul creării universului, în loc să constituie un bun al întregii umanităţi, au fost deturnate, traduse prin fantezii literare pentru oprimarea cunoaşterii şi crearea de diverse credinţe spirituale prin care oamenii să poată fi controlaţi şi manevraţi în favoarea unor grupuri de interese. Cum altfel am putea să explicăm deturnarea adevărurilor ştiinţifice conţinute în structura piramidei lui Keops şi în cărţile marilor religii ale lumii?

S-au creat poveşti, una mai spectaculoasă decât alta, şi astăzi se refuză cu ostentaţie punerea cap la cap a adevărurilor ştiinţifice din Biblie şi piramida lui Keops. Nerecunoaşterea identităţii adevărurilor ştiinţifice din lucrările mai sus menţionate s-a făcut cu premeditare. Toate abordările privind descoperirea vreunui cod în Biblie au fost lipsite de dorinţa de identificare a ştiinţelor cuantice conţinute în Cărţile marilor religii ale lumii.

În Biblie și în Cărțile marilor religii ale lumii se regăsesc, scrise codificat, toate constantele științelor cuantice, iar în piramida lui Keops aceleași constante sunt prezentate direct ca mărimi fizice măsurabile: Constanta lui Planck; Viteza luminii; Constanta gravitației; Precesia echinocțiilor; Constanta structurii fine; Relația dintre masele mezonului și electronului; Constanta Boltzman; Masa electronică; Numărul lui Avogadro; Încărcătura electronică; Constanta Rydberg; Relația dintre masele proton/electron etc.

Constantele fizice ale ştiinţei cuantice, la care se face referire mai sus, au fost descoperite pe căi diferite de autorul prezentului articol şi de Dr. Álvarez López José, prin decodarea capitolelor 5 şi 11 din Geneza, din Biblie. Descoperirea acestora în Biblie, sub formă codificată, conduce la întrebarea firească: cine şi în ce scop a ascuns aceste informaţii, bunuri intelectuale ale umanităţii, care certifică poziţia autorului că DUMNEZEU ESTE ENERGIE CUANTICĂ. Aceste constante sunt proprietăţi fundamentale ale naturii, legi ştiinţifice, imuabile care se aplică în toate multiversurile, fie că ne convine sau nu.

În plus faţă de cele mai sus arătate, cercetătorii au descoperit şi demonstrat că ADN-ul apare sub forma unei unde, nu a unei molecule, aşa cum s-a crezut până de curând.

Gândurile umane, aşa-numitele Plasma-Blobs-Orbs, formate din argon, se desprind de corpul uman şi merg în atmosferă până în Mezopauză, unde se regăsesc toate gândurile tuturor oamenilor, zonă definită ca fiind Memoria Colectivă Umană.

Gândurile care vin de la alte fiinţe, de la alte Planete şi alte Universuri, se opresc tot în Mezopauză, intersectându-se cu gândurile noastre.

Din aceste descoperiri de ultimă generaţie, rezultă clar că gândurile circulă liber între Multiversuri şi nu este necesar să fim ”VIZITAŢI” la propriu de extratereştri, (altă manipulare politică) care să ne construiască structuri megalitice (ex., Piramida lui Keops, Ansamblul Stonehenge, etc.).

Ştiinţele cuantice se bazează pe experimente, nu pe miracole, care nu există.

CREAŢIA DIN “NIMIC” CONTINUĂ LA INFINIT

Vis sau coșmar, trebuie să ne trăim viața așa cum este. Trăim într-o lume care este impregnată de știință și care este în același timp întreagă și reală. Nu o putem transforma într-un joc doar alegând una dintre tabere, Universul este așa cum este, fie că ne place sau nu.

Existența sau inexistența unui creator este independentă de dorințele noastre.

Trebuie să înțelegem clar, că dacă nu ar fi existat potențial pentru creație, atunci n-ar fi putut să se creeze nimic.

Știința a înlăturat discuțiile abstracte și inutile cu privire la natura neantului. Cu eforturi experimentale și operaționale ne-a descris care ar putea fi originea reală a Universului nostru. Religia și teologia devin irelevante când vine vorba despre modul cum evoluează Universul nostru.

Arbitrul suprem al adevărului este experimentul, nu comoditatea pe care ne-o dau convingerile apriorice.

Albert Einstein în 1916 a publicat teoria generală a gravitației, care era în același timp și o nouă teorie științifică a spațiului și timpului, care explică nu doar cum se deplasează obiectele prin Univers ci și cum ar putea să evolueze Universul însuși.

Dar, surpriză, există un singur impendiment și anume că aplicarea teoriei sale nu descria Universul în care aparent trăim. Comunitatea științifică de atunci, acum o sută de ani, concepea Universul static și etern și consta dintr-o singură galaxie, Calea Lactee, înconjurată de un spațiu vast, infinit, întunecat și gol.

Astăzi se știe că Universul nu este static, ci se extinde, iar expansiunea a pornit de la un Big Bang incredibil de fierbinte și dens, cu aproximativ 13,72 miliarde de ani în urmă, iar galaxia noastră este doar una dintre cele probabil 500 miliarde de galaxii din Universul observabil.

Descoperirea că Universul nu este static, ci mai degrabă în expansiune, are o profundă importanță pe plan filosofic și religios, deoarece sugerează că Universul nostru a avut un început.

Un început înseamnă CREAȚIE iar creația stârnește emoții. Dacă Big Bang-ul a avut sau nu loc, este o chestiune ştiinţifică, nu una teologică. Big Bang-ul a avut loc, Universul a început într-o stare densă și fierbinte, confirmare științifică a experimentelor: observarea expansiunii Hubble, măsurarea radiației cosmice de fond și concordanța observată între abundența elementelor ușoare – hidrogenul, heliul și litiul – care au fost determinate în natură, respectiv cantitățile care au fost prezise teoretic că ar fi fost produse în primele minute din istoria Universului.

O teorie care prezice lumea reală cu o precizie de zece zecimale nu poate să dea greş. Teologiei îi lipsesc nu numai zecimalele, îi lipsește până și cea mai mică dovadă a unei legături cu lumea reală.

Putem alege să interpretăm acest eveniment în diferite moduri, în funcție de predilecțiile noastre religioase sau metafizice. Poți alege să vezi în Big Bang dovada existenței unui CREATOR, dacă simți nevoia, sau să argumentezi că aparatul matematic al relativității generale explică evoluția Universului până la începuturile sale, fără intervenția vreunei divinități.

Dar o astfel de speculație metafizică este independentă de valabilitatea fizică a Big Bang-ului însuși și irelevantă pentru înţelegerea de către noi a fenomenului. Desigur, pe măsură ce trecem dincolo de simpla existență a unui Univers în expansiune, pentru a înțelege pricipiile fizice care i-ar putea explica originea, știința, este singura care poate face lumină asupra acestei speculații.

Edwin Hubble a fost cel care a dovedit științific că Universul se află în expansiune, bazându-se și pe lucrarea celebrului astronom Harlow Shapley de la Harvard, care a demonstrat că galaxia Calea Lactee era mult mai mare decât se crezuse inițial și că Soarele nu se află în centrul ei ci într-un colț îndepărtat, neinteresant.

O descoperire importantă în astronomie a fost faptul că ‟materia” stelară și ‟materia” terestră sunt în mare parte aceleași. În anul 1665, Newton a observat cum lumina solară se dispersează în culorile familiare ale curcubeului, deci lumina albă a soarelui conținea toate aceste culori. Studierea spectrului radiațiilor provenite de la alte stele constituie un instrument științific important pentru înțelegerea compoziției, temperaturii și evoluției acestora.

Slipher a observat în 1912, comparând liniile de absorbție de la lumina ce vine de la toate nebuloasele spirală că aproape toate erau deplasate sistematic spre lungimile de undă mai mari, adică se îndepărtau de noi cu viteze considerabile. Hubble analizând aceste descoperiri științifice a fost capabil să stabilească niște relații empirice din care se vede că există o relație direct proporțională între viteza de recesie (de îndepărtare) și distanța la care se află galaxiile. Altfel spus, galaxiile aflate la distanțe mai mari de noi se deplasează (se îndepărtează) cu viteze și mai mari, adică Universul nostru se dilată.

Observații recente din astronomie au confirmat că, în galaxii și în roiurile de galaxii, cantitatea totală de ‟materie” întunecată este cu mult mai mare decât cea permisă de calculele bazate pe sinteza nucleară din timpul Big Bang-ului. Dacă, astăzi, am comprima Pământul cu 55-60% din mărimea sa actuală, toate continentele s-ar potrivi perfect, reconstituind megacontinentul Pangeea, aşa cum acesta s-a format în urma Big Bang-ului şi, care, acum 220 milioane de ani a început să se fragmenteze.

În această situaţie, deci, în interiorul Pământului s-ar genera încontinuu o masă impresionantă de ‟materie” nouă, aceasta însemnând, bineînţeles, că ‟materia” poate fi generată spontan din Energia Cuantică. Poate că, cea mai importantă observaţie este aceea că Pământul s-a expansionat trecând prin diferite faze-forme geometrice.

‟Materia” întunecată este alcătuită din ceva cu totul nou, ceva care nu există în mod normal pe Pământ. Un gen de materie primă, care nu este nici substanță stelară, nici substanță terestră, este ceva. Particulele de ‟materie” întunecată sunt pretutindeni în jurul nostru. Trebuie să căutăm noul tip de particulă sau de particule elementare din care aceasta este compusă.

Pământul, asemănat unui cub cu 6 piramide, captează ENERGIE CUANTICĂ din spațiul cosmic. Când ajungem la un nor fotonic, la 25.920 de ani, Precesia Echinocțiilor, piramidele cubului captează ENERGIA CUANTICĂ și conduc la încălzirea pământului din centrul acestuia. Deci, poluarea atmosferei, efectul de seră, nu are nicio legătură cu schimbările climatice ale pământului.

Primele manifestări ale intrării sistemului solar în norul fotonic sunt topirea ghețarilor și a calotelor de gheață de la Polii Nord și Sud, creșterea frecvenței și intensității cutremurelor, încălzirea oceanelor și a masei de apă care începe să acopere uscatul cât și a masei de apă evaporate, care se ridică în atmosferă.

Piramidele energetice, respectiv MULTIPLICATORUL DE ENERGIE CUANTICĂ, reprezintă de fapt niște ‟supape de siguranță” ale multiversurilor, care contribuie simultan și la refacerea zonelor de protecție față de radiațiile letale, care vin din Univers spre Pământ.

Putem spune că: natura singură se ‟autoprotejează” de ‟iubirea” locuitorilor ei.

Restul de energie este folosit la expansiunea pământului, la menținerea în echilibru a Universului, respectiv a multiversurilor și a legilor care le guvernează.

O altă parte a ENEGIEI CUANTICE se adună în cosmos iar la momentul acumulării unei cantități ‟critice” se declanșează Big Bang-ul și lucrurile se repetă, prin formarea unui nou Univers.

Entropia unei găuri negre este proporțională cu suprafața ei, nu cu volumul acesteia după cum se considerase inițial. Întregul Univers poate fi asimilat unui orizont ale evenimentelor care are o temperatură și o entropie care generează principiul holografic. Teoria cuantică susține că ”informația” se păstrează întotdeauna. Radiațiile lui Hawking nu sunt aleatoare și poartă informația aruncată în gaura neagră.

Piramidele, forme geometrice platonice, pot genera o creștere a coerenței și structurării mediului înconjurător și dau naștere unei mai mari cristalizări și organizări în sânul ‟materiei fizice”, îmbunătățind considerabil sănătatea vieții biologice.

ENERGIA CUANTICĂ are caracteristici fluidice iar modelele geometrice apar în mod natural într-un fluid care vibrează. Sunetele de înaltă frecvență generează modele geometrice mult mai complexe decât sunetele de joasă frecvență.

Legile științelor cuantice au demonstrat că ADN-ul este baza pentru orice explicație științifică a vieții și a modului ei de apariție.

Știința cuantică a demonstrat că ADN-ul apare sub forma unei unde, nu a unei molecule. Această undă există ca un tipar în toate multiversurile, fiind înconjurată continuu de unde vibratorii, de informații invizibile. Aceste unde generatoare de ADN creează la scară microscopică forțe gravitaționale ce atrag atomii și moleculele din mediul înconjurător pentru a se autoconstrui. Atomii ajung în locurile care le sunt predestinate, pe măsura atragerii lor în interiorul nucleelor.

Universurile sunt capabile să producă viată biologică în orice zonă cosmică în prezența energiei cuantice, respectiv a câmpului cuantic al acesteia, forțele microgravitaționale încep să adune atomii și moleculele pentru a forma ADN-ul. Astfel undele dau naștere la forme de viață care se pot adapta în mediul respectiv începând cu organismele unicelulare. În anul 1980 astronomul britanic Sir Fred Hoyle a descoperit și publicat că 99,99% din praful cosmic care plutește în galaxia noastră este alcătuit din bacterii liofilizate. (înghețate și uscate)

Existența prafului cosmic ne conduce la concluzia că orice stea este un incubator al vieții, suprafețele lor arzătoare sunt pline de bacterii vii care trăiesc la temperaturi foarte mari. Materia super – fierbinte expulzată din stele ajunge în spațiul cosmic extrem de rece, bacteriile fiind congelate și uscate instantaneu (liofilizate) fiind astfel prezervate, până ajung pe diferite planete unde sunt hidratate și încălzite, revenind astfel la viață.

S-au găsit bacterii în reactoarele nucleare ermetic închise, hrănindu-se cu radiații. Ele s-au format spontan, în interiorul reactorului, concepute special pentru consumul radiațiilor, pe care le descompun astfel încât să fie mai puține forme dăunătoare pentru celelalte forme de viață. De altfel, s-au descoperit bacterii vii până la adâncime de 2,8 km sub scoarța terestră.

Descoperirile științelor cuantice au infirmat teoria evoluționistă a lui Darwin precum că bacteriile au evoluat ‟aleatoriu” pe Pământ, provenind dintr-o singură celulă. Multiversurile reprezintă ele însele un organism viu, iar legile elementare sunt astfel concepute încât să creeze viață, inclusiv microorganisme, plante, insecte, pești, reptile, păsări și mamifere – ori de câte ori acest lucru este posibil.

Gravitația este o forță care penetrează întregul Univers, Dacă gravitația conține unde care pot genera ADN iar ADN-ul generează viață inteligentă, înseamnă că gravitația însăși este vie și inteligentă.

S-a demonstrat științific că ADN-ul poate fi transformat energetic. Dr Piotr Gariaev a captat informațiile ADN ale ouălelor de salamandră cu ajutorul unei raze laser pe care a proiectat-o asupra unor ouă de broască. Acestea din urmă s-au metamorfozat complet iar din embrioni au crescut salamandre adulte perfect sănătoase. Acestea au crescut și s-au înmulțit, fără să mai revină vreodată la forma de broască, nici ele și nici urmașii lor.

Fiecare zonă galactică ar putea transmite informații care rescriu ADN-ul în funcție de un tipar cosmic inteligent emis de galaxie. Viața pare să fie o lege naturală, un ”fenomen emergent” specific ENERGIEI CUANTICE. Universul însuși este o ființă vie, viața apare ori de câte ori și oriunde poate în UNIVERS.

Întreaga viață este reprogramată periodic prin intermediul unor forțe energetice care pot fi reproduse şi în laborator, creând un progres continuu în evoluția speciilor.

S=πAkc3/2hG, Ecuaţia Originii Multiversurilor

Ecuaţia S. Hawking explică originea găurilor negre precum şi faptul că acestea nu sunt negre în totalitate, ci emit o energie, numită Radiaţia Hawking. Această ecuaţie ne conferă capabilitatea să înţelegem atât originea şi expansiunea universului cât şi, mai ales, schimbarea acestuia în decursul timpului.

Din ecuaţie rezultă că entropia unei găuri negre este proporţională cu suprafaţa ei, nu cu volumul acesteia aşa cum se considerase iniţial. S. Hawking a mers mai departe, considerând că întregul univers poate fi considerat un orizont al evenimentelor, care are o temperatură şi o entropie, care generează principiul holografic.

Teoria cuantică susţine că “informaţia” se păstrează întotdeauna. Radiaţiile lui Hawking nu sunt aleatoare şi poartă informaţia aruncată în gaura neagră, nefiind necesare universuri paralele care să preia informaţia din gaura neagră. S-a calculat că Sistemul nostru Solar mai durează 5 miliarde de ani.

ENERGIA CUANTICĂ ȘI ADN-UL

Timpul și Spațiul reprezintă în ultimă instnță o simplă iluzie creată exclusiv cu scopul de a asista conștiința să evolueze, dar energia se formează încontinuu.

Există o serie întreagă de descoperiri științifice care au fost trecute cu vederea sau ignorate pentru a nu deranja aplicarea dictonului ”dezbină și stăpânește”.

Aplicarea acestor cunoștințe ale Științelor Cuantice ar schimba în mod radical perspectiva noastră asupra lumii. Potrivit acestora, multiversurile sunt generate și conduse de energia cuantică.

Știința cuantică a demonstrat că ADN-ul apare sub forma unei unde, nu a unei molecule. Această undă există ca un tipar în toate multiversurile, fiind înconjurați continuu de unde vibratoarii, de informații genetice invizibile. Aceste unde generatoare de ADN creează la scară microscopică forțe gravitaționale, ce atrag apoi atomii și moleculele din mediul înconjurător pentru a se autoconstrui.

Atomii ajung în locurile care le sunt predestinate pe măsura atragerii lor în interiorul nucleelor. Un șir de ADN dintr-o singură celulă conține suficiente informații pentru a clona întregul organism.

Laureatul premiului Nobel, dr. Luc Montagnier a demonstrat în anul 2015 că ADN-ul se poate forma din molecule de hidrogen și oxigen fără nicio altă moleculă. Montagnier și-a început experimentele cu o eprubetă de apă pură sterilizată, sigilată ermetic. El a plasat apoi o altă eprubetă sigilată în apropiere de prima eprubetă, în care pluteau mici molecule de ADN. A introdus un curent electric cu un câmp electromagnetic slab de 7Hz în ambele eprubete. După 18 ore în eprubeta cu apă distilată pură și sterilizată s-au format molecule de ADN. Molecula apei, H2O, este alcătuită numai din oxigen si hidrogen. O singură întrebare: cum a fost posibil să apară o moleculă de ADN, care este infinit mai complexă, din elemente simple ca hidrogenul și oxigenul din apă pură sterilizată?

Mai în glumă, mai în serios, putem vorbi de ”teleportarea ADN-ului”.

Constatăm că Universurile sunt capabile să producă viață biologică în orice zonă cosmică în prezența energiei cuantice, respectiv a câmpului cuantic al acesteia, forțele microgravitaționale încep să adune să adune atomii și moleculele pentru a forma ADN. Astfel undele dau naștere la forme de viață care se pot adapta și pot înflori în mod natural în mediul respectiv, începând cu organismele unicelulare.

ENERGIA CUANTICĂ, care a creat legile științifice care guvernează multiversurile, odată cu această descoperire a creării ADN-ului deschide și validează a 2-a LEGE, prima fiind formarea multiversurilor prin „MAREA EXPLOZIE”- universurile din nimic. Intuitiv, având la bază și cele două legi expuse anterior, putem trage concluzia fără să greșim, că există și se respectă în mod natural un set de legi științifice aplicabile într-o perfectă ordine cosmică.

O proprietate deosebită, a ADN-ului, a fost descoperită de oamenii de știință și constă în atragerea fotonilor, minuscule pachete de energie care alcătuiesc lumina vizibilă din Univers.

Fotonii sunt esențiali pentru funcționarea și sănătatea ADN-ului fiind folosiți după toate aparențele pentru a transmite și pentru a recepta informații din interiorul corpului.

Dr. Fritz Albert Popp a descoperit că fiecare moleculă de ADN stochează până la 1000 de fotoni, la fel ca un cablu minuscul de fibră optică. Fotonii oscilează cu viteza luminii în interiorul moleculei și sunt stocați până când pot fi folosiți.

În anul 1984, savantul rus dr. Piotr Gariaev a descoperit că dacă plasează o moleculă de ADN în interiorul unui container din cuarț, aceasta absoarbe în mod natural toți fotonii din cameră. Conform fizicii clasice, singura forță care poate atrage lumina este gravitația, așa cum se poate vedea în jurul unei găuri negre.

Se poate spune că ADN-ul pare să genereze un efect microgravitațional care atrage și captează lumina.

Un fenomen curios a apărut după ce Gariaev a scos ADN-ul din containerul din cuarț și a constatat cu surprindere că fotonii continuau să oscileze în spirală la locul în care fusese anterior ADN-ul.

Cum este posibil ? Deoarece nu mai există nicio moleculă de ADN care să mențină fotonii în pozițiile lor, aceștia ar fi trebuit să dispară imediat, dar nu au facut-o, ci au rămas în același loc.

Un câmp de forță de un anumit tip – aparent gravitațional – continuă să țină fotonii în locul în care fusese anterior ADN-ul. Gariaev a numit acest efect „ADN-ul fantomă”. Rezultă că există o forță invizibilă ce atrage și susține singură lumina.

Gariaev a descoperit că dacă scaldă „fantoma ADN-ului” în azot lichid super-rece, fotonii pot scăpa, în sfârșit, din câmpul de forță. Totuși, după 5-8 minute sunt capturați alți fotoni și astfel apare o nouă fantomă, după același tipar.

Ori de câte ori a încercat Gariaev să spulbere fantoma ADN-ului și să elibereze fotonii, fantoma a continuat să reapară timp de nu mai puțin de 30 zile. Acest efect nu poate fi explicat din perspectiva câmpurilor electromagnetice. Nu avem de-a face cu o electricitate statică, cu o undă radio sau cu o plasmă. Gravitația este singurul câmp care ar putea genera acest efect, dar nu-l putem înțelege și explica. Nu știm dacă gravitația acționează la nivel cuantic, generând structuri ce persistă timp de cel puțin 30 zile în aceeași locație, chiar dacă în aceasta nu există niciun fel de materie fizică.

Acest lucru implică faptul că gravitația nu necesită prezența materiei fizice pentru a exista. Ea este o forță care penetrează întregul univers. Dacă gravitația conține unde ascunse care pot genera ADN, iar ADN-ul generează viață inteligentă, înseamnă că gravitația însăși este vie și inteligentă.

S-a demonstrat științific că ADN-ul poate fi transformat energetic dintr-o specie în alta.

Divizia agricolă a corporației Ciba-Geigy (actualmente Syngenta) a descoperit că semințele existente ale plantelor pot fi transformate în varietăți dispărute prin simpla scufundare a lor într-un curent electrostatic slab. S-a dovedit că acest proces generează o specie de grâu mai puternică și care crește mai rapid, specii de ferigi dispărute și lalele cu spini.

Savantul italian Pier Luigi Ighina a transformat energetic un cais viu într-un măr, determinând efectiv metamorfozarea fructelor de pe crengi, din caise în mere în doar 16 zile.

Ighina a făcut inclusiv un alt experiment: a proiectat asupra unui cobai o undă energetică ce conținea informații ADN provenite de la o pisică iar în numai 4 zile șobolanului i-a crescut o coadă de pisică.

Omului de știință coreean, dr. Dzang Kangeng, i-a fost emis un patent pentru un aparat care folosește microundele pentru transferul de informații ADN de la o rață la o găină pe ouă. Din 80% din ouălele clocite de găină au ieșit hibrizi pe jumătate pui de rață, pe jumătate pui de găină.

ȘTIINȚA CUANTICĂ ȘI BIG BANG-ul

“Ştiinţa fără religie este şchioapă,

Religia fără ştiinţa este oarbă”

A. Einstein

Marea explozie care a condus la crearea Universului, teză unanim acceptată la nivelul cunoaşterii actuale, s-a bazat în decursul anilor pe ipoteze succesive ale diferiţilor savanţi, care treptat s-au confirmat. Una dintre acestea era că la momentul “zero”, o concentrare maximă de energie pură s-a transformat în materie, degajând o temperatură de ordinul milioanelor de grade Celsius, fiind urmată de dilatarea Universului.

Această ipoteză a fost evidenţiată matematic prin teoria relativităţii generalizate şi prin efectul Doppler – lungimea de undă creşte, se deplasează spre roşu când sursa se îndepărtează şi descreşte, deplasându-se spre violet, când sursa se apropie.

Efectul Doppler a fost confirmat de E. Hubble prin descoperirea deplasării spre roşu a galaxiilor. Pe baza calculelor matematice, G. Gamov a prezis încă din 1953 o radiaţie “relicvă” pe seama ipotezei Marii Explozii.

În anul 1965, doi radioastronomi de la antena situată în Crawford Hill au recepţionat o anumită cantitate de “zgomot” care nu putea fi explicată şi au constatat că nu vine din Calea Lactee ci din Univers, determinând temperatura echivalentă a acesteia în jurul a 2,7°K. Cum această temperatură nu era a Universului din acel moment, atunci ea reprezenta “relicva” prezisă de Marea Explozie. De menţionat că, indiferent de lungimea de undă pe care este recepţionat semnalul, temperatura se situează la limitele aproximaţiei de 2,7°K.

Prin calculele matematice, având la bază această temperatură, s-a aproximat că imediat după momentul Marii Explozii, care ar fi avut loc în urmă cu cca. 15 miliarde ani, temperatura ar fi fost de o sută de mii de milioane grade Celsius (10¹¹˚C) şi că pe măsură ce explozia a continuat, temperatura a scăzut la treizeci de mii de milioane grade Celsius, după o zecime de secundă, zece mii de milioane după o secundă şi trei mii de milioane de grade Celsius după paisprezece secunde, ajungând, după marele savant Steven Weinberg, la o mie de milioane de grade Celsius după trei minute.

Din cauza temperaturii din primele momente ale Marii Explozii 10¹¹˚C, moleculele, atomii şi nici chiar nucleele acestora nu existau, materia fiind proiectată în toate părţile, din toate părţile, era formată din electroni şi pozitroni în număr egal, diferiţi neutrini (fără masă sau sarcină electrică) pe de o parte şi de alta din fotoni, al căror număr era sensibil egal cu ale primelor particule elementare, descrise mai înainte.

Marea Explozie a avut loc simultan în toate părţile împrăştiind particulele departe de orice alte particule în Universul finit sau infinit, formându-şi astfel singură spaţiul. Electronii, pozitronii, neutrinii şi fotonii erau permanent produşi de energia pură iar la un anumit interval de timp erau anihilaţi, după care se formau din nou, fiind într-un echilibru de formare şi anihilare.

Proporţia particulelor se presupune că era de aproximativ un proton şi un neutron pentru fiecare o mie de milioane de electroni sau pozitroni, sau neutrini sau fotoni, iar densitatea masei cosmice nou create la acea imensă temperatură era de aproximativ patru mii de milioane de ori mai mare decât densitatea apei.

Se apreciază că, după aproape paisprezece secunde, când temperatura scăzuse la trei mii de milioane de grade Celsius, electronii şi pozitronii se echilibrau mai repede decât puteau fi creaţi din nou de către fotoni şi neutrini.

Energia emisă de această anihilare a materiei a încetinit temporar ritmul răcirii Universului, până s-a ajuns la o mie de milioane de grade Celsius, după trei minute, temperatură care să permită formarea de nuclee mai complexe de deuteriu (hidrogenul greu).

Datorită densităţii mari protonii şi neutronii nu se puteau asocia ca să formeze elemente mai uşoare, precum cele de heliu. Această materie a continuat să se răcească, să se împrăştie în spaţiu şi să devină mai puţin densă.

După câteva sute de mii de ani, această materie răcindu-se, din electronii rămaşi după anihilarea electronilor cu pozitronii, s-au putut forma atomi de hidrogen şi heliu, iar sub influenţa gravitaţiei, “gazele” s-au condensat, alcătuind galaxiile şi stelele din Universul actual, compoziţia acestora fiind totuşi aceea de după primele trei minute.

Unul dintre cei mai mari cosmologi actuali, Sir Martin Rees, în lucrarea “Doar şase numere” considera că au existat şase parametri prestabiliţi la declanşarea Marii Explozii de care depindea actuala structură a Universului şi însăşi viaţa de pe Pământ. Fără o reglare foarte fină şi acordare a parametrilor iniţiali, nu am fi existat.

Primul parametru, care măsoară intensitatea forţelor electrice care menţin împreună atomii, desigur împărţiţi la forţa de gravitaţie dintre ei, se notează cu litera N şi are valoarea 10³⁶. Din comentariile marelui savant rezultă că, dacă N ar fi mai mic cu câteva zerouri, nu ar fi putut exista decât un Univers miniatural de scurtă durată, fără a fi timp pentru evoluţia biologică.

Al doilea parametru, notat cu ε = 0,007 controlează procesele astrofizice de viaţă ale stelelor, respectiv ale Soarelui. Hidrogenul gazos din miezul Soarelui, transformă 0,007 din masa solară în energie atunci când fuzionează formând heliu. Dacă ε era egal sau mai mare cu 0,008, hidrogenul nu ar mai fi existat, deci nici apă. Totodată, acest parametru indica coeziunea dintre nucleele atomice. O forţă nucleară mai slabă ar afecta prezenţa oxigenului şi a fierului, precum şi abundenţa carbonului, cu consecinţele ce derivă. De remarcat că, dacă ε = 0,006, nici hidrogenul, nici oxigenul nu ar exista, deci nici apă.

Al treilea parametru este numărul Ω, numit şi numărul cosmic. Acesta măsoară cantitatea de materie din Univers, cât de multă materie exercită atracţia gravitaţională. Din raportul dintre densitatea reală şi densitatea critică rezultă că Universul ar fi diferit, după cum Ω este mai mare sau mai mic decât unu, conducând la expansiunea sau contracţia acestuia în funcţie de concentraţia medie a atomilor în spaţiu.

Al patrulea parametru, notat cu λ, se referă la antigravitaţia cosmică, ce are valoare foarte mică, apropiată de zero. Antigravitaţia cosmică, prezentată prima dată de A. Einstein, are rolul de a echilibra gravitaţia între galaxii.

Al cincilea parametru, care reprezintă raportul a două energii fundamentale, energii care s-ar naşte datorită gravitaţiei şi presiunii care i se opune din partea aglomerării materiei Universului (nori de materie, roiuri de galaxii şi stele), este notat cu Q şi are valoarea de 10 la puterea minus 5.

Această valoare foarte mică ne conduce pe de-o parte la faptul că gravitaţia este foarte redusă în galaxii şi în roiurile stelare, iar pe de altă parte confirmă ipoteza că Universul este aproximativ omogen şi că structurile sale sunt foarte mici în raport cu distanţele.

Dacă Q ar fi fost mai mic decât 10 la puterea minus 6, gazul cosmic nu s-ar fi condensat în structuri gravitaţionale legate, la o valoare mai mare galaxiile nu s-ar fi fragmentat, stelele s-ar fi ciocnit fiind prea apropiate, iar la o valoare intermediară, galaxiile ar fi fost “anemice”, rarefiate.

Al şaselea parametru, notat cu litera D, având valoarea 3, reprezintă cele trei dimensiuni spaţiale, la care se mai adaugă o a patra, timpul, care diferă de celalalte prin faptul că el are o săgeată proprie, dinspre trecut spre viitor.

O minge de foc primordială se consideră că este momentul creaţiei din nimic, creaţia ex-nihilo. Mingea de foc era o concentrare maximă de energie pură. Forma de energie prezentă în mingea de foc era energia luminoasă, radiaţia electromagnetică identică cu cea pe care o emite soarele. Termenul “lumină” este folosit pentru a desemna fenomenul general numit “radiaţie electromagnetică”, incluzând atât lumina vizbilă cât şi pe cea invizibilă.

În momentul zero al formării materiei, temperatura enormă a mingii de foc ar fi dezintegrat instantaneu orice atom. De aceea materia exista într-o formă diferită numită plasmă. Deosebirea fundamentală între aceste două forme de materie este că un atom este neutru din punct de vedere electric, în timp ce plasma constă din particule având fie sarcina electrică negativă, fie sarcina electrică pozitivă.

Proprietăţile particulelor fac ca plasma să “capteze” lumina împiedicând trecerea ei liberă. Din această cauză, întotdeauna plasma pare întunecată când este privită din afară. Universul la creaţie consta din lumina mingii de foc primordiale amestecată cu plasmă. Chiar dacă intensă, lumina mingii de foc era captată de către plasmă şi nu putea să “scape” să fie “văzută”.

După momentul zero, mingea de foc primordială, foarte fierbinte, s-a răcit extrem de rapid, permiţând particulelor de plasmă să se combine şi să formeze atomi, eveniment crucial pentru ca Universul să evolueze spre forma actuală.

În contrast cu plasma, orice zonă a spaţiului umplută cu atomi şi molecule libere este total transparentă. În acel moment când plasma s-a tranformat instantaneu în atomi şi molecule, lumina mingii de foc nu mai era captivă plasmei.

Lumina a început să “strălucească” vizibil şi a umplut întregul univers, aşa cum o face şi în ziua de azi. Cosmologia a explicat acum că apariţia instantanee neexplicată a mingii de foc primordiale din nimic este creaţia universului.

PLASMA BLOBS-ORBS ȘI ȘTIINȚA CUANTICĂ

Corpul uman este format din nouă structuri piramidale duble. Deci, atât gândurile cât şi ceea ce dorim să realizăm în viaţă, depind de această structură. Constatăm însă şi o coincidenţă cu apa cea mai pură care conţine 18 posibile structuri moleculare.

Aşa numitele Plasma-Blobs sau Orbs sunt formate din argon. Ele se formează în puternice câmpuri electromagnetice sau la o diferenţă de temperatură foarte ridicată. Iniţial sunt vizibile ca nişte sfere de culoare albicioasă-gri, după care se colorează.

Aceste sfere se formează sus deasupra corpului unui om, după care se desprind şi merg prin atmosferă, în sus până în mezopauză, adică până la stratul intermediar dintre mezosferă şi termosferă.

Aici aceste Plasma-Blobs se dizolvă sau formează un mare câmp comun şi cu ajutorulradiaţiilor UV ale luminii, pot transporta informaţiile noastre înapoi pe Pământ.

Aici se regăsesc toate gândurile produse de toţi oamenii. Acest câmp, la care fiecare dintre noi are acces, în mod teoretic, se defineşte ca fiind memoria colectivă umană.

Cu cât mai des este gândit un gând, cu atât mai puternică este reacţia asupra noastră – pe Pământ, şi se va manifesta mai puternic decât un gând care nu a fost gândit aşa de mult. O exprimare mai simplă din culturile religioase ar fi : „Credinţa poate muta munţii.”

Fizicianul englez Rupert Scheldrake numeşte câmpul unde se adună gândurile câmp morfogenetic.

Cercetătorul James Aurtak admite că formele gândurilor care vin din Univers merg până în substratul atmosferei; pe care îl numeşte ca fiind punctul de intersecţie al gândurilor. Acelea care provin de la noi, prin plasma-orbs (Plasma Blobs) urcă prin troposferă (12km), trece mai departe prin stratosferă (45 km) şi mai departe prin mezosferă (85 km) şi se opresc în mezopauză înainte de ionosferă (termosferă 85 km – exosferă de la 600 km, ionosfera terminându-se la 800 km).

Acelea care vin de la alte fiinţe, alte planete şi alte universuri se opresc tot în mezopauză intersectându-se cu gândurile noastre.

Este vorba de fapt tot de plasmă biologică, ca fiind un corp epicinetic, care poate fi folosit ca un vehicul pentru vibraţiile conştiinţei, care poate trece de paradigmele valabile în mod obişnuit pentru viteză şi masă.

Schimbul gândurilor poate fi explicat prin faptul că noile forme ale gândurilor şi ideilor ies prin diagonalele piramidelor duble în afară şi părăsesc Pământul – cub pentru a fi emise în alte cuburi, gândurile deja gândite odată rămân în atmosfera Pământului şi sunt reflectate înapoi cu ajutorul luminii.

Se presupune că este o lege valabilă pentru toate planetele. Prin energia gândurilor se ajunge la un schimb permanent de informaţie.

Referitor la Plasma-Blobs sau Orbs, s-a constatat că învelişul lor este în exterior încărcat pozitiv şi pe interior încărcat negativ asemănător unei celule, în interiorul lor, ele posedă un nucleu, format de asemenea din argon. Pot creşte, preluând argon din mediul înconjurător şi sunt în stare să se dividă şi să crească mai departe, independent una de alta. Cel mai interesant este că pot comunica între ele! Emit unde electromagnetice care pătrund în alte orbs, pentru a schimba frecvenţa de vibraţiede acolo, respectiv pentru a o transforma într-o frecvenţă ca a lor.

Argonul este un element chimic din sistemul periodic al elementelor cu număr de ordine 18 ( 18 protoni în nucleu). Argonul, gazul monoatomic fără miros şi fără culoare este prin procentul volumetric 0,933 gazul nobil cel mai prezent în atmosferă. În apă, argonul este aproape la fel de solubil ca şi oxigenul.

Dacă urmăreşti pe fotografii făcute succesiv cu camere digitale, observi o creştere a dimensiunilor acestor globuri, ceea ce înseamnă că ele se formează din puncte mici şi pot să devină foarte mari.

Referitor la transmiterea informaţiei prin lumină trebuie să menţionăm teoria privind rolul biofotonilor, care s-a confirmat în practică. Această teorie susţine că pot fi transferate informaţii de la un corp la altul, fără existenţa fizică a unui contact material între substanţele respective. Acest fenomen poate fi accelerat prin expunerea celor două substanțe într-un spaţiu în care se realizează întuneric total, pentru ca celulele să dezvolte o activitate biofotonică mai puternică, pentru a putea comunica între ele.

Condiţia impusă la materializarea acestui fenomen este ca, containerele de sticlă în care se află substanţele cercetate să fie despărţite prin ferestre de cuarţ, care pot fi traversate de razele ultraviolete de 220-360 nm. De exemplu, în cazul moleculei de apă, pentru a o informa sunt necesare un miliard de cuante de lumină active pe moleculă, deci un miliard de biofotoni activi. Mai precis este vorba de 1:9,746×108constantă descoperită de Dr.Carlos Rubbia pentru care a primit premiul Nobel în 1984.

Ştiinţa a demonstrat că materia nu este în realitate nimic altceva decât vibraţie, nu există nicăieri atingere şi totul este într-o permanentă mişcare. Totul în Univers vibrează şi posedă o lungime de undă proprie. Din perspectiva principiilor vibraţionale, energia vibraţiei trebuie să rămână în mişcare continuă. Vieţile noastre se datorează mişcării unei energii nevăzute.

Mecanica cuantică, anumite teorii psihologice (teoria lui Jung) şi ingineria genetică ne învaţă că există şi altă lume decât cea pe care o cunoaştem atât de bine. Această lume nu poate fi văzută cu ochiul liber, nici atinsă cu mâna. Este o lume unde însuşi timpul nu există.

Cunoscutul teoretician al fizicii cuantice David Bohm numeşte lumea accesibilă simţurilor noastre „ordinea explicită”, iar firea dinăuntru „ordinea implicită”. Concepţia sa este că tot ce există în ordinea explicită a fost cuprinsă în ordinea implicită şi că fiecare element al ordinii explicite conţine toate informaţiile din ordinea implicită.

De fapt, el spune că fiecare element din Univers conţine informaţiile despre toate celelalte elemente din Univers. În fiecare individ, chiar şi într-o singură celulă – se găsesc toate informaţiile din şi despre Univers. Aceste informaţii ale Universului includ timpul. Altfel spus, faptul că existăm aici şi acum este inclus în informaţiile din Univers, împreună cu toate informaţiile din trecut, prezent şi viitor. Deci, schimbarea lumii într-o clipă nu este o simplă fantezie.

Să reflectăm un moment la clipa de faţă. Cum poate fi explicată ştiinţific? David Bohm explică cum un anumit aspect al Universului interior este proiectat asupra fiecărei clipe din timp, creând astfel prezentul. Următorul moment în timp este de asemenea, o proiecţie a unui alt aspect ş.a.m.d.

Cu alte cuvinte, în fiecare clipă ne este arătată o altă lume. Doar că fiecare lume momentană va influenţa următoarea lume momentană, iar astfel avem impresia acelei lumi continue.

Conform acestei teorii, lumea se schimbă în fiecare clipă, fiind recreată continuu. Conştiinţa noastră are un rol în această creare a lumii. Astăzi ştiinţa a ajuns la un punct în care ignorarea conştiinţei şi a minţii ne limitează capacitatea de înţelegere a lumii din jurul nostru.

Totul în lumea aceasta este interconectat. Orice ai face în clipa asta, o altă persoană face acelaşi lucru altundeva, conştiinţa putem afirma că reprezintă sufletul. Afectele şi sentimentele noastre influenţează lumea în fiecare clipă. Potrivit învăţăturilor budiste, toate lucrurile şi fenomenele din lume se află în continuă schimbare şi nimic nu se schimbă vreodată.

Pornind de la această teorie, a rolului conştiinţei, că totul ia naştere din ea ca parte a întregului Univers, atunci energia vibraţiei trebuie să rămână în mişcare continuă.

Se pune întrebarea firească atunci ce structură din Univers poate face ca mişcarea permanentă să fie posibilă fără consum de energie?

S-a dovedit ştiinţific că într-o piramidă energetică există o mişcare sistematică ce produce o concentrare de energie în vârf, iar aceasta se refectă în piramida virtuală aflată deasupra.

Deoarece în piramida inferioară a piramidei duble se produce acelaşi proces ca în partea superioară, energia este retrimisă înapoi în prima piramidă. Astfel în timp, în vârful piramidelor ia naştere o presiune energetică.

Mişcarea din interiorul piramidei este sub formă de spirală. Se cunoaşte că într-o mişcare în formă de spirală, în interiorul spiralei ia naştere simultan o forţă de sucţiune în direcţie contrară.

Apa care curge în formă de spirală prezintă curenţi centripeţi care formează spirala. Prin această spirală are loc un schimb de informaţie.

Prin procesul de mişcare din piramida energetică, apar la marginea diagonalelor, aceste spirale care se întâlnesc sus în vârf, determinând aici o concentrare energetică, care este emisă apoi de aici. Aceste spirale nu ajung până în colţurile interioare, ci se întâlnesc înainte de acestea.

Admiţând că Pământul din punct de vedere geometric ar fi un cub, compus din trei piramide duble, atunci prin emiterea de energie în centrul acestor piramide duble ia naştere gravitaţia. Ceea ce înseamnă că această concentrare de energie numită şi biocâmp este egală cu gravitaţia.

Gravitaţia s-a dovedit că se află în legătură cu timpul. O gravitaţie mare înseamnă o scurgere rapidă a timpului, iar o gravitaţie mai slabă – o trecere mai lentă a timpului. Dacă stăm pe Pământ, timpul trece mai repede decât dacă ne-am afla în spaţiu, pe un satelit. Deci în vârful piramidei trecerea timpului este mai rapidă decât la baza sa, respectiv pe diagonalele bazei.

În forma de cub a Pământului se produce un schimb de informaţie pe deasupra diagonalelor piramidei, prin spirale.

Având în vedere că manifestarea conştiinţei se reflectă prin gând rezultă că gândul poate fi definit ca declanşatorul mişcării în structurile piramidale duble. Gândurile sunt energie şi vibraţie şi se pot mişca numai în aceste structuri.

Gândul se poate foarte bine defini ca „energie în mişcare”. Deci un gând pe care-l trimitem, produce automat o forţă de sucţiune şi prin rezonanţă atrage o formă de energie corespunzătoare. Aşa se explică de exemplu multele percepţii paranormale dintr-o piramidă energetică, deoarece aceasta reprezintă prin forma sa, un uriaş câmp de rezonanţă.

Creierul uman lucrează electromagnetic, fiind străbătut de mici curenţi, asemenea unei staţii radio de emisie recepţie. Un gând este un câmp de vibraţie iar aceste câmpuri străbat dincolo de calota craniană.

Energiile gândurilor sunt preluate de creier şi din câmpul cuantic iar noi hotărâm ce acceptăm din aceste gânduri şi ce nu. Un câmp cuantic este un câmp al tuturor posibilităţilor fiind înregistrat în creier prin medulla oblangata şi prelucrat mai întâi de creierul mic.

Thalamusul este partea creierului care posedă un „filtru înculcat” şi decide ce acceptă din câmpul cuantic prin prisma modelului nostru educaţional şi ce nu. Numai modelele astfel acceptate devin apoi conştiente.

Este nevoie ca Pământul să aibă un câmp magnetic stabil pentru o funcţionare ireproşabilă a creierului uman. Dacă această reţea magnetică nu este stabilă se poate ajunge la probleme corporale şi la tulburări de memorie.

De aceea în cazul staţiilor spaţiale, este creat un câmp magnetic artificial, pentru că altfel astronauţii ar avea de suferit. Anomaliile produse în acest câmp, chiar uşoare, vezi situaţiile când este Lună plină, sporesc tulburările de somn şi agresiunile.

Astăzi studiile ştiinţifice au concluzionat că exploziile solare respectiv particulele din acestea, electroni şi protoni parcurg Universul cu viteze de 2 milioane de km⁄h, produc schimburi şi perturbări ale câmpului magnetic al Pământului care la rândul său modifică conştiinţa şi psihicul omului.

Totodată electronii şi protonii rezultaţi fiind purtători de sarcină (ioni) aceştia modifică diferenţa de potenţial (tensiune) dintre Pământ şi atmosferă, conducând la apariţia unor fenomene biologice. Aceste fenomene pot avea repercusiuni majore până la modificări genetice, sau comportamentale psihotice (creşte agresivitatea, numărul deceselor şi al sinuciderilor etc).

ȘTIINȚA CUANTICĂ ELIMINĂ FALSELE LIMITE UMANE

A gândi că prin conștiință putem afecta mediul în care trăim, nu reprezintă altceva decât o erezie pentru majoritatea oamenilor.

Faptul că experiența noastră interioară este capabilă de așa ceva, face să se estompeze zona de siguranță care desparte în mod tradițional știința de spiritualitate, și pe noi de lume. În loc să credem că suntem victime pasive într-un loc unde, de exemplu lucrurile doar ,,se întâmplă’’ fără nici un motiv evident, această nouă opinie ne plasează direct la cârma vieții.

În aceasta poziție, suntem puși în fața dovezilor de netăgăduit care confirmă faptul că suntem arhitecții realității noastre. Cu această confirmare vedem că avem puterea de a elimina bolile și de a face din război doar o amintire a trecutului. Dintr-o dată soluția materializării celor mai înalte visuri ale noastre în realitate ne este la îndemână.

De aici decurg două întrebări firești: care este locul nostru în univers? și, ce se presupune că ar trebui să facem în viață?

Suntem în fața unei revoluții în viața noastră și trebuie să descoperim ce semnifică ea pentru omenire, în condițiile în care s-a demonstrat științific că obiectul atenției noastre modifică realitatea însăși, sugerându-ne mai mult ca evident faptul ca trăim într-un univers interactiv.

Oamenii de știință au demonstrat că, în timp, noi credem că doar observăm lumea, de fapt este imposibil să ,,observăm’’ ceva pur și simplu, indiferent dacă atenția noastră se concentrează pe o particulă cuantică într-un experiment de laborator, sau pe orice altceva de la vindecarea corpului, la succesul în carieră și la relațiile noastre, avem anumite așteptări și credințe, referitor la ceea ce vedem. Uneori suntem conștienți de aceste prejudecăți dar, de cele mai multe ori, nu suntem.

Aceste experiențe interioare devin parte din lucrul asupra căruia ne concentrăm. „Observând”, devenim parte a ceea ce observăm.

S-a demonstrat științific că, în timp ce urmărim, pur si simplu, lumea într-un loc, schimbăm într-un fel sau altul, ceea ce se întâmplă într-un alt loc.

În anul 1935 Albert Einstein a menționat cât de tulburătoare pot fi aceste efecte cuantice, pe care le-a numit ,,acțiune fantomatică la distanță’’ afirmând că nu există nicio definiție rațională a realității, care să permită explicarea acesteia. Influența, în anumite condiții, a conștiinței umane asupra energiei cuantice, omniprezente în univers, ne face să ne punem întrebările referitoare la realitatea în care trăim, și cine suntem noi în cadrul acestei realități.

Conform celor spuse de Wheeler, din observatori devenim toți, participanti, deoarece când ne concentrăm atenția asupra unui anumit loc, la un anumit moment, ne implicăm conștiința. Iar în vastul câmp al conștiinței, se pare că nu există o graniță clară care să arate unde ne terminăm noi și unde începe restul universului.

Când ne gândim la lume în acest mod, devine clar că sub formă de energie totul este interconectat.

Pe măsură ce oamenii de știință continuă să determine exact ce înseamnă să fim participanți, noile dovezi ne îndreaptă către o concluzie clară, aceea că trăim într-o realitate interactivă, în care schimbăm lumea din jurul nostru prin modificarea a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru în timp ce observăm gandurile, sentimentele și credințele noastre.

Deci aici se desprinde concluzia principală că, pentru a ne modifica viața și relațiile, pentru a ne vindeca corpul și a aduce pace copiilor noștri, familiei, popoarelor noastre, este nevoie de o mentalitate simplă dar clară, în modul în care folosim credința și convingerile noastre.

Îndoctrinarea științifică falsă emisă de Newton, precum că spațiul dintre ,,lucruri’’este gol și că experiențele noastre, interioare, sentimentele și credințele, nu au nici un efect asupra lumii de dincolo de corpul nostru, a început să se clatine serios odată cu dezvoltarea fizicii și mecanicii cuantice.

Experiențele ce duc la zdruncinarea din temelii a paradigmei dezvăluie că suntem scăldați de un câmp de energie inteligentă, care umple ceea ce se credea că este un spațiu gol.

Alte descoperiri demonstrează, dincolo de orice îndoială, că acest câmp reacționează în funcție de noi. Se rearanjează în prezența sentimentelor și credințelor noastre ce pornesc din inimă și aceasta este revoluția care schimbă totul.

Asta înseamnă că de când Isaac Newton a enunțat legile fizicii în anul 1680, acestea au fundamentul pe informații false sau cel puțin, incomplete, că ceea ce acceptăm ar fi capacitățile și limitele noastre.

De atunci, mare parte din știință se bazează pe credința că suntem nesemnificativi în schema generală a lucrurilor. Ne-a exclus din însăși ecuația vieții și a realității.

Atunci este, oare, de mirare că simțim că nu avem puterea de a-i ajuta pe cei dragi și pe noi înșine când ne confruntăm cu crize majore? Este oare surprinzător că ne simțim frecvent neajutorați când vedem cum lumea se schimbă atât de repede, încât s-a spus că ,,se destramă’’? Dintr-o dată, totul, de la capacitățile personale și limitări până la realitatea noastră colectivă, ne este la îndemană. Este aproape ca și când circumstanțele lumii noastre ne împing spre noua frontieră a conștiinței însăși, forţându-ne să redescoperim cine suntem, pentru a supraviețui situației pe care am creat-o.

Motivul pentru care suntem un factor cheie în această revoluție este acela că ea se bazează pe ceva ce facem chiar acum, în acest moment.

Fiecare în parte, și împreună, conștient și inconștient, noi toți alegem ce perspectivă să avem despre noi și care credem că este adevărul despre lume. Rezultatele credințelor noastre ne înconjoară sub forma experiențelor de zi cu zi.

Revoluția cunoașterii științifice sugerează că, de la sănătatea personală și relații, până la războiul global și la pace, realitatea vieților noastre nu este nimic mai mult și nimic mai puțin decât ,,undele credințelor’’noastre care modelează substanța cuantică din care este făcut totul. Totul are legătură cu ceea ce acceptăm despre lume, despre capacitățile și limitele noastre și despre noi înșine.

Deși rezultatele unor cercetări revoluționare privind realitatea au fost deja publicate în reviste de specialitate renumite, ele sunt prezentate de cele mai multe ori în termeni științifici, care maschează puterea semnificației lor pentru cineva care nu are formație științifică.

Trebuie să traducem limbajul științific pe înțelesul tuturor pentru a ne spune că suntem o componentă puternică a lumii noastre. Viețile noastre cotidiene ne arată că suntem. Noua știință a fizicii cuantice începând cu sfârșitul anilor 1990, ne arată că nu suntem niște victime neajutorate, ci că suntem exact opusul. Cercetările întreprinse în acest domeniu nou al științei au dezvăluit printre altele :

– Universul, lumea și corpul nostru sunt alcătuite dintr-un câmp comun de energie, ceea ce a fost recunoscut științific în secolul al XX-lea și care acum este cunoscut sub denumiri cum ar fi câmpul, holograma cuantică, mintea lui DUMNEZEU sau Matricea Divină.

– În câmpul Matricei Divine, lucrurile care au fost conectate fizic și apoi separate se comportă ca și cum ar fi încă legate, datorită fenomenului numit încâlcire (complicație, inseparabilitate).

– ADN-ul uman influențează direct ce se întâmplă în Matricea Divină într-un mod ce pare să sfideze legile timpului și spațiului.

– Credința umană (sentimentele și emoțiile ce o însoțesc) modifică direct ADN-ul, care afectează ceea ce se întâmplă în Matricea Divină.

– Când ni se schimbă credințele despre corpul și lumea noastră, Matricea Divină transpune acea schimbare în realitatea vieților noastre.

Ținând seama de aceste descoperiri, precum și de altele netratate aici în mod direct, rezultă că ne naștem cu capacitatea naturală de a creea și de a ne modifica corpul și lumea.

Dacă putem accepta dovezile de netăgăduit că însăși conștiința și rolul nostru în ea sunt verigile ce lipsesc din teoriile despre modul în care funcționează realitatea, atunci totul se schimbă. Odată cu această schimbare există și un nou început. Aceasta ne definește mai degrabă ca parte din tot ceea ce vedem și experimentăm, decât ca parte separată. Suntem astfel reintroduși – ca neam omenesc – înapoi în ecuația universului.

Perspectiva de a ne baza pe ceva din interiorul nostru, spre deosebire de a depinde de știința și tehnologia lumii exterioare, poate fi, oarecum, neliniștitoare pentru unii.

În cartea sa, Profetul Kahlil Gibran ne amintește ce înseamnă să ai un dar deosebit și să știi că puterea lui este deja în tine. El spune: ,,Niciun om nu-ti poate spune mai mult decât ceea ce se află, pe jumătate adormit, în zorile cunoașterii sale’’ adică nu spune că nu putem fi învățați ceva ce nu știam deja. Venind pe lume, știm deja cum să ne folosim de credințe. Este cunoscută expresia ,,Ce ființe stranii suntem, căci stând în iad, în adâncul întunericului, ne este teamă de propria noastră nemurire. Cu aceste cuvinte este descrisă ironia misterioasei noastre condiții în această lume.

Pe de o parte, ni se spune că suntem ființe delicate și lipsite de putere, care trăiesc într-o lume în care lucrurile pur și simplu se întâmplă, fără un motiv aparent.

Pe de altă parte, tradițiile noastre spirituale cele mai vechi și cele mai sacre, ne spun că există o forță care trăiește în fiecare dintre noi, o putere pe care nu o poate atinge nimic din lume. Cu ea vine și promisiunea de a supraviețui celor mai întunecate momente ale vieții și asigurarea că perioadele dificile sunt doar o parte dintr-o călătorie care duce spre un loc unde lucrurile rele nu se mai pot întâmpla.

Nu e de mirare că ne simțim derutați, neajutorați și uneori chiar mânioși, pe măsură ce vedem suferința celor dragi și împărtășim chinurile a ceea ce uneori pare să fie un iad în lumea din jurul nostru.

Deci, care dintre variante este adevărată, suntem noi oare, victime extrem de fragile ale unor evenimente aflate dincolo de voința noastră, sau suntem creatori ce au capacitați latente pe care noi de-abia începem să le înțelegem ? Răspunsul ar putea dezvălui adevărul unuia dintre cele mai profunde mistere ale trecutului nostru. Este de asemenea, și subiectul uneia dintre cele mai mari controverse din discuțiile științifice de azi. Motivul? Ambele întrebări au același răspuns: Da!

Da, uneori suntem victime ale circumstanțelor. Și da, uneori suntem chiar creatorii acestor circumstanțe.

Care dintre aceste roluri este determinat de alegerile făcute în viață bazate pe sistemul nostru de credințe. Prin intermediul puterii Dumnezeiești a credinței umane, ni se dă capacitatea, la fel de Divină, de a materializa ce anume credem, în matricea de energie care ne scaldă și ne înconjoară.

Pe cât de diferite pot părea pacea, relațiile și vindecarea, toate se bazează pe același principiu, „limbajul” credinței și sentimentele pe care le avem în legătură cu ceea ce credem.

Prin natura ei, cercetarea credințelor noastre este o incursiune profund personală. Fiecare dintre noi are o abordare ușor diferită față de credințele proprii și încercăm să găsim un mod de a le încorpora în cele colective ale culturii, religiei, familiei și prietenilor noștri. Întrucât este o experiență deosebită, există probabil tot atâtea idei despre ce este o credință, câţi oameni care le dețin.

DE LA ACADEMIA LUI PLATON LA ACADEMIA CUANTICĂ A LUI CĂRBUNESCU

Planeta Pământ poate fi asimilată cu un cub cu şase piramide în el, având un cristal în centru, unde se întâlnesc vârfurile piramidelor.

Solidele platonice conduc la interpretarea Tabelului Periodic al elementelor prin cele cinci solide platonice care însumează patruzeci şi şase de vârfuri. Formele geometrice (platonice) apar în mod natural într-un fluid care vibrează.

Forma piramidală generează o creştere a coerenţei şi structurării mediului ei înconjurător şi dă naştere unei mai mari cristalizări şi organizări în sânul ”materiei fizice”, îmbunătăţind considerabil sănătatea vieţii biologice.

Unele forme geometrice, platonice, pot genera curenţi puternici prin simpla lor existenţă, fără să fie nevoie să se mişte, aceasta făcându-le să pară nişte maşini sui-generis, care funcţionează fără ca vreo parte a lor să fie în mişcare. Tehnologia lui Tesla se bazează pe ecranarea efectului gravitaţiei. Natura nu ne-a spus niciodată că ecranarea gravitaţiei este ceva imposibil, ea pare să fie ceva obişnuit în cadrul tornadelor, a cascadelor, a tulpinilor de plante şi copaci, şi în cazul elitrelor unor insecte.

Locurile cu cea mai mare COERENŢĂ, punctele de vortex geometric, ecranează mult mai uşor gravitaţia, putând obţine cu uşurinţă şi cel mai puternic efect vindecător.

Formele geometrice apar în mod natural într-un fluid care vibrează, după cum s-a demonstrat. S-a luat apă obişnuită, în care s-au pus particule extrem de mici, care pluteau în suspensie, particule cunoscute sub numele de coloizi. Aceste particule nu se duc la fundul recipientului întrucât sunt prea mici şi tocmai de aceea rămân în suspensie.

Atunci când s-a făcut ca apa să vibreze, pe diferite frecvenţe, particulele s-au adunat imediat în modele geometrice clare şi frumoase.

Fiecare model se menţinea clar şi nemişcat dar, în acelaşi timp, în interiorul formei se desfăşura o adevărată mişcare de rotaţie – VORTEXUL ENERGETIC – particulele fiind întotdeauna în mişcare.

S-au putut de asemenea observa spire lungi, curbate, ce ieşeau din fiecare vârf al corpului geometric, indicând o curgere constantă de particule, de la o zonă la alta, şi un model curbat care era în contrast cu liniile drepte ale corpului geometric. Atâta vreme cât nu s-a modificat compoziţia fluidului, de fiecare dată când se emitea un sunet de o anumită frecvenţă apărea din nou acelaşi model geometric corespunzător. Astfel, dacă avem acelaşi fluid, cu aceleaşi particule, putem avea mai multe modele geometrice, diferite.

De fiecare dată când se emitea o anumită frecvenţă, reapărea – ca prin minune –modelul geometric corespunzător frecvenţei respective.

Sunetele de înaltă frecvenţă generează modele geometrice mult mai complexe decât sunetele de joasă frecvenţă, şi viceversa. Mai mult decât atât, atunci când s-a făcut să vibreze o zonă şi mai mare de apă, în loc să apară o singură formă, s-au obţinut mai multe copii ale aceluiaşi model – toate aliniate în şiruri frumoase, aliniate, organizate.

Aceste modele păreau să semene cu un grup de atomi care formau o structură de dimensiuni mai mari. Să fie acesta marele secret despre modul în care ”materia fizică” s-a format într-adevăr? Lucrurile par să fie aşa.

Dacă vrem să vedem cu exactitate cum anume arată COERENŢA din cadrul unui fluid, nu trebuie să căutăm mai departe de cele cinci solide platonice fundamentale – tetraedrul, cubul, octaedrul, icosaedrul şi dodecaedrul. Aceste forme au mai multă simetrie şi mai multă coerenţă decât oricare altele. Fiecare dintre acestea poate fi înscris într-o sferă, şi fiecare vârf este echidistant faţă de vârfurile vecine. Toate feţele acestor corpuri geometrice au aceeaşi formă şi toate unghiurile interne vor fi, deasemeanea, egale între ele.

Astfel, pot fi explicate toate elementele Tabelului Periodic cu ajutorul formelor geometrice. Deci, modelele geometrice sunt cheia înţelegerii fizicii cuantice.

S-a descoperit că aceleaşi forme geometrice, solidele platonice, pe care le găsim în cazul expansiunii Pământului, apar şi în cadrul nucleului unui atom.

În interiorul nucleului pot coexista mai mult decât o singură formă geometrică – fiecare în interiorul următoarei.

Aceste forme geometrice determină, în fapt, câţi protoni vor fi descoperiţi în fiecare atom. Trebuie să numărăm vârfurile aşa-numitelor solide platonice. Sunt opt vârfuri în cazul cubului, şase în cazul octaedrului, douăsprezece în cazul icosaedrului şi douăzeci în cazul dodecaedrului, deci, un total de patruzeci şi şase. Aceasta este prima jumătate a elementelor ce apar în mod natural în Tabelul Periodic.

Se ştie că există un total de nouăzeci şi două elemente ce apar în natură, adică, de două ori patruzeci şi şase, prin urmare, fiecare atom ce avea masa atomică de patruzeci şi şapte, sau mai mare decât atât, era o combinaţie a două serii de forme geometrice ce erau conectate, şi care deveneau din ce în ce mai instabile.

La început s-a presupus că forma geometrică opusă unui tetraedru este tot un tetraedru, şi atunci joacă un rol diferit. FOTONUL apare sub forma a două tetraedre ce sunt lipite spate în spate, în cadrul Constantei lui Planck.

Aceste legi, aplicabile în fizica cuantică, în geodinamica planetară şi chiar în cadrul vieţii, apar datorită faptului că energia cuantică are caracteristici fluidice, iar modelele geometrice apar în mod natural atunci când un fluid pulsează.

Piramidele, şi alte structuri în formă de pâlnie, colectează acest flux de energie şi generează COERENŢĂ într-o anumită zonă, creând forme geometrice mult mai rafinate – în acest fel, vindecând viaţa biologică, îmbunătăţind sănătatea noastră mintală, regularizând cursul curenţilor din mantaua Pământului, din oceane, din atmosferă şi ionosferă, pentru a ne proteja de cataclisme şi pentru a îmbunătăţi soliditatea şi puritatea structurilor cristaline, evidenţiindu-se faptul că ATOMII NU OSCILEAZĂ, CI VIBREAZĂ!

Legile ştiinţei cuantice ne conduc spre o nouă înţelegere a Universului, în sensul că tot ce există în acesta este viu şi conştient într-o măsură mai mare sau mai mică în funcţie de evoluţia fiecărei fiinţe vii.

Ştiinţa cuantică a demonstrat că nu există două noţiuni distincte în fizică, Masa şi Energia, ci doar Energie. Tot ce ne înconjoară reprezintă pachete de energie într-o anumită stare vibraţională, care se află în permanentă legătură unele cu altele, indiferent la ce distanţă se află unele faţă de celelalte.

Oamenii trebuie abordaţi dincolo de nivelul sentimentelor şi gândurilor, în contextul experienţelor lor directe şi personale. Sentimentele şi gândurile nu ne sunt duşmani dar adevărul nu poate fi descoperit decât prin liniştirea minţii, prin deschiderea inimii şi prin eliberarea intuiţiei în stările meditative de relaxare profundă.

Atunci când ajungem la iubire în mintea şi inima noastră, noi pătrundem în zona spiritualităţii. Fără artă, cultură şi civilizaţie omul ar fi rămas în sfera animalică.

Omul nu poate fi condus de instincte ci doar de raţiune. Oamenii care doresc să se simtă bine instinctual, precum şi cei care sunt prea încăpăţânaţi refuză să accepte noul.

Iluminarea poate fi găsită numai în momentul prezent. Ea reprezintă o deschidere către infinitatea inteligentă şi nu poate fi realizată decât de către sine pentru sine. Un alt sine nu poate preda-învăţa ce este iluminarea ci poate oferi doar diferite informaţii, inspiraţii şi împărtăşiri ale iubirii, ale misterului şi ale necunoscutului.

Acest proces determină sinele să iasă în afara limitărilor sale şi să înceapă un proces de căutare care se încheie întotdeauna în momentul prezent. Cine poate şti însă când va reuşi o entitate să deschidă poarta către momentul prezent?

Trăim în prezent experienţe care nu mai corespund clişeelor gândirii şi convingerilor colective, fapt care ne face să ne punem întrebarea firească dacă perspectiva deschisă de oamenii de ştiinţă asupra lumii este corectă sau incorectă. Nu cumva trăim într-o realitate spirituală mai mare care, neînţeleasă, constituie o frână la scara Universului?

Ştiinţa cuantică a dovedit că viaţa este veşnică, energia nu moare. Moartea este doar un hotar, o pierdere aparentă a oricărei forme de conştiinţă, a întregii existenţe şi a conştientizării faptului că a existat, există şi va continua să existe în Univers.

Dacă acest concept este doar un pas intermediar către un mister chiar mai mare? În ultimă instanţă, toate fiinţele vii se folosesc de aceeaşi conştiinţă pentru a gândi, a simţi şi a acţiona. Suntem cu toţii UNA.

Individualitatea nu este decât o iluzie. Fără un liber arbitru şi o individualitate aparentă nu ar exista nicio şansă de a uita cine suntem cu adevărat. Dacă am avea acces permanent la conştiinţa universală viaţa ar deveni rapid plictisitoare.

Uitarea noastră ne ajută să ne creăm o poveste, o călătorie. Ea ne dă un motiv să creştem, să aspirăm către ceva mai înalt de-a lungul multor vieţi.

Marea majoritate a oamenilor îşi doresc în mod natural să creadă că toţi ceilalţi sunt buni şi respectuoşi, sau cel puţin că au intenţii pozitive. Ştim din înţelepciunea străveche privind conceptul de Roată a Karmei, că oprirea roţii acţiunii devine posibilă prin iertare.

Iertarea unui alt sine echivalează cu iertarea propriului sine. Înţelegerea acestui lucru insistă asupra iertării plenare de sine la nivel conştient căci cele două sunt una. Cu alte cuvinte, o iertare plenară a altui sine nu este posibilă fără includerea propriului sine (şi invers).

Prietenii devin „nişte vampiri care-ţi sug viaţa” din tine când nu le îndeplineşti dorinţele. Persoana ţintă simte că îi secătuieşte forţa vitală. Ştim că ADN-ul se foloseşte de lumină ca principală sursă de vitalitate.

O altă observaţie fascinantă a fost că, pe măsură ce suntem supuşi unui stres din ce în ce mai mare, ADN-ul nostru eliberează din ce în ce mai multă lumină, devenind din ce în ce mai întunecat.

Stresul lezează ţesuturile corpului şi poate fi la fel de nociv ca şi fumatul. Ori de câte ori avem nevoie de un proces de vindecare, ADN-ul nostru eliberează fotonii pentru ca aceştia să facă reparaţiile necesare.

Dr. Glen Rein a descoperit că noi putem controla direct câtă lumină este stocată în ADN-ul altei persoane. Gândurile pline de iubire şi afecţiune creează o reacţie de vindecare, amplificând numărul fotonilor din ADN, în timp ce mânia subită şi agresiviatea extrag lumina din moleculele de ADN. Subiecţii care au participat la experiment au reuşit să controleze în mod conştient vindecarea sau nu a ADN-ului. Când şi-au propus să vindece ADN-ul, procesul a funcţionat, dar dacă s-au focalizat exclusiv asupra iubirii, fără a o direcţiona în mod specific asupra ADN-ului, numărul de fotoni din acesta a rămas neschimbat.

Universul este o fiinţă vie, deci şi toate aspectele sale sunt vii. Universul este astfel construit încât să producă viaţă biologică la nivel cuantic. Prin urmare, lumina este vie. Cea mai simplă fiinţă din existenţă este lumina sau ceea ce numim fotoni.

Potrivit acestui model nou, un singur foton poate stoca infinit mai multe informaţii decât am putea crede că este posibil, inclusiv codul genetic complet ce permite construirea unui anumit tip de organism. Aceste informaţii genetice rămân codificate în fotoni indiferent de distanţele cosmice pe care acesta le parcurge.

Mişcarea prin spaţiu nu perturbă cu nimic structura interioară a fotonului. Lumina reprezintă de asemenea o sursă foarte valoroasă de energie vitală necesară pentru a menţine organismele vii şi sănătoase.

În cadrul acestui model al cosmosului viu, lumina are nevoie de un vehicul inteligent pentru a fi transportată dintr-un loc în altul.

Experimentele ştiinţifice ale doctorului Rein sugerează că ori de câte ori nutrim un gând despre altcineva sau chiar despre un simplu material bilogic noi creăm în mod automat un tunel între corpul nostru şi viaţa asupra căreia ne focalizăm atenţia. Lumina începe imediat să curgă prin acest tunel.

Constatăm că există două forţe diferite care colaborează în cadrul acestui nou model al „biologiei energetice”. Pe de o parte avem lumina care asigură puterea empirică a vitalităţii, iar pe de altă parte avem o altă forţă, care modelează, dă formă şi direcţionează lumina prin pasajele (tunele) energetice invizibile. Această forţă este iubirea.

Cele care creează aceste tunele nu sunt altceva decât gândurile noastre. Ori de câte ori avem un gând legat de altcineva, noi creăm automat un tunel în CÂMPUL CUANTIC intre noi şi persoana respectivă iar fotonii încep să circule prin el.

Aceşti fotoni pot fi apoi codificaţi cu informaţii provenite de la gândurile noastre, creând astfel un mecanism practic pentru comunicarea telepatică. Iubirea este inclusiv forţa care creează ADN-ul fantomă. Ea poate susţine fotonii în forma moleculei de ADN, sau poate crea un tunel prin care îi trimite în afara moleculei, la distanţe oricât de mari.

De reţinut că munca fără plăcere poate conduce la dificultăţi în a absorbi energie vitală din CÂMPUL CUANTIC. Echilibrul acestor oameni este perturbat, generând dizarmonie în ei înşişi şi în ceilalţi.

Energia IUBIRII are o natură care o determină să ordoneze tot ceea ce atinge. IUBIREA foloseşte lumina şi are puterea de a o direcţiona. Voi sunteţi tot ceea ce există: fiecare fiinţă, fiecare emoţie, fiecare eveniment şi fiecare situaţie.

Sunteţi UNITATE, INFINITATE, IUBIRE/LUMINĂ sau LUMINĂ/IUBIRE, pur şi simplu, SUNTEŢI!

În lucrarea sa, ”Efectul intenţiei conştiente asupra ADN-ului uman”, Dr. Glen Rein arată că, prin gândurile noastre, putem modifica structura fizico-chimică a uneia sau a mai multor baze ale moleculei de ADN. S-a dovedit microbiologic legătura dintre gândurile de furie şi creşterea ţesutului canceros. Acest lucru sugerează indubitabil că modificările ADN-ului apar numai când se doreşte aceasta.

Dr. Glen Rein a dovedit experimental că energia gândului poate genera coerenţă în modele cerebrale şi poate afecta în mod direct ADN-ul prin IUBIRE. O mai mare coerenţă şi organizare ne arată cum câmpurile energetice, moleculele şi celulele corpurilor noastre funcţionează în supremă ARMONIE ŞI UNITATE.

Energia cuantică este responsabilă atât de crearea ADN-ului fantomă, cât şi de stocarea luminii în moleculele de ADN şi, că cea mai importantă calitate emoţională a Energiei Cuantice este IUBIREA.

Dr. Glen Rein a demonstrat experimental că IUBIREA are un efect direct, măsurabil, asupra ADN-ului. Avem de fapt, pentru prima oară, DEFINIŢIA ŞTIINŢIFICĂ A IUBIRII: IUBIREA NU ESTE UN CONCEPT ABSTRACT, “EMOŢIONAL” SAU “BIOLOGIC”. IUBIREA ESTE UN PRINCIPIU DE BAZĂ AL ENERGIEI CUANTICE. Cu cât avem mai multă coerenţă, structurare şi armonie, cu atât avem mai multă IUBIRE.

TATĂL NOSTRU

În Evanghelia după Matei, în Capitolul 6 (versetele 9-13), IISUS îi învaţă pe oameni cum să se roage: ‟Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Această rugăciune, decodată de autorul prezentului material, reprezintă alte informaţii de fizică cuantică, tradusă prin fantezii literare.

Concret, s-o decodăm împreună:

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri – ne informează că nu există un singur cer ci o infinitate de ceruri, adică o infinitate de multiversuri.

Sfinţească-se numele Tăunu înseamnă că DUMNEZEU nu ar fi sfânt, din contră, nu trebuie să ne lăsăm duşi în EROARE de poveşti ca cele în care DUMNEZEU ne omoară, ne pedepseşte, ne încearcă să ne omorâm copiii, acţiuni ce sunt efectiv specifice oamenilor.

DUMNEZEU – ENERGIA CUANTICĂ NE–A CREAT DIN LUMINĂ ŞI IUBIRE. LIBERUL ARBITRU ÎN RESPECTAREA LEGILOR ENERGIEI CUANTICE, ALE LUI DUMNEZEU ESTE AL OMULUI, NU AL CREATORULUI.

Vie împărăţia Ta – ne transmite că în toate multiversurile sunt condiţii de viaţă; astăzi știm că așa zisul praf cosmic este format din bacterii liofilizate, deci în jurul nostru totul este viu.

Facă-se voia Tane indică, repetând ideea centrală, că Legile care guvernează multiversurile sunt create de însuşi DUMNEZEU.

Precum în cer aşa şi pe pământ – confirmarea existenţei multiversurilor.

Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzine arată că totul este VIU, ÎN FIINŢĂ, și are nevoie de hrană pentru existență, care este specifică fiecărei specii în parte.

Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştripunctează fără echivoc că oamenii nu pot fi etichetaţi drept păcătoşi. Nu au fost proiectaţi și creaţi de ‘OAMENI’ ci de ENERGIA CUANTICĂ – DUMNEZEU, care condiţionează iertarea în primul rând de iertarea de către tine a celui care a greșit împotriva ta.

Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel răuadică DUMNEZEU, ENERGIA CUANTICĂ, care este singura forță care ne conduce viața cu iubire, nu ne poate duce în ispită, nu ne îndrumă spre rău, din contră, DUMNEZEU prin IUBIRE ne ferește de cel rău. Ispita se referă, în opinia mea, la liberul arbitru al omului, care face ceva contra legilor prestabilite de ENERGIA CUANTICĂ – DUMNEZEU. Izbăvirea de cel rău înseamnă să nu fim lăsați să facem după liberul nostru arbitru fără să ținem seama de legile divine. Cum ai încălcat legile divine, cum plătești.

DUMNEZEU respectă legile prestabilite pentru asigurarea condiţiilor normale de viață, nu le modifică pentru niciun FAVORIT, ne-a CREAT din IUBIRE și ne IUBEŞTE în egală măsură pe toți cu condiţia respectării legilor.

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în vecireflectă că DUMNEZEU – ENERGIA CUANTICĂ este veşnic şi infinit și nu există NIMIC ŞI NIMENI CARE SĂ I SE OPUNĂ ENERGIEI CUANTICE, TATĂLUI NOSTRU DIN CERURI.

ENERGIA CUANTICĂ se caracterizează numai prin vibraţie și lungime de undă, nu este bună sau rea, nu este pozitivă sau negativă.

IISUS ne învață cum să ne rugăm și ne spune că EL este CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA, ceea ce autorul prezentului articol a decodat după cum urmează: CALEA înseamnă ŞTIINŢA, ADEVĂRUL înseamnă IUBIREA și VIAŢA înseamnă LUMINA.

CUPRINS

  1. ŞTIINŢELE CUANTICE DETURNATE POLITIC…………..1
  2. CREAŢIA DIN “NIMIC” CONTINUĂ LA INFINIT….…….3
  3. S=ΠAKC3/2HG, ECUAŢIA ORIGINII MULTIVERSURILOR…10
  4. ENERGIA CUANTICĂ ȘI ADN-UL ……….………………….11
  5. ȘTIINȚA CUANTICĂ ȘI BIG BANG-ul …………………15
  6. PLASMA BLOBS-ORBS ȘI ȘTIINȚA CUANTICĂ….……………..20
  7. ȘTIINȚA CUANTICĂ ELIMINĂ FALSELE LIMITE UMANE………27
  8. DE LA ACADEMIA LUI PLATON LA ACADEMIA CUANTICĂ A LUI CĂRBUNESCU 33
  9. TATĂL NOSTRU…………………………………………………………………..41
  10. NIMICUL CUANTIC …………………………………………………………… 44
  11. CUPRINS…………………………………….………………………………………..45

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.